PUTEREA OBIȘNUINȚEI… Un tânăr de etnie rromă din orașul Murgeni, abia ieșit de aproape două luni închisoare, a furat din locuințele unor concetățeni, de-a speriat orașul! Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Murgeni au reușit repede să-și dea seama cine a spart casele oamenilor și au reținut pe Marian Vâlciu, zis și Chilimbar, de 23 de ani, din Murgeni, pe care l-au reținut pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat. Chilimbar este acum în arestul IPJ Vaslui, iar mâine, 13 martie, va fi dus în fața instanței pentru a fi arestat preventiv.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Murgeni au probat activitatea infracțională a unui bărbat de 23 de ani, din Murgeni, bănuit de comiterea a două infracțiuni de furt calificat. Nici nu era greu de probat, deoarece Marian Vâlciu, zis Chilimbar, a lăsat urme la greu în cele două locuințe sparte. Din una a furat bani, în jur de 1500 de lei, iar din cealaltă locuință spartă a furat mai multe obiecte casnice, pături, cearceafuri, bibelouri… cam tot ce-i cădea în mână și putea fi valorificat contra droguri.
„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că prezumtivul autor al infracțiunilor ar fi pătruns, în perioada 15 – 23 februarie a.c., în incinta a două locuințe de pe raza orașului Murgeni, de unde ar fi sustras sume de bani și bunuri de valoare. Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunii este estimat la 7.000 lei. În cursul zilei de astăzi, 12 martie a.c., în urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat, pentru o perioadă de 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat Judecătoriei Bârlad, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatulu”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.