EXCLUSIV… Canotajul românesc este fără doar și poate falanga sportului din țara noastră, iar rezultatele obținute de canotorii români la ultima olimpiadă ne dă speranțe, dar ne și amintește de marile performanțe ale României, de la olimpiadele din 1984 sau din 2000, cu un total de 30 de medalii de aur. Elisabeta Lipă este marea noastră campioană, cu cinci medalii de aur la canotaj, la tot atâtea olimpiade la câte a participat. Și acum, când conduce Federația de Canotaj, aceasta se încăpățânează să obțină rezultate olimpice și, iată că, la Tokyo, acolo unde nimeni nu se mai aștepta la o medalie de aur, canotajul românesc o obține cu echipajul de dublu vâsle feminin din Botoșani. La Tokyo, a participat și barca de aur a județului nostru, formată din vasluiencele Adriana Ailincăi (Văleni) și Iuliana Buhuși (Al. Vlahuță), favorite pentru marea finală de dublu rame, însă nu a fost să fie. Într-un interviu în exclusivitate, acordat redacției Vremea Nouă, marea campioană, considerată de specialiști canotoarea secolului XX, ne-a explicat de ce au eșuat cele două sportive din Vaslui și a prezis că acestea vor fi marea revelație de la Olimpiada din Paris, de peste doi ani. Citiți mai jos un interviu cu această doamnă a sportului românesc, realizat chiar în prima zi a anului 2022, în frumoasa noastră Bucovină, locul de unde a răsărit această mare campioană.
Reporter: Ați dominat canotajul mondial 20 de ani, ați debutat la Los Angeles cu medalie de aur și ați închis victorioasă participarea dumneavoastră la olimpiade, în 2004, la Athena. Care este secretul longevității dumneavoastră în canotajul mondial la cel mai înalt nivel?
Elisabeta Lipă: Dacă ar fi un secret al succesului, cu siguranță în cele șase ediții ale Jocurilor Olimpice l-aș fi descoperit și nu l-aș fi ținut doar pentru mine, dar nu există o rețetă sau o cheie a succesului. Există multă muncă, ambiție, determinare, dorință de a fi campion, să urci pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, să îți reprezinți țara cu mândrie, să plângi când se intonează imnul țării tale. Deci, sunt niște sentimente unice pe care le trăiești tu, ca sportiv, în carieră și de fiecare dată recomand și generației actuale să trăiască sentimentele, pe care le-am trăit eu, generațiilor din care am făcut parte, pentru că este ceva extraordinar și este și extrem de greu de descris în cuvinte.
Rep: În 2000, știu că valoarea dumneavoastră sportivă a fost recunoscută, considerându-vă cea mai importantă canotoare a secolului XX. Vreau să ne spuneți ce ați simțit atunci? Îmi aduc aminte că dumneavoastră nu vă așteptați să primiți această distincție.
E.L.: Nu! Era exact pe 1 ianuarie 2000. Eram în Poiana Brașov, unde ne desfășuram cantonamentele ani de zile și am fost sunată de către un ziarist și mi-a zis: „Doamna Lipă, felicitări, cum vă simțiți, că ați fost declarată cea mai bună canotoare de la război încoace?” Și eu am zis că este o glumă. Îi zic: „Suntem pe 1 ianuarie, nu pe 1 aprilie!”. El zice: „Nu, nu este nicio glumă, ați fost desemnată canotoarea secolului XX!” Normal că este ceva frumos, este o încununare a muncii tale. Am prins, să zic, cea mai frumoasă conjunctură a secolului și, până la urmă, când ți se recunosc meritele te simți fericit, te simți împlinit, când munca ta a fost recunoscută. Așa, nu pot să vă spun că au fost niște sentimente așa, de extaz, ca atunci când câștigi, dar normal că te bucuri, că asta însemnă că cei care ți-au acordat acest titlu au considerat că meriți să îl primești, să-l cinstești cu mândrie, să-l porți, să îl respecți.
Rep: O scurtă perioadă ați fost și Ministrul Tineretului și Sportului, vreau să-mi spuneți unde a fost mai greu, în barca de 8 plus 1 sau la Minister?
E.L: În barca de 8 plus 1 știam cam ce trebuie să fac, într-un an de zile sau într-un ciclu olimpic, întrucât noi, practic, pentru medalia de aur la Jocurile Olimpice muncim 4 ani. Ca ministru, a fost extrem de greu! Nu era pentru mine ceva necunoscut, m-a ajutat enorm de mult faptul că am condus cel mai mare club din România (n.r. CS Dinamo), unde am avut ocazia să mă rodez, să zic, având în vedere să sunt aproape toate secțiile sportive în club. Nu mai zic ca și bază sportivă, ca și administrație sportivă, că trebuie să te ocupi de toate, nu doar de activitatea sportivă. Eram și președintele unei Federații (n.r. Federația Româna de Canotaj) și cunoșteam inclusiv problematica federațiilor. Și atunci am încercat ca, într-un cât mai scurt timp – că știam că mandatul este foarte clar pentru mine – să fac cât mai multe lucruri utile pentru sportul românesc, având în vedere că se vedea cu ochiul liber picajul în care acesta se afla. Dar văd că nu este nimeni stresat, toată lumea e liniștită, mergem în continuare la fel cum am mers și până acum. Toată lumea are pretenții de medalii. Dar medaliile nu vin așa, pentru medalii te lupți cu cei mai buni, te lupți cu țări care investesc enorm în sport, țări care își doresc să se facă cunoscute prin sportivii lor și asta înseamnă investiții majore, ceea ce la noi nu se întâmplă. Noi am rămas doar în faza de dorință. Și vedem că am căzut așa cam pe niște locuri, unde nici noi nu credeam că vom ajunge și dacă nu vom face nimic, o să cădem și mai mult de pe acele locuri pe care stăm de două ediții la Jocurile Olimpice.
