MINUNI DIN VIATA SFÂNTULUI… Vremea Nouã publicã ultima parte a povestii de tainã a Pãrintelui Teofan, un duhovnic cu har, care a avut darul înaintei vederi. Pentru fiecare om ce ajungea la el, avea o vorbã bunã si un sfat întelept. Era fãcãtor de minuni si stia tot despre cel aflat în fata lui. Îi sustinea cu rugãciunea pe elevi si studenti cât erau la examene sau pânã treceau de rãul în care se aflau. De aceea, le dãruia atât lor, cât si celor aflati în necaz celebra „mângâiere”, pe care noii veniti nu o întelegeau, iar ucenicii si familiarii o asteptau, stiind ce mare dar este. Cel care ne-a purtat prin toate etapele vietii pãrintelui nostru vasluian, a fost preotul Gabriel Lupu, care, în anii de liceu si facultate, a avut sansa sã îi fie ucenic împreunã cu fratele sãu geamãn. Cititi si mãrturia incredibilã a acestuia despre cum pãrintele a fost declarat în moarte clinicã si si-a revenit la viatã de pe lespedea de la morgã. Fusese operat de ocluzie intestinalã, dupã ce a tinut un post fãrã apã si mâncare 40 de zile si nu a fãcut cum trebuie revenirea la alimentatia corectã.
Rep: Sunteti bogat cã ati beneficiat de dragostea Pãrintelui Teofan si cã aveti posibilitatea sã veniti atât de des, aici, la el, la mormânt.
Preot Gabriel Lupu: Chiar dacã este dureros ceea ce voi spune, cea mai mare binecuvântare a fost când mi-a permis pãrintele, atunci când a adormit, sã-l pot veghea si sã fac parte din tot ritualul de înmormântare!
Eram atunci, în anul 2006, într-o mare încercare. Pãrintele era foarte bolnav. Avea trei sãptãmâni de când intrase în comã. Veneam în fiecare zi sã-l vãd. Starea lui era foarte grea. Ultimele sãptãmâni ale pãrintelui au fost niste sãptãmâni martirice. A avut o suferintã supraomeneascã. Era greu sã-l privesti pe pãrintele nostru, care era un om de o luminã extraordinarã, cum se chinuie în halul ãsta. Dar bãnuiesc cã Dumnezeu a vrut ca prin acea cumplitã suferintã sã steargã orice altã urmã, dacã ar mai fi fost, de pãcat din sufletul lui.
Rep: Cum a murit pãrintele Teofan? A zis ceva când a plecat la Domnul?
Preot G. L.: În dimineata când si-a dat sufletul, în 14 februarie 2006, m-a sunat ucenicul de chilie si mi-a spus cã, din pãcate, pãrintele Teofan a adormit întru Domnul. Ne-a chemat, si pe mine, si pe fratele meu, sã venim sã-l ajutãm si sã participãm si noi la acest ritual. Când am ajuns acolo, la chilie, am descoperit, parcã, un alt pãrinte Teofan. Nu mai era nicio urmã din suferinta aceea. În locul trupului chinuit de boalã, am gãsit un pãrinte Teofan biruitor asupra mortii. Pielea lui era de culoarea cerii cea mai curatã si mai frumoasã. Din clipa în care a murit, pânã în clipa în care a fost îngropat, Pãrintele Teofan nu s-a rãcit si nu a intrat în acea stare de rigoris mortis. Mâinile lui erau calde si moi. Toatã lumea care a fost prezentã poate depune mãrturie. Au vãzut zeci, sute de oameni asta. Chiar au fost sase mii de crestini la înmormântare. Cei care s-au perindat în primele zile au fost de ordinul zecilor de mii. Zeci de mii de oameni au venit si l-au sãrutat si si-au luat rãmas bun de la pãrintele Teofan. Aveau cu totii aceastã uimire în privire, atunci când simteau cã pãrintele este ca viu. Atât cã nu mai rãspundea, în schimb toatã lumea îl simtea viu. În dimineata zilei de paisprezece februarie era un ger nãprasnic. Au venit foarte multi preoti. Atunci am slujit împreunã cu fratele meu, alãturi de ceilalti preoti.
