Bârladul e o minunatã Grãdinã Zoologicã. Pe lângã lei, cãmile, lupi sau maimute, în orasul rulmentilor mai trãiesc douã specii rare: boul ros si vaca grasã. Nu e o glumã si nu facem nicio aluzie. Cândva era o domnisoarã în Bârlad care spunea cã este reîncarnarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar oamenii i-au replicat cã-i o vacã grasã. Chiar asa o chema, chiar dacã dupã o vreme si-a schimbat numele în Diaconu. Ulterior, când boul a ajuns mare sef, iar vaca grasã o intelectualã rasatã, s-a petrecut o minune. Din iubirea sincerã a acestora, pentru oras si doctrinã, era cât pe ce sã se nascã un cenaclu. Ia închipuiti-vã cum ar suna versurile acestea, pe muzica boului ros:
Într-un sat, o vacã grasã
Cum sunt vacile tâmpite
Dar frumoasã si lãptoase
S-a gândit sã se mãrite.
Boii, de la mic la rosii,
Au venit cu toatã ciurda
Si voiau cu toti ca prostii
Sã se-nsoare, precum surda.
Vaca, însã, ca o fatã
Cu avere si trusou
Îi respinge îngâmfatã:
“Cum sã mã mãrit c-un ***?”
“E un cal prin curti vecine
Care pãtimas mã strânge
El e genul meu, tip bine
Liberal sadea, pur sânge!”
Vaca, tot fãcându-i curte
Îsi atinse idealul
Dupã tratative scurte
S-a cãsãtorit cu calul
Dar curând si boii rosii
Au ajuns precum burtosii
Mari primari cu stele-n frunte
Mãcinati de trebi mãrunte.
Si de-atunci în fiece noapte
Vaca n-a mai dat un strop de lapte
Se certa mereu cu calul
Evitând discret scandalul.
În final, ca-ntr-o poveste
Vaca grasã dã de veste
C-o fi calul pui de peste
Dar tot boul o iubeste!
