Averile liderilor sindicali, la control!
CURATI Tãvãlugul verificãrilor declaratiilor de avere ale liderilor sindicali este la un pas de a ajunge si în judetul Vaslui. Numai cã cei vizati spun cã nu au nimic de ascuns, deci nu au motive sã se teamã. Din contrã, declarã în cor cã, prin aceastã actiune, se doreste de fapt discreditarea liderilor de sindicat într-o perioadã zbuciumatã din punct de vedere social.
LA ATAC …Verificãrile ANI vizeazã în prima fazã doar averile dobândite de principalii lideri sindicali din România,15 la numãr, însã nu este exclus ca acestea sã fie extinse si la nivel local. Sindicalistii vasluieni considerã cã, prin acest gest, se doreste, de fapt, decredibilizarea liderilor de sindicat, dar si crearea unei diversiuni de la problemele presante cu care se confruntã cetãtenii, spre asa-numitele averi ale liderilor de sindicat. “Bogãtiile” sindicalistilor au intrat în vizorul inspectorilor de la ANI, dupã ce la adresa lui Vasile Marica, unul dintre principalii lideri sindicali din România au apãrut acuzatii grave privind modul de dobândire a averii sale, care ar fi crescut “ca pâinea caldã”, în urma mitei primite de la vamesi.
Croitoru: “Nu am nicio mãtusã Tamara!”
Gheorghe Croitoru, liderul CNSLR Frãtia Vaslui, nu se prea poate lãuda cu mari “realizãri” în ceea ce priveste acumularea de averi. Cu o locuintã si cu o casã mostenitã de la socrii sãi, precum si cu un salariu de nici 16.000 de lei si o indemnizatie de consilier judetean de 11.217 lei, Croitoru nu pare deloc bogat. “Aceste verificãri vin pe fondul atâtor reprosuri fãcute de Bãsescu la adresa liderilor de sindicat, pentru care are o dragoste deosebitã, dar si ca sã abatã atentia de la problemele acute ale societãtii românesti. Am o casã lãsatã mostenire de pãrintii sotiei mele la Rates Cuza si un apartament pentru care am muncit o viatã. Declaratia mea de avere se regãseste pe site-ul Consiliului Judetean Vaslui, nu am nimic de ascuns, nu am nicio mãtusã Tamara. Sunt de acord sã fie sanctionati cei care au obtinut averi ilicite, dar nu sunt de acord ca ANI sã verifice averile sindicalistilor, ci DNA. Transparenta trebuie asiguratã doar fatã de membrii de sindicat, din a cãror cotizatie suntem în functie”, a precizat Gheorghe Croitoru, liderul CNSLR Frãtia Vaslui.
Vezi aici averea lui Gheorghe Croitoru:
Ochianu: “Nu-mi fac nicio grijã în privinta unui eventual control”
Gheorghe Ochianu, liderul Sindicatului Consiliului Judetean Vaslui, are pe lângã o casã de locuit ridicatã în anul 2002, un teren intravilan cu o suprafatã de 2500 de metri pãtrati, o masinã Dacia Logan din 2006, dar si datorii la bãnci de 35.000 de lei. Venitul din salarii al liderului Ochianu a fost de 32.004 lei, în timp ce sotia, care este angajatã la Biblioteca Judeteanã, a câstigat anul trecut 26.822 de lei. “Eu nu-mi fac nicio grijã în privinta unui eventual control din partea ANI, probleme ar putea sã aibã cei care au ceva de ascuns. Este clar cã este mâna politicului aici, reprezintã o diversiune a presedintelui României, care încalcã Constitutia, de la adevãratele probleme pe care le avem noi cu salariile. Consider cã se doreste decredibilizarea liderilor de sindicat pentru ca salariatii sã nu mai aibã încredere în ei. Se stie cã anul acesta vor exista miscãri de protest de amploare, de aceea se iese cu aceste scorneli de moment”, crede Gheorghe Ochianã, liderul Sindicatului Consiliului Judetean Vaslui.
Vezi aici averea lui Gheorghe Ochianu:
Lidera “Sanitas” Vaslui, plinã de datorii
Daniela Clãtinici este liderul “Sanitas” Vaslui de mai bine de 10 ani. Declaratia sa de avere include o casã, precum si un Logan din 2005. Clãtinici mai are datorii, atât în euro, cât si în CHF si Ron. A obtinut venituri atât din salarii de 32.720 de Ron, cât si din indemnizatia de consilier local: 5.289 de Ron, în timp ce sotul ei a câstigat tot din salarii, venituri de 32.000 de Ron.
