BĂTUȚI ÎN CUIE… Din această lună își intră în pâine noua administrație a județului, votată la alegerile din această vară. Nimic nou sub soare, în condițiile în care doi dintre primari (Dumitru Boroș și Jan Ciupilan) au ajuns la al treilea, respectiv al patrulea mandat. În paralel, ceilalți doi conducători de oști, Lucian Braniște și Ciprian Trifan, vin din postura de moștenitori legitimi ai tronurilor lui Vasile Pavăl șI Dumitru Buzatu. Dacă mai punem la socoteală și armata imensă de primari pesediști, se poate spune că, în acest mandat, avem cea mai roșie conducere din istorie. Exceptând aici, doar conducerea PCR!
Singura surpriză la alegerile locale din acest an a fost doar faptul că PSD a câștigat mai lejer decât se aștepta, mai ales ținând cont de faptul că fostul președinte Dumitru Buzatu a pățit marea rușine cu șpaga și cătușele. Se pare însă că vasluienii, cel puțin cei care au votat, nu s-au simțit foarte deranjați de acele imagini, așa că au mers în continuare pe candidații acestei organizații. Cumva aceștia au apreciat că lucrurile merg în direcția cea bună, așa că “vor continua împreună!”.
Dumitru Boroș și prietenii pesediști
Știind că nu va mai avea sprijin politic de la PNL pentru viitoarea candidatură, Boroș a ales alianța surpriză cu Adrian Solomon și dușmanii de-o viață politică. În aparență, acesta nu va avea nicio opoziție în cadrul consiliului local, având în vedere conglomeratul pestriț de consilieri care îi asigură majoritatea. Doar că acesta nu e chiar de capul său pentru că Duhul cel sfânt, Adrian Solomon, veghează și putem fi siguri că nimic nu se va mișca în Bârlad fără aprobarea sa. Vor urma, așadar, pentru Boroș patru ani de compromisuri la sfârșitul cărora va avea și mai multe fire de păr alb și din ce în ce mai puține postări pe Facebook.
Lucian Braniște, în luptă dreaptă cu scheletele din dulapul lui Pavăl
Decizia lui Pavăl (sau a lui Buzatu) de a-l desemna drept urmaș pe liberalul Braniște a fost șocantă, cel puțin pentru pesediștii care făceau joc de glezne la ușa Primăriei Vaslui, în speranța că vor fi unși drept moștenitori. Probabil, cel mai agitat și sigur, cel mai vizibil, a fost consilierul Alexandru Barbu. Acesta chiar s-a autopropus candidat la Primăria Vaslui, dar nimeni nu l-a mai băgat în seamă. Am amintit acest amănunt pentru că nici pentru Braniște nu va fi ușor în groapa cu lei pesediști de la Vaslui. Deocamdată trebuie reținut faptul că este motanul care prinde șoareci, potrivit zicerilor lui Adrian Solomon, așa că va trebui să se impună în fața unei găști extrem de frustrate. Are exact aceeași poziție ca a lui Boroș: aparent e șeful cel mare, practic are toate șansele să intre în rolul unei marionete care ascultă ordinele venite de undeva. În plus, mai are și sarcina ingrată de a mușamaliza eșecurile administratrive sau chiar ilegalitățile din epoca Pavăl.
Ciprian, Copilul Minune al PSD Vaslui!
Pentru Ciprian Trifan, un fidel până la moarte de altfel al lui Dumitru Buzatu, ghinionul șefului suprem a reprezentat șansa vieții lui. Oricât de optimist ar fi fost acesta, sigur nu s-ar fi așteptat acum doi-trei ani să ajungă președintele CJ Vaslui. Deocamdată, se poate aprecia incredibilul dans pe sârmă pe care îl execută de un an de zile de când a dispărut din peisaj Buzatu. Pe interior, acesta promite să sprijine sistemul și să aducă noi bogății în gașca de partid. La modul oficial, este reformatorul care va curăța județul de piloși și de incompetenți. Vom afla în curând adevărul pentru că, începând din această lună, nu va mai avea scuza că nu are toate pârghiile. În plus, datorită poziției sale înalte și a faptului că toți primarii pesediști stau la mâna sa, este singurul ales pe care Solomon nu îl va putea controla.
Dilemele lui Jan Ciupilan: la Primărie sau la Palatul Parlamentului?
Spre deosebire de toți ceilalți, Jan Ciupilan a câștigat destule mandate încât să se arate plictisit de încă unul la Primăria Huși. Îl reține, probabil, zona de confort în care s-a plafonat, și de care îI este frică să se debaraseze, ar spune niște psihanaliști amatori. Cert este faptul că mai există “hambâț” în omul politic Jan Ciupilan și pentru ceva mai măreț, cum ar fi un post de senator sau deputat. Dacă nu va fi așa și va rămâne la Primărie, va fi același tip de mandat, gen “orașul dintre vii”, acolo unde toți sunt cu gura mare, dar se face doar ce vrea primarul. Dacă o mai vrea ceva!