Elisebata Lipă despre cele două canotoare de aur ale Vasluiului, Adriana Ailincăi (Văleni) și Iuliana Buhuși (Al. Vlahuță)
Rep: Cum ați reușit să reînviați canotajul românesc, pentru că s-a văzut că la Olimpiadă majoritatea medaliilor au venit din partea Federației pe o conduceți dumneavoastră și aș vrea să ne vorbiți nouă, vasluienilor, despre barca noastră (n.r. ecipajul olimpic vasluian format din Iuliana Buhuși și Adriana Ailincăi) pe care am numit-o „de aur”, deși aceasta, acolo, la Olimpiada de la Tokyo, nu a fost în finală.
E.L.: Este foarte greu să spun cum am reușit. Eu am învățat în toată cariera mea de sportivă (sunt campioană și în barca de simplu și într-o barcă mare) și am tras concluziile pentru mine, care m-au făcut să înțeleg foarte mult și foarte bine ce înseamnă să lucrezi în echipă, atunci când echipa trage în aceeași direcție, vorbește aceeași limbă, are aceeași dorință, face aceleași sacrificii, pentru a-și atinge scopul. Și atunci și în Federație am încercat să creez această atmosferă, acest nucleu, dar mi-a fost mult mai greu, eu fiind locomotiva, dar vagoanele trebuiau să vină după mine. Dar era și foarte greu să faci o performanță într-un timp foarte scurt, având în vedere că eu când am preluat n-aveam niciun lot de băieți, vorbesc de seniori, și din barca de 8 plus 1 rămăsese o singură sportivă, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Beijing. În rest, era totul nou, era o schimbare de generații. Și normal că o schimbare de generație nu vine așa peste noapte. Cu răbdare, cu determinare, cu stres, cu suișuri, cu coborâșuri, iată că am reușit ca la Tokyo să fim acolo, de fapt unde am fost și înainte. Nu este ceva ieșit din comun. Da, ne mirăm cum reușim în condițiile actuale să facem această performanță. Dar grație Ministerului Tineretului și Sportului, care ne finanțează, Comitetului Olimpic și Sportiv Român, care a finanțat masiv pregătirea sportivilor, am reușit. Gândiți-vă că avem 4 luni și jumătate de cantonament în străinătate, deci sunt niște costuri mari, grație sponsorilor care au venit și care ne susțin, fiecare cu ce poate. Și iată, că împletind toate aceste ingrediente, am reușit această performanță.
Revenind la cele două fete, vasluiance, Adriana și cu Iuliana. Da, nu știu ce s-a întâmplat cu ele de nu au prins finala la Tokyo. Erau favorite să prindă finala, au avut un parcurs foarte frumos, dar, din punctul meu de vedere, ca experiență, ele au fost depășite de competiție. Poate dacă nu se numeau Jocurile Olimpice și era un Campionat European, era o altă abordare, emoțiile sunt altele. Jocurile Olimpice sunt altfel, până și emoțiile sunt altfel. Și atunci ele sunt valoroase ca echipă, dar nu au știut să gestioneze stresul, emoțiile de concurs și nu au prins finala. Dar eu sunt ferm convinsă că vor învăța foarte mult din greșeli, nu din succese. Că nu înveți din succese, întotdeauna înveți atunci când pierzi. Și eu sunt ferm convinsă că au stat, au analizat toată emoția lor la această competiție și o să vedem un echipaj Iuliana cu Adriana la Paris (n.r locul de desfășurare a următoarei Olimpiade) altfel. Pentru că ele sunt două fete foarte luptătoare, ambițioase și dornice de peformanță. Și asta este de admirat.
Rep: Ce ar trebui să facă ele acum, ce sfat le dați?
E.L.: Eu le dau mereu sfaturi, că sunt alături de sportivi. Sfatul meu este cel pe care îl dau de fiecare dată, că dacă ai un insucces, trebuie să știi să treci peste el, să înveți din el. Eu, cel puțin în momentul în care am avut un an în care am căzut de la campioană olimpică, în următorul an nu am prins finala, eu mi-am scos din cap acel an. Nu există, nu știu și am avut putere să merg mai departe și dorința de a câștiga. Același lucru trebuie să facă și ele. În viața unui sportiv se întâmplă și bune și rele, că ar fi extraordinar de frumos să câștigi întotdeauna. Dar eu nu cred că este un sportiv care să câștige toate competițiile la care participă.