Rep.: Înmormântarea a fost una specialã. Ce semnificatie a avut pentru dumneavastrã, ca ucenic al pãrintelui?
Preot G.L.: S-au spus lucruri extraordinar de frumoase la înmormântare, iar pãrintele, în sicriul de stejar a fost purtat pe umeri din biserica mare a mãnãstirii pânã la cimitir. Si este un pic de distantã, de la bisericã pânã la cimitir. Sicriul era foarte greu. Ne-am învrednicit, si eu, si fratele meu, sã-l purtãm pe umeri pe drum. Nici nu as fi conceput sã nu facem parte din grupul de ucenici care l-au tinut pe umeri, sã nu fim printre cei cei care l-au dus pe ultimul drum. Ce s-a întâmplat, în schimb? Începând cu 2006, pânã în prezent, s-a întâmplat o minune. Cimitirul acela anost al Mãnãstirii Cetãtuia, în care a fost îngropat pãrintele Teofan, a devenit o bisericã cu acoperisul deschis. Pe zidurile cimitirului sunt numai icoane. La pãrintele Teofan urcã zilnic zeci, sute de oameni. Desi nu este destul de cunoscut.
Rep: Credeti cã viata si faptele duhovnicesti ale pãrintelui Teofan meritã cunoscute de cât mai multi români?
Preot G. L.: Asta este, de fapt, durerea noastrã. Asta este si dorinta noastrã, ca pãrintele Teofan Merlã, acest ostenitor, acest mare duhovnic care a trãit în mijlocul nostru, pe pietrele Iasului, sã fie iubit si cunoscut, asa cum ne iubeste acesta. Este incredibil sã ne gândim cum în secolul nostru încã sunt pãrinti care au postit patruzeci de zile fãrã apã si fãrã mâncare, care s-au rugat si care au iesit din moarte clinicã.
Rep.: Pãrinte Gabriel, vã rog frumos, vã amintiti ultima discutie cu pãrintele, sunt convinsã cã la ultima întâlnire si-a luat rãmas-bun si v-a spus ceea ce trebuie si dumneavoastrã?
Preot G. L.: Pãrintele, în ultimele zile când a mai putut, mi-a spus urmãtorul lucru: orice se va întâmpla cu mine si, a simtit cã se vor întâmpla lucruri nenumãrate, niciodatã sã nu-mi pierd credinta. Este un lucru extraordinar de important sã întelegem cã indiferent prin ce are un om de trecut, cã sunt lucruri grele pe care toti crestinii le trec, important este sã nu abdicãm de la credintã si sã întelegem cã fãrã Hristos nu putem face nimic. Avem nevoie atât de Dumnezeu, cât si de ajutorul Sfintilor. Deci, credinta trebuie sã o pãstrãm cu orice chip, sã ne pãstrãm bunãtatea si dragostea pentru aproapele.
Rep: Dumneavoastrã si fratele dumneavoastrã ati urmat Teologia. Vã amintiti, pãrintele v-a sfãtuit sã faceti aceastã facultate sau i-ati cerut binecuvântare? Cum a fost?
Preot G.L.: Da, absolut. Pãrintele ne-a sfãtuit sã mergem la Teologie, pentru cã a spus: din toate facultãtile, singura care ne vorbeste si care ne pune în slujba lui Dumnezeu, este Teologia. Urmeazã medicina si alte stiinte la care esti pus, la fel, sã îti ajuti aproapele.
Rep: Se bucura de succesele dumneavoastrã. Vã amintiti când veneati si spuneati cã ati luat note mari, sau examenele, sau când ati terminat facultatea?
Preot G. L.: Cu sigurantã, îmi amintesc! Când am terminat, când am luat licenta, apoi când am devenit preot, apoi când fratele meu a ales calea monahalã. Toate au fost bucuriile lui. A fost ca si cum s-ar fi bucurat pentru copiii lui.
Rep: Dar v-a fost ca un tatã!
