spot_img
spot_img
5.5 C
Vaslui
29-nov.-2024
spot_img
spot_img

Chioşcurile din zona „Oţelul” sunt demolate. Află care este motivul şi ce li se pregăteşte micilor comercianţi

- Advertisement -

* Construcţiile celor 42 de comercianţi din zonă au dispărut deja sau sunt în curs de desfiinţare * Motivul: se schimbă conductele de canalizare şi linia de tramvai, se asfaltează strada şi trotuarele * Locul chioşcurilor ar putea fi luat de o galerie comercială de cartier * Acţiunea de demolare şi modernizare va fi continuată şi în alte zone ale Galaţiului

Strada Gheorghe Asachi şi trotuarele aferente au fost transformate într-un adevărat şantier zilele acestea. Cei care trec ocazional prin zonă se opresc şi îi întreabă pe muncitori ce se întâmplă. Răspunsul vine prompt şi sună promiţător pentru întregul oraş Galaţi: „Se modernizează zona!”.
Acesta a fost motivaţia pentru care strada este în lucru, iar întreaga zonă este plină de oameni şi utilaje. „Modernizăm tot ce înseamnă stradă şi trotuare. De la conductele din subteran şi canalizări şi până la firele de înaltă tensiune pe care circulă tramvaiele. Se schimbă şi linia de tramvai, şi bordurile şi se vor asfalta strada şi trotuarele”, ne-a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Mihai Costache.
Modernizarea este motivul pentru care şi comercianţii din zonă au fost notificaţi să îşi demoleze chioşcurile şi barăcile pe care le au pe trotuare. În zonă erau 42 de comercianţi, toţii fiind acum obligaţi să îşi demoleze chioşcurile. Unii au înţeles şi au eliberat spaţiul închiriat de la Primărie la doar câteva zile de la primirea notificării. Alţii abia s-au apucat de demolat. Sunt însă şi comercianţi care au apelat la instanţa de judecată, în speranţa că vor avea câştig de cauză.

Există soluţii alternative

Indiferent de poziţia pe care au adoptat-o, comercianţii recunosc că îşi doresc o stradă modernă. Aceştia cer însă o alternativă pentru afacerile lor.
Iar soluţiile nu au întârziat să apară. „Nu vrem să omorâm comerţul. Toţi cei care sunt într-o astfel de situaţie sunt aşteptaţi la Primărie pentru găsirea unei soluţii. Am discutat cu oamenii din zonă şi le-am explicat că sunt mai multe variante. Important este să o găsim pe cea mai bună, atât pentru comercianţi, cât şi pentru oraş şi pentru cumpărători. Suntem conştienţi că oameni au nevoie de un magazin de la care îşi pot face aprovizionarea de urgenţă. De aceea ne-am gândit la varianta unei galerii comerciale de cartier. O locaţie unde să se adune mai mulţi comercianţi şi care să respecte normele de igienă şi să ofere condiţii optime pentru vânzători şi pentru cumpărători. Ne referim aici la o toaletă, la racordarea la apă potabilă etc. Aceste galerii pot fi construite de comercianţi, pe baza unui proiect aprobat de primărie, sau de chiar de autoritatea publică. Toţi cei care au fost notificaţi au autorizaţii de construcţie provizorii. Pentru aceştia se vor găsi soluţii optime doar dacă vor veni la discuţii. Trebuie să afle şi ei ce ne dorim noi, dar şi noi ce vor oamenii”, a mai  explicat Mihai Costache.
Cum era de aşteptat, comercianţii au fost cei mai supăraţi, chiar dacă în adâncul sufletului îşi doresc şi ei să locuiască într-un oraş frumos, curat şi modern, aşa cum visează, de altfel, fiecare gălăţean. „Ar trebui făcut la fel în tot oraşul. Trebuie să fim civilizaţi. Este foarte bună iniţiativa Primăriei, dar, repet, trebuie făcută în tot oraşul, nu doar aici”, ne-a spus Vasile Ciontu.
Lucrările de modernizare a zonei vor fi gata în toamnă. Până atunci, edilii aşteaptă propunerile de proiect pentru galeria comercială care să înglobeze comercianţii din zonă.

sursa: http://www.viata-libera.ro/eveniment/43324-galati-viata-libera-chioscuri-otelul-comercianti-chioscuri

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.