Rep.: Le-am întrebat pe vasluiencele noastre (n.r. Iuliana Buhuși și Adriana Ailincăi) cum sunt bărcile lor de concurs, comparativ cu cele ale australienilor, de exemplu. Acestea ne-au mărturisit că datorită dumneavoastră, noi, românii, avem cele mai bune bărci și putem fi competitivi de la egal la egal cu ei.
E.L.: Nu poți să concurezi, să te aliezi la start cu cei mai buni, iar ei să aibă tot ce este mai performant și tu să rămâi în faza de dorință. Nu! Până la urmă acesta este și rolul meu, să mă lupt pentru ei, ca ei să aibă orice este nevoie, să fim la curent cu tot ce apare nou, ca îmbunătățire, ca logistică pentru înalta performanță și, slavă Domnului, poate nu avem chiar tot ce ar trebui să avem, dar pentru bunul mers al antrenamentelor, clar că avem logistica necesară și asta ne ajută foarte mult să vedem cum stăm, ca și pregătire, dacă este în direcția pe care noi o dorim. Deci, este foarte multă aparatură și foarte mulți specialiști care vin în sprijinul antrenorului coordonator și în sprijinul planului lui de pregătire. Că altfel nu poți, dacă nu ai cercetare, medicină sportivă lângă tine, nu ai cum să reușești.
Rep.: Cum de le-ați „lipit” pe Adriana și Iuliana în aceeași barcă la Olimpiadă?
E.L.: Niciodată bărcile nu se fac pe județe. E clar că trebuie să ai valoare și valoare o stabilim în urma selecției, selecția care este continuă. Și compatibilitatea între coechipieri, pentru că degeaba ai două vârfuri, doi sportivi extrem de buni, dacă ei nu sunt compatibili unul cu celălalt în echipă, dar aici s-a dovedit să fie și județul, și valoarea, și compatibilitatea, tot.
Elisabeta Lipă: „Cea mai valoroasă medalie este cea de-a șasea! Adică, băiatul meu, Dragoș!”
Rep: Care este cea mai valoroasă medalie olimpică, legată de ce simțiți dumneavoastră, din cele 5 de aur pe care le-ați luat?
E.L.: Cea mai valoroasă medalie este cea de-a șasea! Adică, băiatul meu, Dragoș! Că, după ce am venit de la Jocurile Olimpice de la Athena, normal, mama era la a șasea ediție, 8 medalii, a cincea de aur, era, săracu’, disperat, că toată lumea mă chema, mă invita. Eram cea mai bună. La un moment dat, cu ochii în lacrimi, îmi zice: „Mama, nu e așa că tu și 100 de medalii dacă ai să câștigi tot pe mine mă iubești cel mai mult?”. Când am luat a cincea medalie de aur el nu avea nici 7 ani, că se pregătea de școală.
Apoi, să vă spun totuși care e cea mai de suflet medialie. Toate îmi sunt de suflet, dar prima are ceva special. Exact ca și prima dragoste care nu se uită, din 1984, unde am fost singura țară socialistă, comunistă, care am participat. Eram în barcă cu Mărioara Popescu, tot o botoșăneancă. Cum se purtau cu noi, cum ne respectau, cum ne priveau, deci, totul a arătat extrem de frumos. De la noi, la acea ediție, au învățat americanii imnul României.
Rep.: E valabil proverbul că „numai olimpicii pot crea olimpici”?
E.L.: Nu știu. Eu vreau să cred că mai sunt și neolimpici, care au talent și pot crea olimpici, că până la urmă, dacă îți asumi acest rol de președinte al unei Federații este clar că îți place performanța, e clar că obiectivul tău este să fii cât mai sus și „cât mai sus” înseamnă aurul olimpic, mondial, european.
Mesajul Elisabetei Lipă de Anul Nou, pentru români
Rep.: Suntem în mijlocul Bucovinei, la dumneavoastră acasă, vă rog să le transmiteți românilor un mesaj pentru anul 2022
E.L.: Mesajul meu este să aibă grijă de ei, pentru că sănătatea este cel mai de preț lucru. Iar atunci când ai sănătate, reușești să treci peste pandemia asta care nu ne mai lasă. Noi tot așteptăm! Doar-doar se întâmplă ceva și somitățile în Medicina mondială reușeșc să găsească un antidot împotriva acestui virus, care nu este plăcut pentru nimeni. Tot timpul să ai restricții, tot timpul când vrei să ai libertatea de mișcare, să vezi ce ai voie să faci acolo. Ăsta este un stres, un stres psihic. Și psihicul trebuie gestionat foarte bine. Să aibă încredere în ei, să își dorească, pentru că în momentul în care îți propui niște obiective îndrăznețe, poate nu ți se îndeplinesc imediat, dar cu pași înceți dar siguri, ajungi la obiectivul final. Atunci când ai satisfacția reușitei, este ceva extraordinar.
Respect!