Preot G. L.: Pãi, sigur cã da. Noi nu suntem vrednici sã ne numim fii, dar pe el îl recunoastem ca pe un Tatã Spiritual. El a fost, de fapt, temelia tuturor hotãrârilor pe care le-am luat în viatã. El a fost temeiul alegerilor pe care le-am fãcut. Toatã viata îi vom multumi pentru asta.
Pãrintele Teofan a fost în moarte clinicã, dar Maica Domnului l-a readus la viatã. Drumul din sala de operatie la morgã
MIRACOL…Pãrintele Teofan, dupã ce a postit 40 de zile fãrã apã si mâncare, dupã ce a revenit la alimentatie normalã, a suferit o ocluzie intestinalã. A fost operat si apoi declarat mort de cãtre medici. Dar a revenit miraculos din moarte clinicã. Pãrintele mãrturiseste cã a fost ajutat de Maica Domnului. Iatã ce ne mãrturiseste pãrintele Gabriel…
Rep: Spuneati de postit, de acele patruzeci de zile de postire. Cum a fost?
Preot G. L.: Pãrintele a cunoscut, în vremea când era la Cetãtuia, oameni înduhovniciti. La început, în pãdurile acelea, de la Cetãtuia, erau cîtiva pustnici, iar pãrintele i-a cunoscut pe cinci dintre ei. Ei i-au insuflat dorinta de post si de rugãciune adâncã.
Rep.: V-a povestit de aceastã perioadã?
Preot G. L.: Da, a vrut si el sã se încerce în aceastã nevointã deosebitã pe care au încercat-o Mântuitorul si câtiva sfinti, în întreaga istorie a Mântuirii, de a posti patruzeci de zile si patruzeci de nopti. A ales sã facã lucrul acesta, nu în timpul Postului Mare ci, în perioada luminatã a Învierii, atunci când ceilalti pãrinti, datoritã bucuriei dezlegãrii la bucate, nu ar fi fost atenti la ceea ce mãnâncã sau nu mãnâncã pãrintele Teofan.
Rep: Voia sã nu-l stie nimeni cã posteste.
Preot G. L.: Exact. Dar sigur cã Dumnezeu are metoda lui. L-a lãsat sã încerce lucrul acesta, dar apoi, ca sã nu i se urce la cap succesul acesta, adicã bucuria de a fi reusit, i-a adus un ghimpe, asa cum si Sfântului Apostol Pavel i-a adus. Pãrintele a fãcut ocluzie intestinalã.
Rep.: Dupã patruzeci de zile de postire.
Preot G. L: Si a avut probleme care i-au afectat sãnãtatea toatã viata.
Rep.: Deci de la acele patruzeci de zile i s-a tras.
Preot G. L: Sigur cã da. Când a intrat în moarte clinicã, spunea cã, exact cum povestesc unii cã se vãd în afara trupului, asa si el spunea cã îi vedea pe doctori cum încearcau sã-l aducã la viatã. Pãrintele auzea si vedea tot ce se întâmplã. Auzea cum spuneau ei cã el nu mai trãieste. Si, de aceea, voia sã le vorbeascã si sã-i apuce de mânã, sã le spunã „Uitati! Eu sunt viu! Nu mã pãrãsiti!”. Mi-a povestit cã, din pãcate, doctorii nu au reusit atunci, la momentul acela, sã-l resusciteze. A fost declarat mort si a fost dus la morgã. Pe acea piatrã, pe acea lespede rece de acolo, mi-a povestit pãrintele, cum s-a rugat cu o rugãciune sincerã, puternicã, cum nu se mai rugase niciodatã pânã atunci. Spunea cã acea putere cu care se ruga, venea de la Maica Domnului, care era cu el. Pãrintele Teofan i-a spus asa: „Dacã mai este de folos sã fiu în lume, te rog ajutã-mã!”. Si s-a întors înapoi. Adicã sufletul a venit la locul lui, în trup.
