spot_img
spot_img
5.3 C
Vaslui
05-mart.-2025

Cine este Bîca: fost șef la cimitir, senator și, acum, pensionar, dar și administratorul Bârladului! (VIDEO)

- Advertisement -

BUN REVENIT… Marea familie tradițională din “Republica Bârlad” s-a mărit recent cu un fiu rătăcitor. Astfel, după ce s-a plimbat bezmetic prin Palatul Parlamentului, în marea calitate de senator, Iulian Bîca revine de unde a plecat, adică pe o funcție călduță și prietenoasă de city manager, sau în traducere locală, administratorul municipiului Bârlad. Chestia cu plimbarea bezmetică e doar o figură de stil pentru că, se știe, Bîca este topograf, așa că este dotat cu un simț al orientării deosebit! Poate spune cineva că nu s-a orientat bine, chiar și după pensionare?

MUȘCHIUL GROS AL LUI BOROȘ… În loc să dea afară pensionarii angajați la primărie, Dumitru Boroș a mai angajat încă unul. Considerat „mâna dreaptă” a primarului Dumitru Boroș din Bârlad, rezervistul Iulian Mihail Bâca a ajuns senator în 2020, printr-un concurs de împrejurări, după ce PMP a ratat la mustață intrarea în Parlament, iar voturile au fost redistribuite. Fost ofițer de artilerie, specialist în topografie, Bâca a intrat în politică după ce s-a retras în armată. Mai întâi s-a înscris la PSD, apoi a migrat la PNL, iar după 15 ani s-a reîntors la PSD. Bâca nu s-a mulțumit doar cu politica și viața de partid, a vânat și sinecuri la stat, iar primarul Boroș a avut grijă ca bunul său prieten să nu se chinuie ca toți muritorii de rând cu o pensie. I-a oferit și o leafă de bugetar…de mai multe ori. Ultimul cadou s-a produs ieri, atunci când s-a aflat că acesta tocmai a fost numit prin decizia primarului, administratorul municipiului Bârlad. Vom explica detaliat și ce presupune această funcție și cât de calificat este pensionarul Bîca pentru aceasta.

Cariera lui Bîca pe repede înainte

Iulian Mihail Bâca a lucrat în Armata Română vreme de 20 de ani, fiind ofițer de artilerie. Nu e ca și cum s-a războit vitejește, pentru că el era specialist în cadastru. Un detaliu important, având în vedere că peste ani, când avea să devină „mâna dreaptă” a primarului Boroș, avea să se ocupe în cadrul Primăriei Bârlad, taman de tot ce ține de cadastru în oraș. După trecerea în rezervă, începând cu 2004, Bâca și-a deschis un PFA și a asigurat servicii de expertiză tehnică judiciară instanțelor de judecată. Pensionarul Bâca nu s-a mulțumit cu pensia și veniturile din expertizele la instanțe, cochetând și cu asigurările. El a fost director, respectiv, manager la filialele Vaslui ale Groupama Asigurări SA și ING Asigurări de viață. În această perioadă a devenit consilier local, însă nu pentru mult timp. În 2017, a devenit directorul Direcției de Piețe, Târguri și Oboare din cadrul Primăriei Bârlad, o sinecură bine plătită. Iulian Bâca nu a zăbovit mult nici la Direcția Piețelor, unde era mult de muncă. După un an, a plecat din funcție. Dumitru Boroș nu și-a lăsat la greu prietenul și i-a oferit altă sinecură: un post de consilier în cadrul cabinetului primarului. Funcție pe care a ocupat-o până când a intrat în Parlament.

