spot_img
3.7 C
Vaslui
30-nov.-2024
spot_img

Circulația persoanelor este interzisă pe toată perioada zilei. Persoanele de peste 65 de ani vor avea o „fereastră” pentru deplasări

- Advertisement -

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că începând de miercuri restricțiile de circulație a persoanelor devin obligatorii pe tot parcursul zilei. Anunțul a fost făcut la finalul ședinței de evaluare și prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19, la care au participat premierul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătății, Victor Costache, și ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă. „Am discutat împreună măsurile suplimentare care se cer luate în această perioadă. Am convenit că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a fi în situația să îngrădim, să încetinim răspândirea infecției”, a spus șeful statului. El a precizat că vor fi introduse noi restricții de circulație și noi restricții pentru români. Klaus Iohannis a spus că ceea ce a fost până acum o recomandare devine obligație, după principiul „stăm acasă”. „Evident că oamenii pot ieși ca să meargă la serviciu și să se întoarcă de la serviciu, să iasă să își facă cumpărăturile absolut necesare de alimente de pe-o zi pe alta. Însă aceste restricții devin obligații!”, a declarat președintele României.

El a adăugat că s-a convenit ca în această perioadă să se pregătească pentru persoanele care sunt în carantină sau în izolare măsuri de supraveghere electronică, deoarece aceste reglementări trebuie respectate integral.

Klaus Iohannis a spus că pentru aplicarea acestor măsuri va fi folosită Armata Română. „În afară de aceste chestiuni, am convenit să folosim și Armata, pentru a gestiona mai bine situațiile create în teren. În acest fel, Armata va pune la dispoziție personal care va veni să suplimenteze forțele de ordine publică, Jandarmerie și Poliție”, a precizat șeful statului. El a arătat că toate aceste restricții vor intra în vigoare de miercuri, 25 martie 2020.

Ludovic Orban anunţă că persoanele cu vârsta de peste 65 de ani vor putea ieşi totuși din case

Premierul României, Ludovic Orban, a completat, ieri seara, declaraţiile şefului statului, precizând că în ceea ce îi priveşte pe românii cu vârsta de 65 de ani, aceştia vor avea un interval orar în care vor putea ieşi din case pentru achiziţionarea de alimente şi alte bunuri. De precizat că preşedintele României anunţase, tot ieri, că pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani restricţiile vor fi speciale, adică „să stea practic tot timpul acasă”, a spus Iohannis. Într-o conferință de presă susținută aseară, Ludovic Orban a precizat că aceste persoane vor putea ieși totuși din casă. „Va exista un interval orar când vor putea ieși din case. Ne gândim inclusiv să solicităm ca la magazine să fie o perioadă în care accesul să fie exclusiv pentru cei cu vârsta de peste 65 de ani pentru cumpărături”, a spus Orban. El a făcut un apel către români să fie responsabili….https://www.monitorulsv.ro/Local/2020-03-25/Circulatia-persoanelor-este-interzisa-pe-toata-perioada-zilei-Persoanele-de-peste-65-de-ani-vor-avea-o-fereastra-pentru-deplasari

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.