spot_img
1 C
Vaslui
05-nov.-2024
spot_img

Cine sunt profesorii vasluieni care ar merita salariile majorate?

- Advertisement -

ÎNTREBARE…Sindicatele din Educatie si Guvernul negociazã în aceastã lunã majorãrile salariale din sistemul de învãtãmânt. O idee ineditã si-a fãcut loc pe masa negocierilor, aceea de a plãti profesorii în functie de performantele elevilor. Specialistii din educatie sunt de pãrere cã primordiale în evaluarea cadrelor didactice ar trebui sã fie rezultatele copiilor, în momentul de fatã evaluarea profesorilor realizându-se printr-o inspectie la clasã, cu un caracter general si birocratic. Profesorilor li se cer mai mult hârtii completate, decât mãiestrie didacticã, iar rezultatele elevilor nu sunt luate în calcul. De aceea, sindicatele din educatie cer platã diferentiatã în functie de performantã, directorii de scoli urmând sã aibã un fond suplimentar de salarizare. Si la nivelul judetului Vaslui sunt cadre didactice care s-au remarcat prin intermediul elevilor pe care i-au pregãtit si care au obtinut în urma participãrii la diverse olimpiade si concursuri scolare diplome si premii de exceptie.

Profesorii din întreaga tarã, implicit cei din judetul Vaslui, ar putea fi plãtiti în mod diferentiat, în functie de rezultatele pe care le obtin cu elevii la clasã. Calitatea unui profesor se vede în progresul elevului, în bunãstarea lui si în detinerea competentelor cheie, spun specialistii. Deocamdatã sindicatele au obtinut o crestere salarialã de 5% din luna septembrie pentru toate cadrele didactice si sunt în negocieri pentru o nouã majorare. O idee ineditã este aceea de a rãsplãti acele cadre didactice care au rezultate foarte bune la clasã. Ministrul Educatiei, Sorin Câmpeanu, a declarat, recent, la finalul discutiilor de la Guvern pe tema majorãrii salariilor din educatie, cã au fost avansate mai multe variante de calendar si procente, dar s-a convenit o amânare a discutiilor pânã în 15 septembrie. Ideea lansatã de specicialisti, potrivit cãreia o categoria de profesori ar urma sã primeascã niste bonusuri, a stârnit reactii diverse în rândul cadrelor didactice. Cei care se mândresc cu rezultate bune la catedrã au primit vestea cu seninãtate si bucurie, în timp ce alti profesori considerã cã mãsura nu ar fi una corectã.

Sunt acestia profesorii care meritã salarii majorate?

Anul scolar trecut s-a remarcat la olimpiadele si concursurile scolare un numãr mare de elevi. Fãrã îndoialã, cele mai bune rezultate le-au avut Gianina Romascu, inspector de Biologie, si profesorul de informaticã Nicu Vlad Laurentiu. Gianina Romascu l-a pregãtit pe Vlad Sîmbotin, noul Emil Racovitã al judetului Vaslui. Elevul din clasa a X-a de la Liceul Teoretic “Mihail Kogãlniceanu” a reusit urmãtoarea performantã: a reprezentat România la Olimpiada Internationalã de Stiinte a Uniunii Europene de unde s-a întors cu o medalie de argint. Nicu Vlad Laurentiu l-a pregãtit pe Andrei Popa, elev la “Mihail Kogãlniceanu”, care a obtinut douã medalii de bronz, la Olimpiada de Informaticã a Europei Centrale si la Olimpiada Internationalã de Informaticã, care s-a desfãsurat la Almaty, Kazahstan. Printre profesorii care i-au îndrumat pe olimpicii vasluieni se numãrã si urmãtorii: Cãtãlin Ignat, directorul Liceului Teoretic “Mihail Kogãlniceanu” Vaslui, Daniela Nane, directorul Scolii Gimnaziale “Constantin Parfene” Vaslui, si Cristinel Popa, directorul Casei Corpului Didactic Vaslui. Cei trei profesori au cãlãuzit pasii unor elevi calificati la olimpiada nationalã de fizicã. Pe lista profesorilor cu performante sunt trecuti si Alexandru Mîtã, inspector scolar pentru limbi moderne, care a trimis un copil la etapa nationalã a olimpiadei de Limba francezã, si Alina Moraru, director adjunct la Scoala Gimnazialã “Alexandra Nechita” Vaslui, care a pregãtit o elevã din clasa a XI-a de la “Mihail Kogãlniceanu” în tainele limbii franceze. Trebuie amintite si Diana Sfaiter, directorul Scolii Gimnaziale “Elena Cuza” din Vaslui, cea care a trimis la Olimpiada nationalã de Lingvisticã o elevã de clasa a VI-a, si Mihaela Ciocoiu, inspector scolar specialitate – limba si literatura românã, limbi clasice si limba neogreacã, care a avut o elevã calificatã la Olimpiada nationalã “Lectura ca abilitate de viatã”, etc. Mentionãm cã numãrul profesorilor care au avut un rol decisiv în obtinerea performantelor elevilor si care meritã aplauze este mult mai mare decât cel prezentat în acest articol.

O idee care nu le surâde tuturor

Cererea sindicatelor pentru acordarea salariilor în functie de performantã nu le surâde tuturor cadrelor didactice. Sunt nemultumiti cu precãdere acei profesori care, desi muncesc la clasã destul de mult, nu au elevi care sã se remarce la concursuri/olimpiade. Cauza care stã la baza insuccesului este reprezentatã chiar de elevi, care nu sunt dornici sã învete. Este vorba mai ales despre profesorii care predau în mediul rural, însã nu este o regulã. Potrivit acestora, vor fi cu sigurantã favorizate cadrele didactice de la scolile si liceele de renume, unde ajung în general elevi alesi pe sprânceanã, “slefuiti” din familie, copii pentru care învãtatul a reprezentat întotdeauna o prioritate. Astfel, vor fi nedreptãtiti acei dascãli care depun eforturi sustinute la catedrã, dar care nu au parte de colaborare din partea copiilor.,

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.