BUFON | Bîca se face de râs în public, cu declarații stupide 

REGELE ȘOSELELOR… Cu ocazia inaugurării Variantei de Ocolire a Bârladului, senatorul Iulian Bâca a fost fulgerat de un acces de patriotism local devastator. Într-o expunere ad-hoc, acest a ajuns la concluzia că noua șosea inaugurată în Bârlad e aproape unicat în Moldova. Conform declarațiilor acestuia, Iașul nici nu există la acest capitol pentru că nu are variantă de ocolire (sic!)!? De Roman, nici nu mai vorbim, e varză la capitolul infrastructură! “În Moldova, variantă de ocolire are Tecuciul. De fapt e un fel de centură, e mult spus variantă de ocolire. Are Bârladul, Vasluiul nu are, Iașul nu are, Botoșaniul nu are, Suceava are doar pe o parte, Roman nu are, Bacăul are 16 kilometri de autostradă, Adjudul nu are, Focșaniul are, dar este supra aglomerată…” a declarat eroul bârlădean Iulian Bâca. Imediat după această expunere năucitoare, acesta a mai venit cu o “bombă”. Potrivit acestuia, pe parcursul variantei de ocolire a Bârladului există un sens giratoriu unic în lume, în care prioritate nu au cei care deja circulă în giratoriu, ci cei care intră. Dar asta doar dacă intră de pe șoseaua de centură! Practic, conform acestei noi doctrine care răstoarnă regulile de circulație rutieră din întreaga lume, șoferii care au onoarea să circule pe varianta de ocolire a Bârladului sunt un fel de zei ai șoselelor. Evident, este o prostie, precum multe altele debitate de “specialistul” lui Boroș.

IMPORTANT | Care sunt atribuțiile lui Bîca 

CAM MARE CĂCIULA…City Managerul este un funcționar public cu rol de conducere în administrația locală, responsabil cu gestionarea eficientă a activităților și serviciilor publice dintr-un oraș sau municipiu. Titlul poate varia în funcție de nivelul administrației locale și poate include și alte denumiri precum Managerul Municipal sau Administratorul Public.

Responsabilitățile City Managerului:

  1. Administrarea Eficientă a Resurselor: Unul dintre rolurile principale ale City Managerului este de a asigura utilizarea eficientă a resurselor financiare, umane și materiale disponibile în administrația locală. Acesta trebuie să elaboreze și să implementeze strategii de gestionare a resurselor în vederea asigurării serviciilor publice de calitate.
  2. Planificare și Dezvoltare Urbană: City Managerul este responsabil cu planificarea și dezvoltarea urbană a orașului sau municipiului, având în vedere nevoile și interesele comunității locale. Acesta trebuie să coordoneze elaborarea planurilor de urbanism și să supervizeze implementarea proiectelor de dezvoltare urbană.
  3. Supravegherea Serviciilor Publice: City Managerul are în responsabilitate supravegherea și coordonarea serviciilor publice locale, precum gestionarea infrastructurii rutiere, iluminatului public, aprovizionarea cu apă și gaz, gestionarea deșeurilor și alte servicii esențiale.
  4. Relații Publice și Comunicare: City Managerul trebuie să mențină o bună comunicare cu cetățenii, comunitatea locală, oficialitățile locale și alte instituții implicate în administrația publică. Acesta trebuie să răspundă solicitărilor și preocupărilor cetățenilor și să faciliteze dialogul între autorități și comunitate.
  5. Managementul Crizelor și Situațiilor de Urgență: În cazul unor situații de urgență sau crize, precum calamități naturale sau accidente majore, City Managerul are rolul de a coordona operațiunile de intervenție și de a asigura protecția și siguranța cetățenilor. De o provocare similară a avut parte și Rareș Hopincă în timp ce ocupa funcția de city manager în cadrul Primăriei Sectorului 5. Instituțiile statului au răspuns rapid și eficient în timpul protestelor fermierilor și a transporatorilor, contribuind la găsirea unor soluții pașnice, eficiente și echitabile pentru părțile implicate.

Importanța City Managerului în Dezvoltarea Comunității Locale

SARCINI… Iată, în ordine, ce treburi importante are de rezolvat

  1. Eficiență Administrativă: Prin competența sa în gestionarea resurselor și în planificarea urbană, City Managerul contribuie la eficientizarea administrației locale și la furnizarea de servicii publice de calitate.
  2. Transparență și Responsabilitate: Rolul City Managerului în relațiile publice și comunicare consolidează transparența și responsabilitatea în administrația publică, facilitând dialogul între autorități și cetățeni.
  3. Dezvoltare Durabilă: Prin planificarea urbană și gestionarea resurselor, City Managerul poate promova o dezvoltare urbană durabilă, care să țină cont de nevoile actuale și viitoare ale comunității locale.

În concluzie, City Managerul joacă un rol esențial în conducerea eficientă a administrației locale din România, contribuind la dezvoltarea și prosperitatea comunităților locale prin gestionarea resurselor, planificarea urbană și furnizarea de servicii publice de calitate. Acesta reprezintă un pilon al guvernării locale, care asigură stabilitate și progres în orașele și municipiile din țară. Asta e doar în teorie, pentru că, în practică, bârlădenii îl vor avea pe Bîca!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.