spot_img
spot_img
1.7 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Circulaţia din Suceava, sub haosul indicatoarelor rutiere

- Advertisement -

Greşelile penibile în ceea ce priveşte semnalizarea rutieră din municipiul Suceava, semnalate acum câteva zile de Monitorul de Suceava cu referire la sensul giratoriu de pe strada Nicolae Bălcescu, în faţa Casei de Cultură, unde trei indicatoare rutiere de ocolire îi ghidau pe şoferi să circule pe sens opus, nu sunt nici pe departe singulare, situaţii identice fiind şi în alte zone ale oraşului.

Pe lângă faptul că indicatoarele au fost montate greşit, şi mai gravă este poate lipsa de reacţie a autorităţilor, mai exact a administratorului drumului, Primăria Suceava, prin Serviciul Administrare Străzi şi Sistematizare Rutieră, dar şi a Poliţiei Rutiere, care nu a semnalat din timp aceste probleme.

Reamintim că în centrul Sucevei, în faţa Casei de Cultură, trei indicatoare rutiere de ocolire (indicatoare albastre cu două săgeţi albe, una spre stânga şi una spre dreapta) îi ghidau pe şoferi, după ce ieşeau din sensul giratoriu, să circule fie prin dreapta scuarului, regulamentar, fie prin stânga, ceea ce însemna automat intrarea pe contrasens.

După ce situaţia hilară semnalată de mai mulţi şoferi a fost adusă în atenţia poliţiştilor rutieri şi a celor de la „Serviciul Administrare Străzi” din cadrul primăriei, indicatoarele au fost, în cele din urmă, îndepărtate. Inexplicabil, însă, au fost scoase doar indicatoarele rutiere din centrul Sucevei, fără ca altele din oraş să fie urnite din loc.

Indicatoare la fel de prost montate, în cel puţin alte două sensuri giratorii

Aşa se face că ieri, trei indicatoare rutiere de ocolire prin stânga şi prin dreapta montate la fel de greşit erau nemişcate din loc în sensul giratoriu din cartierul Obcini, în faţa Bisericii Sf. Cruce. De asemenea şi la sensul giratoriu de la intersecţia străzii Traian Vuia cu Cernăuţi, spre Iţcani, două indicatoare identice erau nemişcate.

Inspectorul Daniel Şincari, de la Biroul Rutier al Poliţiei municipiului Suceava, cel care a constatat montarea greşită a indicatoarelor din centrul Sucevei, după ce a fost sesizat de reporterii Monitorul de Suceava, a declarat că are cunoştinţă şi de aceste indicatoare.

„În cazul din Obcini situaţia este identică cu cea de la sensul giratoriu din faţa Casei de Cultură, ele fiind montate greşit, dar pe strada Traian Vuia problema este puţin altfel, acolo existând insule de separare a sensurilor de mers, mult mai largi, iar indicatorul de ocolire prin stânga putând fi interpretat ca util pentru şoferii care fac rondul sensului”, ne-a explicat acesta.

Ce spune legislaţia rutieră

Totuşi, aceste indicatoare sunt, după cum prevede clar legislaţia rutieră, de ocolire prin stânga sau dreapta, astfel că argumentul rondului nu prea stă în picioare, mai ales că sensul giratoriu este semnalizat din timp cu alt indicator.

Montarea acestor indicatoare duce în mod clar în eroare un şofer, mai ales din afara oraşului, care poate crede că circulă pe dublu sens unic.

Putem vorbi aşadar de un adevărat haos în ceea ce priveşte semnalizarea rutieră din sensurile giratorii ale oraşului, haos pe care nimeni nu pare să vrea să-l îndepărteze.

Reprezentanţii Serviciului Administrare Străzi şi Sistematizare Rutieră din cadrul Primăriei Suceava şi-au motivat lipsa de reacţie prin faptul că indicatoarele au fost prevăzute de proiectant, iar modificările nu se pot face de la o zi la alta.

www.monitorulsv.ro
- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.