AJUTOR… Consiliul Județean Vaslui se pregătește să acceseze un nou program pentru reabilitarea monumentului Podul Doamnei. Este vorba despre “Timbrul Monumentelor Istorice (TMI) – V/2024”, subprogramul Restaurare. Prin această linie de finanțare se pot obține sume nerambursabile în cuantum de maxim 10.000.000 lei pentru lucrări de restaurare, printre care intervenții pentru consolidarea structurii de rezistență, lucrări de restaurare arhitectură și lucrări de conservare, restaurare componente artistice. Consiliul Județean se va angaja, de asemenea, să asigure fondurile necesare contribuției de minim 10% din valoarea proiectului. Este al doilea program pe care CJ Vaslui îl accesează pentru reabilitarea acestui monument istoric. În luna februarie, instituția a semnat contractul de finanțare cu Institutul Național al Patrimoniului (INP) în cadrul Apelului de finanțare pentru punerea în siguranță a monumentelor istorice aflate în pericol. Valoarea finanțării obținute atunci este de 247.067 lei, termenul limită de implementare fiind 30 noiembrie 2024.
Pentru a aproba înscrierea în acest program, consilierii județeni se vor reuni joi, într-o ședință extraordinară: “arătăm că termenul pentru depunerea în format digital, pe platforma online a Institutului Național al Patrimoniului, a dosarului de participare la selecția de proiecte este data de 23 septembrie 2024, ora 17.00. Având în vedere importanța monumentului istoric și necesitatea reabilitării acestuia, pentru a se evita pierderea definitivă a unei dovezi istorice din perioada medievală pe teritoriul Județului Vaslui, coroborat cu data limită de depunere a proiectului, este urgentă, necesară și oportună inițierea acestui proiect de hotărâre”, explică inițiatorul proiectului de hotărâre.
Podul Doamnei, construit în 1841, la ordinul domnitorului Mihai Sturdza
Podul Doamnei se află pe drumul ce leagă localitatea Roșiești de șoseaua Vaslui-Bârlad (DN 24) și reprezintă o pagină din istoria județului Vaslui. Scos din circulație în 1981, podul a fost transferat în 2019 din domeniul public al Consiliului Local Costești în cel al Consiliul Județean (CJ) Vaslui, pentru a fi reabilitat. A fost construit în 1841, la ordinul domnitorului Mihai Sturdza, „din blocuri masive de piatră fetuită, legate cu mortar de var si are cinci deschideri în arc în plin cintru. Pe partea interioară a celor două parapete de la mijlocul podului se află două inscripții partial lizibile, una în limba latină și alta în limba română, încadrate în panouri rectangulare (165/135 cm), decorate la partea superioară, în altorelief, cu însemne heraldice (70/50 cm) erodate (istoricii presupunând că este vorba de blazonul domnitorului). Cele două medalioane sunt mărginite lateral de doi pilastri canelati, pe care se sprijină acolada balustradei. Inscripția în limba română se află pe parapetul nordic si este scrisă cu un amestec de litere latine si chirilice. Ea are următorul cuprins: «Acest pod este construit din poronca pre înăltu Domn MIHAIL GRIGORIU STURZA V.V. domn terei Moldovei în al VIII an al domniei însale si săvărsinduse supt ministeria d. log. Const. Sturza sau deschis pentru călători în 8 Noem. 1841»“, scrie Maria Popa în vol. „Monumentul”, cap. „Podul Doamnei de la Chițcani, comuna Costești, județul Vaslui”.
Nu sunt Gică contra dar nu cred ca are vreun rost
Măcar daca era vreun popas pe acolo, așa cine să se duca si ce sa vadă ? un pod in mijlocul șesului care nu duce nicăieri si nu există nimic altceva, nici măcar apă
Mai degrabă scoteau blazoanele, ce mai este de valoare istorică si le expuneau intr-un muzeu