Cel mai mafiot este Pricope de la ldp sia făcut o avere colosala, el sia luat prima anul asta de 1,5 mild. De lei, iar pe șoferi le dă 3600 de lei… Bătaie de joc oamenii se luptă cu frigul, nametii iar la prostime le de bonuri de masa de 18 lei.. Mulți șoferi voi să plece la Umbrarescu… Să-l mai voteze dracul pe Solomon și trifan..
Chelaru un libidinos împuțit cu târfa lui Geanina Lăcrămioara,
De ce a cedat Boroș si ia angajat fufa la Buletine?
Șantaj cu înregistrări făcute de idiotul de la 2 15 Vasilică drăcușor.
Prioma data cand apare un comentariu cu miez. Ce a oferit seful pe judet al PNL. Nimic. Numai EL si atat. O rusine. Sa ai 2 primari ca si alesi si sa renunti la ei sa nu faca gat. Bravo „Liviu”.Dar cei din comitetul judetean.? Pres. Si Gelutu Sarpele ce a avut de zis. Sa Traiti sefu!!
Pt Dl Ciupilan e buna orice varianta doar ca daca pleaca la Parlament noi speram sa nu ni-l lase la primarie pe pizdulica de Sergiu Boieru, asta i-a luat locul d-lui Suhareanu sta si face poze si da urari de bine pe fb, mai bine s-ar plimba prin oras si ar intreba oamenii ce probleme au.
Dl Suhareanu e un mega om, a nu se intelege nimic rau dar cand vrei sa fii primar sau vice sau parlamentar trebuie sa faci mai mult decat poze si sa pupi in cur pe toata lumea din spatele unui telefon cu aplicatia facebook.
Corect !
Și totuși ar fi bine sa mai plece …
Bouros nu va putea fi ,,controlat,, daca nu i se vor rupe cele 6 coarne si 4 cozi,care i-au crescut timp de 8 ani!Au mai aparut cateva cornite mici,insa acestea se vor usca si pica la prima adiere de vant!
Ca om Boroș e cel mai josnic, teama sau frica ca nu va mai fi primar și oamenii se vor șterge cu el la cur la făcut săi lingă bocancii și clanțele ferecate celor de la PSD?
Boros e un om fricos in general. Ajungea primar si ca independent. Cu barladenii in strada nu avea nevoie de sprijinul PSD pentru a termina proiectele incepute. Ati vazut ca atunci cand oamenii au amenintat cu blocarea drumurilor s-a dat imediat drumul la centura fara idiotii de la Bucuresti. Iar consilierii trecuti la psd sunt oameni fara nici o valoare.
Cu arestarea lui Buzatu,culoarul pentru alegerile locale a fost foarte bun pentru Tataru sa câștige alegerile la CJ Vaslui, dar nu a fost in stare să facă nimic cum a făcut și la Primaria Huşi când a candidat pentru funcția de primar.A distrus PNL din judet,eliminând oamenii de valoare din partid și s-a înconjurat numai de indivizi fără valoare, fără primarii pe care au plecat la PSD și totuși el candidează din nou pentru un mandat de deputat de pe prlmul loc,și nimeni nu spune nimic.Cred că la alegerile parlamentare va avea o surpriză mare.
Daca si astăzi mai aveți impresia ca PNL e diferit de PSD..
Numai de circ se pretind diferiți, sa nu intre alții care sa bata măciuca pe clasa politică fac teatru ca se bat intre ei si prostimea la fel, rămâne atârnată de tabere, nu pleacă in alta parte
Cum se termina sunt cei mai buni prieteni si trec la împărțeală iar prostimea suge degetul indiferent ce parte câștigă
Ai dreptate. Inainte de a ajunge si PNL-ul la guvernare ….care le era sloganul: Jos cu pensiile speciale !!!! Dupa ce au intrat la guvernare nu au mai facut nimic…..ca doar si ei beneficiaza de aceste pensii speciale
Irimia, esti cu mult in afara problemei, anume:
Spui „Pentru Ciprian Trifan, un fidel până la moarte de altfel al lui Dumitru Buzatu, (…)”, ba baiatule sa stii si tu ca aceasta afirmatie este exact pe dos, Trifan NU ESTE DELOC un fidel si tocmai asta il roade enorm pe Buzatu, pentru ca nu face nimic din ce ar vrea.
Dar esti prea in afara problemei ca sa stii intimitatile din PSD.
Fraier ai fost, fraier ramai!
Și eu. Cred ca Trifan e mai cerebral.
Vai de capul județului sub conducere majoritară PSD .
Vor urma 4 ani de austeritate ,îndobitocire ,regres .
Aveți ceea ce ați votat !
Voi vă simțiți confortabil ,dar distrugeți și generațiile tinere !
Mai o panseluța ,mai o manifestare cu iz comunist ,mai o sarma …și gânduri bune pt .mai marii de la județ .
Prostie cat cuprinde !
Adevăr grăiești….numai când le vezi mutrele te cuprinde greața