Pãrintele Teofan a fost declarat mort de medici, a fost dus la morgã si minune… A revenit la viatã
MINUNE…Medicii au rãmas uimiti. Dimineatã când s-au dus la morgã, pãrintele îsi revenise. Iatã ce i-a spus pãritele Teofan, ucenicului sãu, Gabriel
Rep.: El era la morgã pe lespede, vedea totul, a putut sã se roage. A povestit el asta?
Preot G. L.: Sigur cã da!
Rep.: Amintiti-vã! Ce a mai spus?
Preot G. L.: A fost declarat mort, a fost luat din salon si a fost dus la morgã, unde, în asteptarea diminetii, când trebuiau sã-i facã autopsia, în acea noapte, Maica Domnului l-a adus înapoi, dupã ce el a vorbit cu Ea si i-a spus cã vrea sã mai trãiascã. Atât a putut sã-mi spunã pãrintele Teofan, pentru cã, probabil, ce a vãzut si ce a auzit sunt lucruri de tainã care trebuiau pãstrate doar pentru el.
Rep.: Dar v-a mãrturisit cã Maica Domnului l-a salvat?
Preot G. L.: Da, pentru pãrintele Teofan, Maica Domnului a fost începutul, temelia si sfârsitul vietii lui. Cred cã în bratele Ei a fost luat acolo, în Cer, pentru cã, v-am spus, a iubit-o mai mult decât orice.
Pãrintele Teofan nu mânca si postea special pentru oamenii care veneau la el cu probleme grave, ori pentru a scãpa mãnãstirea de ispite
PROGRAM…Pãrintele Gabriel ne-a povestit programul pãrintelui de la mãnãstire. Ce fãcea exact pe ore
Rep.: Am aflat ceva foarte important. Dar, alte nevointe din viata pãrintelui, care ar mai fi?
Preot G. L.: Cea mai mare nevointã, dupã postul acesta, cred cã a fost statul în picioare si rugãciunea. Povesteau ucenicii care stãteau cu el în chilie, cã atunci când s-a îmbolnãvit, spre sfârsit, avea zile întregi sau sãptãmâni întregi în care nu mai mânca. Spunea cã nu poate sã mãnânce din cauza bolii, dar noi stim cã, de fapt, adevãratul motiv era faptul cã erau foarte multi ucenici aflati în necazuri. El stia cã cea mai mare putere si îndrãznealã înaintea lui Dumnezeu este sã dai sânge, ca sã iei har. Cã dacã vrei sã ajuti pe cineva, trebuie sã dai sânge duhovnicesc pentru a avea har. Pãrintele se trezea la ora 4.00 si se pregãtea la chilie, îsi curãta candela, o reaprindea, îsi citea rugãciunile de dimineatã, iar la ora 5.00 ajungea în bisericã, unde îsi continua pravila. Pomenea polmelnice pânã la 6:30. La ora 7:00 începea slujba: Proscomidia, Acatistul, Ceasurile III si VI, Sfânta Liturghie si Parastasul. Vinerea, la ora 10:00, oficia Sfântul Maslu. Sâmbãta, la ora 10:30, oficia pomenirea mortilor. Ajungea la chilie în timpul sãptãmânii la ora 12:00 sau 13:00, iar sãrbãtoarea si duminica la ora 14:00. Se odihnea pânã la ora 16:00, când participa la Vecernie, iar dacã credinciosii din bisericã aveau nevoie de un sfat, stãtea cu ei pânã la ora 21:00 sau 22:00. Dacã a doua zi oficia Sfânta Liturghie, masa de searã se anula. Servea o singurã masã la ora 14:00, iar de la ora 16:00 nici mãcar apã nu mai consuma. Pânã la miezul noptii stãtea cu ucenicii de vorbã, fãcea rugãciunile de noapte si se pregãtea pentru a doua zi…
Rep.: Da! Pãrintele Teofan este un pãrinte sfânt si din mormânt face minuni precum pãrintele Arsenie Boca. Dvs. veniti des aici la Cetãtuia, la mormânt. Povestiti-ne! Ce se întâmplã? Cum lucreazã pãrintele Teofan din mormânt?
