Cine vrea să slăbească primeşte de obicei recomandări în privinţa schimbării regimului alimentar şi a practicării exerciţiilor fizice. Persoanele care vor să piardă în greutate ar trebui însă să se gândească şi la un regim de somn adecvat, arată un studiu american, apărut în International Journal of Obesity şi citat de The Telegraph.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că şansele de a ajunge la greutatea dorită sunt de două ori mai mari dacă somnul de noapte durează între şase şi opt ore. Se mai recomandă şi un regim de viaţă activ, scăderea nivelului stresului şi a poftei de mâncare nesănătoasă. Cercetările efectuate la Kaiser Permanente, Portland (SUA), arată că cine vrea să slăbească cel puţin cinci kilograme are şanse mai mari să-şi atingă scopul dacă reuşeşte să se streseze mai puţin şi să doarmă suficient.
Studiul s-a desfăşurat pe aproape 500 de adulţi, cu vârsta medie de 55 de ani, toţi suferind de obezitate. În cadrul cercetării, ei au participat la 22 de şedinţe de consiliere, au mâncat cu 500 de calorii mai puţin pe zi şi au practicat exerciţii fizice cel puţin trei ore pe săptămână. Au mai ţinut un jurnal, în care au notat cât dormeau şi date despre nivelul stresului. După şase luni, 60% dintre participanţi au pierdut cel puţin cinci kg. Cercetătorii au mai arătat că persoanele care ţin regim alimentar au mai multe şanse de reuşită dacă dorm între şase şi opt ore pe noapte. Aproape trei sferturi dintre participanţii la studiu care au avut şi niveluri scăzute de stres şi au dormit între şase şi opt ore pe noapte au avut şanse mai mari să slăbească cu cinci kg.
Şansele lor de succes au fost de două ori mai mari decât în cazul persoanelor care au avut niveluri mai ridicate de stres şi au dormit şase ore sau mai puţin pe noapte.
‘Acest studiu arată că, cine vrea să slăbească, trebuie să încerce să doarmă cât trebuie şi să-şi reducă stresul’, spune principalul autor al studiului, dr Charles Elder. ‘Unii au nevoie doar să-şi mai scurteze programul zilnic şi să meargă mai devreme la culcare. Alţii vor descoperi că mişcarea contribuie la reducerea stresului şi-i ajută să doarmă. Tehnicile pentru minte şi corp, cum ar fi meditaţia, pot fi şi ele utile unor persoane’, adaugă el.
AGERPRES.ro