Traian Băsescu ar putea rămâne fără privilegiile de fost şef de stat, în urma deciziei definitive a ÎCCJ privind verdictul de colaborare al fostului preşedinte cu Securitatea. Părerile juriştilor sunt împărţite asupra aplicării legislaţiei în cazul eurodeputatului. Concret, un fost şef de stat beneficiază de pensie specială, locuinţă de protocol şi consilier, precum şi protecţia SPP.
„Adevărul” a luat legatura cu mai mulţi specialişti pentru a afla dacă prezenta modificare a Legii privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român i se aplică fostului preşedinte, după decizia ÎCCJ de miercuri, prin care a fost respins recursul făcut de Traian Băsescu la decizia Curţii de Apel din 2019, care stabilea că ex-preşedintele României a fost colaborator al Securităţii Contactat de „Adevărul”, fostul avocat al lui Traian Băsescu, Cristian Ene, nu a vrut să îşi exprime o opinie clară cu privire la situaţia actuală.
Invocând legătura sa cu fostul preşedinte, specialistul a explicat doar condiţiile în care se aplică legea în mod retroactiv, amintind principiul prin care numai legea penală mai favorabilă se aplică faptelor din trecut.
„Singura lege care retroactivează ca beneficiu este legea penală, adică dacă noi facem acum o faptă, dacă va fi ulterior modificată legea civilă, legea civilă se va aplica tot pe viitor şi nu pentru faptele făcute de noi astăzi (…) Deci, dumneavoastră nu vi se va aplica o modificare şi veţi primi în plus o sancţiune civilă, administrativă, sau de orice altă sancţiune, cu excepţia penalei, cauzei penale, decât dacă la momentul săvârşirii faptei dumneavoastră se găsea acea faptă legiferată şi cu sancţiunea clară în textul de lege”, a spus Cristian Ene.
Citeste mai mult: adev.ro/r97dxt