Într-una din zilele trecute, micuța casă a lui Moș Ilie din satul Lichiteni, comuna Vultureni, i s-a umplut de o mulțime de prieteni și admiratori. Printre ei și voluntarii Fundației de Sprijin Comunitar din Bacău. Cu toții s-au strâns să-i ureze “tinerelului” cele cuvenite de ziua sa de naștere.
Cum cele 107 lumânări n-ar fi încăput nici chip pe tortul pregătit, sărbătoritul s-a mulțumit cu șampania care a început să curgă în pahare. Moș Ilie și-a întâmpinat oaspeții în pridvorul casei sale în care își duce bătrânețile singur încă din anul 1977, când i-a murit soția. Se bucură de oaspeți, vorbește mai mult decât o face în restul zilelor din an, mai ales că, de când a început să simtă din ce în ce mai greu povara anilor, puțini îi mai pășesc peste prag. Nu-l mai caută nici puținii care odinioară îl chemau să le mai repare câte ceva prin gospodărie, mai ales de când mâinile sale au început să nu-l mai asculte. Își amintește cu claritate anii pe când meșterea la ceasuri, când confecționa obiecte din lemn sau când lucra pământul.
Dar cel mai mult îi place să evoce anii petrecuți ca marinar. A trecut cu bine prin cele două războaie mondiale, a cunoscut foametea, comunismul, crizele, cea de acum și cea interbelică, a văzut de toate. Și a trecut de ele, lăsându-le în urmă mulțumită familiei pe care a avut-o, soția și cei șase copii cu care a râs, a plâns, s-a bucurat, s-a întristat. Le mărturisește vizitatorilor că în viață a avut grijă să nu risipească nimic, a muncit toată ziua și s-a rugat la Dumnezeu pentru binecuvântările sale.
Și l-a ascultat, dovadă că a ajuns la venerabila vârstă de 107 ani, că nu suferă la anii ăștia și nici nu-i face pe alți să sufere. E mulțumit că-i are alături pe voluntarii FSC, care periodic îi calcă pragul casei, ajutându-l la curațenia și îngrijirea locuinței, la spălatul hainelor și la celelate treburi din gospodărie. În plus, o asistentă medicală îi verifică periodic starea de sănătate. “Ne-a mărturisit că toate aceste servicii îi sunt de mare ajutor, mai ales că, în anii din urmă, singurul medic la care putea merge era tocmai în Bacău. Acum merge doar pe bicicletă, iar uneori mai ia și autobuzul dacă drumul e prea lung. În plus, chiar dacă e singur, e mulțumit că se poate bucura de o bătrânețe liniștită, știind că există cineva care are grijă și se interesează de el. La final, ne-a spus că ne așteaptă și pe noi să ajungem la 107 ani și să sărbătorim împreună”, povestește Ionuț Chrilă, coordonatorul Fundației de Sprijin Comunitar.
