spot_img
spot_img
1.4 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

Cind Elena cinta

- Advertisement -

– fara a fi, pina in prezent, vizibila pe marile scene muzicale, o bacauanca reuseste totusi, prin vocea sa extraordinara, sa cucereasca imediat pe cel care o asculta – este povestea unei tinere care, la doar 19 ani, a ajuns sa fie oprita si felicitata pe strada doar pentru ca, intimplator, vocea i-a fost auzita, chiar si numai o singura data

Cind se hotaraste sa cinte, cel care se intimpla sa-i fie prin preajma amuteste. Vocea ei este imposibil sa nu ti se intipareasca in minte, sa nu te cucereasca pina la a te face, dupa doar citeva “triluri”, sa te interesezi inversunat de cea care o poseda.

E vocea Elenei Rosu, o tinara de 19 ani din Bacau, frumoasa, ambitioasa, desteapta si, peste toate acestea, extrem de talentata. Nu a ajuns inca sa urce pe marile scene ale muzicii – pe undeva, ne povesteste ea, nici nu a fost interesata pina acum – dar multi bacauani de toate virstele deja o cunosc si o apreciaza doar dupa ce, in anumite imprejurari, au avut ocazia sa o auda cintind.

Este vorba despre evenimente locale precum Zilele Bacaului, spectacolele de Revelion sau festivitati dedicate Zilei Copilului, inaugurarilor de an la Palatul Copiilor sau Gala Crucii Rosii. Este vorba, totodata, despre momentele magice pe care Elena le ofera iarna, in ajun de Sarbatori, prin colind, bacauanilor ale caror praguri de case, aleatoriu, le trece.

A dat in secret la “Liceul de Arta”

Elena, acum studenta in anul I la Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacau, Facultatea de Litere, Comunicare si Relatii Publice, a absolvit Liceul de Arta “George Apostu”, unde a facut doi ani de canto si doi ani de muzica usoara. Dragostea pe care o avea de mica pentru muzica a devenit treptat marea ei pasiune, astfel ca desi nesustinuta de parinti – ne spune ea – s-a inscris la examenul de admitere in liceu, pe furis.

“Parintii nu voiau sa ma lase sa merg la Arte pentru ca din muzica, ziceau ei, nu-ti poti face un viitor. Eram la inceputul clasei a VIII-a si am aflat ca la Arte se da examen. M-am dus, m-am inscris si l-am luat, fara sa stie ai mei. Abia dupa aceia le-am spus, iar ei au inceput sa se obisnuiasca cu ideea si nu s-au mai opus dorintei mele”, si-a amintit patania, Elena.

In vara aceluiasi an, Elena a trecut pe la Palatul Copiilor din Bacau, nu pentru a se inscrie ea la cercul de muzica usoara moderat de profesorul Claudiu Filip ci, pentru a se interesa in acest sens pentru o prietena. “Am dat si eu o proba de voce, iar domnul profesor nu m-a mai lasat sa plec”, povesteste tinara talentata. La scoala a fost incurajata sa aleaga opera, vocea ei potrivindu-se ca o manusa genului.

“Nu-mi place opera, insa. Iubesc muzica usoara si am ales sa o cint pe aceasta. Stiti cum e, nu poti face un lucru daca nu-l simti si nu crezi in el”, a spus Elena. S-a “incapatinat” sa cinte muzica usoara, o alegere grozava de altfel, de cind a urcat prima oara pe scena, vocea ei cucerind auditoriul.

Scena cucereste

La scurt timp dupa ce s-a inscris la cursurile de muzica usoara de la Palatul Copiilor, Elena a si urcat pe scena. “A fost un prim contact cu publicul pe care nu-l voi uita niciodata! Eram la Zilele Bacaului si am cintat «I Love Rock’n’Roll», aveam niste emotii cumplite, atit de cumplite ca am uitat si versurile melodiei. Pentru a salva situatia am strigat repede «cintati cu mine!».

Publicul a fost receptiv, iar eu am iesit basma curata”, isi aminteste, amuzata, Elena prima ei experienta muzicala la scena deschisa. Apoi a uitat de emotii, scena a cucerit-o si a intarit-o. A participat impreuna cu colegii de la Liceul de Arta la mai multe concerte si concursuri, solista insa a fost de putine ori in acest interval.

A trait niste experiente grozave, una dintre ele fiind sansa de a cinta pe aceeasi scena cu artistul Tudor Gheorghe. “Am cintat in cor, acompaniindu-l pe Tudor Gheorghe intr-un turneu prin Moldova, prin octombrie 2009. A fost extraordinar, domnia sa fiind un om extraordinar”, ne-a spus tinara bacauanca. Ca solista in corul scolii, o amintire deosebita Elena o are din Italia.

“Am fost intr-un turneu, ajungind in Italia. Am cintat «Vivo per lei», iar lumea a fost atit de impresionata si m-a primit cu atita caldura, cerind la sfirsit si un bis, incit mi-au dat lacrimile. Pe scena traiesti senzatii extraodinare”, se inflacareaza Elena. A mai cintat la spectacolele organizate in aer liber, pentru bacauani, de Revelion, la cele dedicate Zilei Copilului sau la diferite evenimente cu scop caritabil organizate de Crucea Rosie Bacau. Pentru cea din urma, Elena a devenit si voluntar. Unul dintre cei mai dedicati, primind recunoastere chiar in cadrul Galelor Crucii Rosii Bacau de anul trecut.

Cintul, ca dar

Elena, prin cintec, daruieste. Cele mai mari satisfactii le are, ne spune emotionata, cind merge, iarna, sa colinde casele bacauanilor. Bucuria cu care este primita de fiecare data – “Tu esti Elena, fata cu voce extraodinara de anul trecut!”, i se spune din pragul cite unei case – o implineste sufleteste.

“Iarna aceasta, chiar m-am hotarit sa merg cu colindul doar pentru a darui si nu pentru a primi. Impreuna cu doi-trei prieteni am mers in case de batrini, am fost impresionati de modul in care am fost primiti. De asemenea, am fost intr-un sat, pe aici prin apropiere si am decis sa colindam de pe ulite, sa nu batem la porti.

Oamenii ne auzeau, ieseau dupa noi si ne chemau in case sa le mai cintam un pic. Am trait o poveste!”, ne-a povestit, vizibil emotionata, Elena. Pentru ca cei care o aud si nu mai o data o incurajeaza sa mearga mai departe, Elena a inceput sa se gindeasca serios la participarea la marile competitii muzicale.

“Initial nu voiam sa aud de festivaluri. Acum insa, tind spre asta. Lumea ma incurajeaza, imi da aripi. Sper sa ajung sa particip si la festivaluri. Deocamdata visez la Mamaia si cine stie cindva poate voi putea spera chiar la Eurovision”, spune Elena. Pina una alta, tinara imbina cu succes cintecul cu voluntariatul la Crucea Rosie si invatatura. Cocheteaza si cu creatia literara, ii place foarte mult sa citeasca, dar se gindeste si la infiintarea unei trupe de dans si i-ar placea foarte mult sa lucreze in mass-media.

ziaruldebacau.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.