spot_img
spot_img
2.4 C
Vaslui
25-dec.-2024

Circulaţia trenurilor între Moldova şi Ardeal se face începând de ieri cu ajutorul autobuzelor între Frasin şi Molid

- Advertisement -

Circulaţia trenurilor de călători este afectată pe parcursul acestei săptămâni, în urma unor lucrări de reparaţii la un podeţ de cale ferată, situat între localităţile Frasin şi Molid. Lucrările de reabilitare a podeţului au demarat ieri dimineaţă şi se vor desfăşura pe parcursul acestei săptămâni, în perioada 8-13 mai. Reprezentanţii CFR Infrastructură au anunţat că pe parcursul acestor zile circulaţia se va desfăşura cu transbordare între staţiile de cale ferată Frasin şi Molid, în încercarea de a perturba cât mai puţin cu putinţă traficul CFR pe linia care leagă Moldova de Ardeal. Au fost puse astfel la dispoziţia călătorilor autobuze şi microbuze care vor circula între cele două staţii şi vor transporta călătorii dintr-o parte în alta.

Transbordări cu o durată de 30 de minute între staţiile CFR Frasin şi Molid
Începând de la primele ore ale dimineţii de luni, garniturile de tren sosite dinspre Bucureşti şi Iaşi cu direcţia Vatra Dornei au fost oprite în staţia CF Frasin, în timp ce trenurile venite din Ardeal, din Timişoara, Cluj sau Ilva Mică, au avut punct terminus staţia CF Molid. În acelaşi timp, alte garnituri au aşteptat călătorii în staţiile Molid, respectiv Frasin, aceştia fiind transportaţi cu autobuze între cele două gări. Durata unei transbordări între cele două staţii a fost de 20-30 de minute.
Ieri dimineaţă, la ora 09.23, călătorii din trenul InterRegio Iaşi-Timişoara au fost aşteptaţi în Gara Frasin de autobuzele puse la dispoziţie de firma care realizează lucrările de reparaţie şi au fost transportaţi cei câţiva kilometri spre Gara Molid, unde erau aşteptaţi de o altă garnitură pentru a continua drumul către Timişoara.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2017-05-09/Circulatia-trenurilor-intre-Moldova-si-Ardeal-se-face-incepand-de-ieri-cu-ajutorul-autobuzelor-intre-Frasin-si-Molid

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.