Preot G. L. : Bineînteles cã mã ajutã si acum, însã cel mai frumos lucru care se întâmplã, în prezent, la mãnãstirea Cetãtuia, mai bine zis, în cimitirul mãnãstirii, este cã sunt enorm de multi noi ucenici, care nu l-au cunoscut pe pãrintele Teofan în timpul vietii. Ei n-au aflat de el decât dupã adormirea sa, dar încep sã-i cunoascã ajutorul, puterea si minunile.
Vin foarte multi la mormânt. Si asta ne confirmã cã pãrintele a cãpãtat îndrãznealã la Dumnezeu. Trebuie sã-l aducem pe pãrintele Teofan în atentia crestinilor mai mult. Zilele sunt mult prea grele, vremurile sunt atât de triste, oamenii au nevoie de ajutor. Pãrintele asta îsi doreste, sã salveze oamenii aflati în atâta suferintã. Cu sigurantã, vrea sã ajungã multi la el. Asta ne dorim si noi, ca toti românii sã vinã sã-l cunoascã si sã-si salveze sufletele. Pentru cã, la ce va urma pe pãmânt, numai Dumnezeu si sfintii ne mai pot ajuta.
Rep.: Toti sfintii pãrinti când pleacã de pe pãmânt spun: „Când voi ajunge dincolo, vã voi ajuta mai mult”. Dumneavoastrã v-a spus vreodatã asta?
Preot G. L.: Nu. Dar, cu sigurantã, acum ne ajutã mai mult! Si faptul cã, noi am început astãzi, sã depãnãm din nou, povestea vietii lui, acum, la o sutã trei ani de când pãrintele s-a nãscut si la optsprezece de când a plecat dintre noi, este un pas important.
Puterea rugaciunii parintelui Teofan, de dincolo de mormant
ÎNDEMN…La finalul interviului, ucenicul pãrintelui Teofan ne îndeamnã sã mergem la mormântul pãrintelui si sã cerem ajutor. Acesta este un mijlocitor între oameni si Maica Domnului.
Rep.: Suntem datori sã cãpãtãm curaj si sã spunem oamenilor adevãrul: Pãrintele Teofan, vasluianul nostru, aici la Iasi, la mormântul sãu ne asteaptã pe toti. Ce face pãrintele Teofan cu vietile noastre?
Preot G. L.: Le schimbã. Si trebuie sã credem acest lucru. Si nu este nimic mai important, decât exemplul. Eu nu le spun nimic crestinilor decât atât: mergeti si vã convingeti! Nu trebuie sã ne credeti pe cuvânt! Mergeti la mormânt si vã convingeti!
Rep: În încheiere, o întâmplare! O întâmplare în care pãrintele Teofan a ajutat un om. Dumneavoastrã îl cunoasteti pe acesta, cã l-ati trimis.
Preot G. L. Cea mai frumoasã întâmplare a fost cu un coleg de al meu care nu era deloc bisericos. Nu pot sã spun cã nu era crestin, doar cã nu se ducea deloc la bisericã. Si l-am rugat, ca de dragul meu, sã se spovedeascã o datã, sã meargã la pãrintele si sã-i spunã un pic ce probleme are. Când pãrintele i-a deschis sufletul si i-a arãtat ce greseli a fãcut si cum ar trebui sã-si schimbe viata, s-a schimbat total. Acum, este un stâlp foarte bun al bisericii, este si el preot si îsi conduce parohia dupã multe din învãtãturile pãrintelui Teofan. Cred cã asta este important. Sã vezi cã pãrintele este un model, iar învãtãturile lui si felul lui blând si iubitor de a fi sunt urmate de cei care l-au cunoscut.
Rep.: Multumim, pãrinte Teofan! Multumim Maica Domnului! Multumim pãrinte Gabriel pentru aceastã poveste frumoasã.
Preot G. L.: Amin!
Te joci? Tare știrea! Vai de capul tău…
Foarte frumoase lucruri ati scris despre acest preot plin de har. Să-u urmăm exemplul, nu atât imitându-i postul de 40 de zile (foarte greu, imposibil pentru cei mai mulți și cu consecințe grave , după cum am citit), ci mai ales prin fapte bune și rugăciune..