spot_img
spot_img
-0.1 C
Vaslui
22-dec.-2024

Cine sunt cei mai bogaţi oameni din România

- Advertisement -

Ion Țiriac este cel mai bogat român, menţinându-se pe pe această poziţie pentru al doilea an consecutiv, deşi averea sa, aşa cum s-a întâmplat în cazul majorităţii bogaţilor ţării, a suferit o corecţie considerabilă pe fondul crizei economice, potrivit ediţiei 2010 a „Top 300 cei mai bogaţi români”, lansată de revista Capital.

Averile însumate ale celor mai bogaţi 300 de oameni de afaceri din clasament se situează în jurul valorii de 30 de miliarde de euro, echivalentul a 25,9% din Produsul Intern Brut al României, marcând o scădere de 6 miliarde de euro faţă de anul 2008 şi de 9 miliarde de euro comparativ cu anul 2007. Practic, un număr de 169 de milionari au înregistrat, în anul 2009, scăderi ale averilor, 40 au ieşit din top, şi doar 38 au reuşit să-şi conserve situaţia financiară. Nici cei 43 de oameni de afaceri care şi-au majorat averile nu au fost scutiţi de efectele crizei, întrucât pentru a-şi asigura rentabilitatea au trebuit şi ei să plătească preţul piperat al restructurării şi eficientizării activităţii.

Bucureştiul continuă să deţină supremaţia în ceea ce priveşte numărul de milionari în euro (120, cu o avere cumulată de 16 miliarde de euro). Pe locul secund se plasează judeţul Cluj (cu 21 persoane şi o valoare cumulată a averilor de 1,05 miliarde de euro), urmat de judeţul Constanţa (15 persoane şi averi însumate de 1,11 miliarde de euro). Practic, Capitala şi Muntenia au dat ţării 146 de bogaţi, adică 17,64 de miliarde de euro.

De menţionat şi faptul că un număr de 140 de milionari au în continuare plasamente imobiliare, 65 deţin portofolii semnificative în turism, 40 în industrie, 29 în comerţ, 18 în media şi 14 în sectorul farmaceuticelor.

În acest an, pragul de intrare în clasament a coborât la 16-20 de milioane de euro, faţă de 20-24 milioane de euro, cât a fost la ediţia anterioară. Chiar şi pentru ultimul loc din Top 300, un român plătit cu salariul mediu pe economie ar trebui să muncească timp de 3.800 de ani. Cu condiţia, desigur, să pună deoparte toţi banii câştigaţi.

Metodologie

Procesul de evaluare realizat de Capital a implicat discuţii cu mai multe companii specializate pentru a obţine o imagine cât mai corectă a fiecărei industrii sau pieţe. Acolo unde a fost posibil, evaluarea a fost realizată utilizând profitul operaţional al companiei, la care s-a adăugat amortizarea, şi s-a înmulţit cu un multiplu, fiind scăzute apoi datoriile. În funcţie de domeniul de activitate, evaluarea a fost obţinută prin aplicarea unui multiplu la cifra de a afaceri netă sau la vânzări. Spre exemplu, dacă în zona de retail importantă este cifra vânzărilor anuale, pentru o clădire de birouri sunt luate în calcul veniturile operaţionale. Multiplii aplicaţi au depins şi de dimensiunea datoriilor companiei.

Cine sunt primii zece ocupanţi ai topului (mil. euro)

1 Ion Țiriac 1.500-1.600
2 Dinu Patriciu 1.400-1.450
3 Ioan Niculae 1.250-1.400
4 Familia Adamescu 1.200-1.300
5 Camelia şi Corina Voiculescu 1.000 – 1.100
6 Sorin Ovidiu Vântu 800 – 850
7 Frank Vasile Timiş 600 – 650
8 Fraţii Cristescu 580 – 640
9 Fratii Micula 580 – 620
10 Gabriel Valentin Comănescu 550 – 600

Ediţia din acest an a Top 300 Capital mai include, pe lângă diverse analize ale unor reputaţi specialişti, topurile celor mai mari averi din Polonia, Rusia, Ucraina, Ungaria şi Elveţia, clasamentele celor mai bine plătiţi CEO, speakeri, actori şi sportivi, un interviu exclusiv acordat de magnatul american Donald Trump, precum şi un comentariu al lui Nouriel Roubini, supranumit Dr. Doom al economiei.

Cum s-au făcut banii

Averile celor mai bogaţi oameni din România au fost făcute cu investiţii în mai toate domeniile. Paradoxal, cel mai întâlnit domeniu rămâne cel de real estate, în ciuda prăbuşirii pieţei imobiliare de la noi.

Imobiliare (140 de persoane prezente în Top 300 Capital)

Deşi s-au fript serios din cauza prăbuşirii pieţei imobiliare, aproape jumătate dintre ocupanţii Top 300 continuă să aibă afaceri în acest sector.

Turism (65 de persoane prezente în Top 300 Capital)

Acesta este numărul celor care au participaţii la companii cu activităţi în industria ospitalităţii ori în agenţii de turism.

Industrie (40 de persoane prezente în Top 300 Capital)

Sectoare productive, precum cel alimentar, ori al extracţiei şi prelucrării hidrocarburilor, au generat venituri consistente, în pofida crizei.

Comerţ (29 de persoane prezente în Top 300 Capital)

Fie că este vorba despre retailul tradiţional, prin reţele de magazine, fie de cel online, comerţul a continuat să atragă investiţii în ultimii doi ani.

Media (18 persoane prezente în Top 300 Capital)

Prezenţa în acţionariatul companiilor din massmedia a reprezentat şi reprezintă încă o oportunitate deloc de neglijat de către bogaţii ţării.

Farmaceutice (14 persoane prezente în Top 300 Capital)

Criza sistemului medical şi reculul pieţei farma au continuat să afecteze activităţile de producţie şi distribuţie a medicamentelor.

capital.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.