INAUGURARE Una dintre cele doar cinci grãdinite din zona Moldovei, realizate prin Programul social de incluziune socialã pentru copiii defavorizati, a fost inauguratã, ieri, 19 septembrie, la Puscasi. Lucrare în valoare de 15 miliarde,- dintre care douã prin contributia de la bugetul local -, la aceastã grãdinitã vor învãta, începând din acest an scolar, 88 de copii din Puscasi. Mai sunt mici probleme de rezolvat, cum ar fi cea a personalului auxiliar sau cea de achizitie de mobilier si material didactic nou, dar acestea sunt minore, în comparatie cu bucuria copiilor care nu mai sunt nevoiti sã învete în trei schimburi într-o salã de clasã a scolii din Puscasi.
O nouã grãdinitã a fost inauguratã în prima zi a acestei sãptãmâni, la Puscasi. Dupã ce si-a cerut obolul de sânge, parcã conform Legendei Mesterului Manole, în aceastã primãvarã, unul dintre muncitorii care lucrau la santurile fundatiei fiind îngropat de un maldãr de pãmânt, fiind scos fãrã viatã, pe locul respectiv s-a ridicat o grãdinitã frumoasã, cu 100 de locuri, în care vor învãta toti prescolarii satului Puscasi. Costul total al noii grãdinite a fost de 15 miliarde lei vechi, dintre care 13 au fost finantate din fondurile Ministerului Educatiei, Cercetãrii, Tineretului si Sportului (MECTS), restul fiind din fonduri din bugetul local al primãriei Puscasi. Trebuie mentionat cã aceastã investitie face parte din programul de incluziune socialã a copiilor defavorizati, dar vor învãta la noua grãdinitã toti copiii din comuna Puscasi. Prin acest program, au fost aprobate, din finantãrile decise de MECTS anul trecut, doar cinci sedii de grãdinitã la nivelul Moldovei, acesta fiind singurul din judetul Vaslui realizat astfel în ultima perioadã. “Trebuie sã multumesc ministerului si Inspectoratului Scolar Judetean pentru realizarea acestei grãdinite, de care comuna noastrã avea neapãratã nevoie. Pânã acum, prescolarii foloseau, în trei schimburi, o salã de clasã de la scoala din sat, dar, începând cu acest an scolar, se vor putea bucura de un sediu special amenajat pentru nevoile lor. Cu banii din bugetul propriu am instalat o centralã termicã cu lemne, plus instalatia aferentã, alimentarea cu energia electricã si apã potabilã, inclusiv canalizarea exterioarã, precum si sistematizarea pe verticalã, cu forte proprii nivelând terenul, inclusiv cel destinat locului de joacã, si, în plus, am fãcut întreaga împrejmuire cu gard. Mai trebuie sã spun cã, de mai bine de cinci ani, am depus proiecte si s-au fãcut interventii pentru acest important obiectiv, interventii care, cu sprijinul ISJ Vaslui, s-au soldat, anul trecut, prin alocarea de fonduri necesare”, a declarat Nicolae Ignat, edilul comunei Puscasi si artizanul înfãptuirii acestui obiectiv. Capacitatea grãdinitei este estimatã la o sutã de prescolari, în prezent, cu câteva zile de întârziere fatã de începutul anului scolar, ieri, 88 de copii, de la grupa micã, douã grupe mijlocii si una pregãtitoare, au pãsit mândri în noua grãdinitã, alãturi de cele patru educatoare. Probleme ar mai fi, conform spuselor primarului Ignat, ar fi nevoie de angajarea a douã persoane auxiliare, respectiv un fochist pentru centrala termicã pe lemne si o femeie de servici. În plus, cu toate cã cele patru sãli de clasã sunt dotate cu mochetã si grupuri sanitare proprii, mobilierul si materialul didactic este din cel recuperat si reconditionat de la scoalã. “Avem promisiunea ISJ Vaslui cã vom fi ajutati pentru achizitionarea de mobilier si material didactic nou pânã, cel mai târziu, la sfârsitul lunii octombrie a acestui an. Oricum, nu pot decât sã multumesc factorilor implicati din cadrul ISJ cã au fost receptivi la nevoile noastre, inclusiv, acolo unde a fost cazul, de modificare a proiectului initial, pentru ca sã facem împreunã, respectiv autoritatea localã Puscasi si cea judeteanã, care rãspunde de destinele învãtãmântului vasluian, un lucru bun, de real ajutor pentru copiii acestei comune”, a mai declarat primarul.