INTERVENTIE Doi minori, de trei ani, respectiv un an si sase luni, din satul Cepesti, comuna Bogdãnita, au fost la un pas sã ardã de vii marti, dupã ce casa în care locuiau a fost cuprinsã de flãcãri. Tatãl lor a plecat de dimineatã la muncã, iar mama a fãcut focul ca sã le fie cald si apoi a plecat în vizitã la o rudã. Din fericire, o vecinã a observat cã din locuinta acestora iesea mult fum si a sunat la numãrul de urgentã 112. Pânã la sosirea pompierilor bârlãdeni, sãtenii au reusit sã intre în camera în care se aflau cei doi minori si i-au scos afarã. Tot ei au încercat sã stingã flãcãrile cu ce au avut la îndemânã. Fiind în stare mai gravã, unul dintre minori a fost transportat cu elicopterul SMURD la Bucuresti. Sora sa a fost transferatã cu o ambulantã la Iasi.
Marti, în jurul orei 10.15, pe numãrul de urgentã 112 s-a primit un apel de la o femeie care a sesizat faptul cã la o locuintã din satul Cepesti, comuna Bogdãnita, a izbucnit un incendiu iar în imobil sunt si copii. Primii care au ajuns la fata locului au fost politistii de la Postul de Politie din comuna Bogdãnita. Acestia au constatat cã vecinii s-au mobilizat si au scos din locuinta cuprinsã de flãcãri un bãietel de trei ani si pe sora sa, de un an si sase luni. Pãrintii acestora nu se aflau la domiciliu în acel moment, fapt care i-a înfuriat pe sãteni. „Cum poti sã lasi doi copii asa de mici acasã cu soba aprinsã? Doar o mamã inconstientã e în stare de asa ceva. Mai au un copil, noroc cã el nu era acasã. Dacã vecina lor nu sesiza la timp cã le-a luat foc casa, cu sigurantã micutii ardeau de vii”, ne-a declarat unul dintre salvatori. La fata locului s-au deplasat un echipaj de stingere din cadrul Detasamentului de Pompieri Bârlad, cu o autospecialã de lucru cu apã si spumã si douã echipaje de prim ajutor, unul de la Statia de Ambulantã Bârlad si echipajul de terapie intensivã mobilã de la Detasamentul Vaslui. „Incendiul a fost localizat si lichidat în limitele gãsite, afectate fiind tavanul din PVC si o canapea în proportie de aproximativ 30 %, din dormitorul unde se aflau minorii. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un cos de fum neprotejat termic fatã de elementele combustibile ale planseului”, a declarat cpt. Petru Iftene, purtãtor de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgentã „Podul Înalt” Vaslui. Bãietelul, în vârstã de trei ani, a suferit arsuri de gradul II si III pe aproximativ 60 % din suprafata corpului (la nivelul fetei, abdomenului si membrelor superioare) si a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Bucuresti. Sora sa, în vârstã de un an si jumãtate, a suferit arsuri de gradul II pe 10 % din suprafata corpului (la nivelul fetei si abdomenului). Ea a fost transportatã initial cu ambulanta SMURD la Vaslui, iar apoi a fost transferatã la Iasi. „În prezent se efectueazã verificãri pentru a se stabili dacã în cauzã se pun în evidentã elementele constitutive ale unei fapte de naturã penalã”, a declarat subcomisar Mihaela Straub, purtãtor de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Judetean de Politie Vaslui.