CFR Călători informează că, în perioada sezonului estival, pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur, de la data de 1 august, preţurile biletelor de călătorie la trenurile InterCity vor fi aproximativ egale cu cele de la trenurile InterRegio.
Promoţia se va aplica numai la preţ întreg (adult) şi tarif copil la clasa 1 şi clasa 2-a şi este valabilă la următoarele trenuri: IC 581 Bucureşti Nord (plecare 07:05) – Constanţa (sosire 09.40), IC 583 Bucureşti Nord (plecare 16:00) – Constanţa (sosire 18.35), IC 582 Constanţa (plecare 07:10 )- Bucureşti Nord (sosire 16.05) şi IC 584 Constanţa (plecare 16:05) – Bucureşti Nord (sosire 18.36), precizează un comunicat al companiei, remis Agerpres.
Societatea de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. Politica pe care managementul companiei o promovează şi o susţine este asigurarea unor servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament faţă de societate în sensul accesibilităţii pentru toate categoriile de vârstă.
www.antena3.ro