CAUZA MORȚII… Începe să se facă lumină în cazul celor două persoane de 38 și de 50 de ani din Pădureni, care au murit în mod stupid în Hala Groazei de la Copăceana. Reporterii Vremea Nouă au aflat că medicii legiști au stabilit cauzele deceselor: intoxicație cu monoxid de carbon. Scenariul morții celor doi muncitori se prefigurează a fi următorul: rămași peste noapte într-o cămăruță a fermei, cei doi au dat foc unor materiale combustibile într-un godin improvizat dintr-un butoi de tablă. Fără ferestre, camera s-a umplut repede de monoxid de carbon, gaz care a dus la decesul celor doi. În plus, unii martori susțin că cei doi muncitori consumaseră alcool înainte de culcare și astfel șansele de a se salva au fost egale cu zero. Amețiți de aburul băuturilor consumate, nu și-au dat seama că somnul care i-a cuprins, nu este de la euforia bahică, ci de la gazul ucigaș.
Mai rămâne de stabilit cine se face vinovat de faptul că cei doi muncitori au fost nevoiți să stea peste noapte într-un loc impropriu (neîncălzit) și dacă cineva le-a făcut un minim de instructaj cu privire la normele de protecție a muncii, mai ales că fuseseră tocmiți să dezafecteze o hală. În atenția anchetatorilor intră atât cei de la Întreprinderea Individuală (II) Olaru, aflată în procedură de lichidare, fie acel fermier care s-a înțeles cu Olaru să primească un gard și un acoperiș din hală. Am încercat să aflăm opinia administratorului numit de lichidatori să aibă grijă de bunurile Întreprinderii Individual II Olaru. Într-un mesaj trimis pe WhatsApp, după ce reporterii Vremea Nouă l-au contactat telefonic, Costică Olaru a declarat că la fermă se făcea curățenie generală (sic!) și nicidecum nu se dezafecta hala. Mai mult, legat de moartea celor doi nu știe nimic și crede că responsabil ar fi cel care s-a ocupat de curățenie. “Bunurile imobile, firma nu le are depozitate la Copăceana, iar cele mobile sunt pe poziție conform documentelor contabile. La fermă s-a făcut curățenie generală, s-au tăiat copacii care obturau vizibilitatea și s-au dărâmat câteva cotețe de păsări. În ceea ce privește moartea celor două persoane, nu știu cum s-a întâmplat, știe cel care s-a ocupat de curățenie”, ne-a transmis Olaru în mesajul de pe WhatsApp. Adică nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase. Să înțelegem din ce ne spune Costică Olaru, că un fermier din Berezeni care are sute de oi ar fi venit în comuna vecină, la Copăceana, să se angajeze la Olaru, la curățenie, fără să fie interesat de vreun bun din hală. Păi ce, nu avea acel fermier suficientă treabă la stâna sa? Este clar că oierul, Cătălin Sălceanu a venit la acea hală să își ia bunurile pe care le-a cumpărat (cu sau fără documente) de la Olaru, adică gardul și o parte din acoperiș. Acest lucru l-a recunoscut în fața polițiștilor, atunci la cald după ce a descoperit cadavrele. Rămâne de văzut dacă lichidatorul din București știe de tranzacțiile făcute de Olaru la Copăceana și dacă s-au făcut documente financiar-contabile pe bunurile care urmau să ajungă la Sălceanu?
Oierul din Berezeni, cercetat de cei de la ITM pentru muncă “la negru”
O echipă de la Inspectoratul Teritorial de Muncă l-a audiat pe Sălceanu și pe fiul său cu privire la cei doi muncitori care au fost folosiți la dezafectarea gardului. Beneînțeles că cei doi nu aveau nicio formă de muncă legală, iar oierul, crezând că scapă basma curată, a spus că cei doi îl ajutau la curățenie, nicidecum că lucrau “la negru” pentru el. Deocamdată cei de la ITM Vaslui au notat declarațiile celor doi, urmând să stabilească ce măsuri legale vor lua asupra lor. Cel mai probabil îi va amenda pentru muncă “la negru” (cât permite acestora legislația) și vor înainta un raport polițiștilor, cu ce reguli a încălcat acel fermier când i-a angajat pe cei doi muncitori de la Pădureni. De asemenea, polițiștii vor stabili cine se face vinovat de moartea muncitorilor, fiindcă nu credem că în acest caz va funcționa șmecheria “mortul e vinovat”.