Sãrãcuti sunt si cei din “Educatie”
Liderul Sindicatului din învãtãmânt “Spiru-Haret” Vaslui, Constantin Rupa, detine un apartament cumpãrat în anul 1991, un autoturism Wolsvagen cumpãrat din banii împrumutati de la bancã. A câstigat ca profesor salarii în valoare de 31.000 de lei, la fel ca sotia sa, salariat în cadrul AJOFM Vaslui. Din pãcate, averile lui Valicã Berescu, liderul Aliantei Sindicatelor Bugetarilor „Sed Lex”, al liderului US Didactica Vaslui, Sorin Tiplea, sau al altor lideri de sindicat vasluieni nu sunt atât de la “vedere” pe cum ar pãrea, drept pentru care nu vã putem oferi detalii privitoare nici la veniturile obtinute în mod oficial si nici la “comorile” pe care le detin acestia. Dacã despre Berescu se spune neoficial cã ar detine mai multe hectare de teren agricol, de pãdure si teren intravilan, un autoturism, un apartament si douã case, precum si bijuterii si obiecte de artã, despre averea lui Sorin Tiplea, liderul FSLI Vaslui, se stiu si mai putine lucruri. Se zvoneste cã ar avea o afacere micutã, de care doar apropiatii stiu si de pe urma cãreia i-ar fi “înflorit” douã locuinte si o masinã.
Sindicalistii de la Husi n-au fãcut averi „sfidãtoare”!
În zona Husului, miscãrile sindicale nu prea existã! Din 2005, de la momentul vestitelor revolte de la SC Petal, unde fostul lider de sindicat, Ion Adam, pusese la cale miscãri ample de protest împotriva conducerii fabricii, în Husi, sindicatele nu si-au prea arãtat forta. Evident, în aceastã situatie, nici liderii lor nu au avut cum sã se remarce prin actiuni semnificative. Cele mai cunoscute nume de sindicalisti locali sunt al profesorului Laurentiu Antici, presedintele Sindiatului Liber Zonal Husi si al Aurorei Sirghe, presedinta sindicatului angajatilor din Primãria Husi. Cei doi însã nu au averi… sfidatoare, asa cum e cazul unor lideri de sindicat de la nivel national. Dacã declaratia de avere a profesorului Antici nu a fost de gãsit, nici mãcar pe site-ul http://slizhusi.ro/ , declaratia Aurorei Sirghe a fost simplu de redactat: un teren în Husi, de 1200 mp (concesionat), un venit anual de 13.230 lei din salariul de la Primãrie, un autoturism Cielo, dar si o datorie la bancã de 68.000 CHF
Sãracii lideri de sindicat din Bârlad
În municipiul Bârlad, existã lideri de sindicat, la nivelul organizatiilor, care nu ies în evidentã prin averi exorbitante. Cei mai reprezentativi lideri bârlãdeni sunt prof. Mircea Marinescu, liderul Sindicatului Învãtãmânt «Tutova» din Bârlad, Balasa Talabã, liderul de la SC Confectii SA Bârlad, Vasile Rosca, liderul Sindicatului liber “Rulmentul” de la SC Rulmenti SA Bârlad si Nicolae Perju, liderul sindicatului “Sanitas” din Bârlad. Nici unul dintre acestia nu iese în evidentã printr-o avere exorbitantã. Toti au apartamente cumpãrate de la stat, detinute înainte de 1989, având masini “populare”, adicã Dacii (Logan). Liderii filialelor asa de mici, cum sunt cei din Bârlad, nu au obligatia legalã sã-si declare averea public, dar într-un oras asa de mic, nu ies în evidentã nici unul. «Nu la nivelul nostru trebuie cãutate averi, pentru cã suntem prea mici. Eu unul am ca avere ratele de la bãnci pentru un apartament cu douã camere si o masinã Dacia Logan. În rest, ca profesor, e greu, iar ca lider de sindicat e o muncã în folosul colegilor, nu adunãm averi de pe spatele lor. Cei care au fãcut averi din functia de lider de sindicat nu sunt la acest nivel, iar acolo unde sunt, acum sã rãspundã, dacã au averi nejustificate. La Bârlad, nu e cazul”, a spus Mircea Marinescu, liderul Sindicatului Învãtãmânt “Tutova”. Cât despre Balasa Talabã sau Vasile Rosca, liderii de la Confectii sau Rulmenti, acestia conduc sindicate în societãti privatizate si singura lor “avere” poate fi faptul cã mai obtin câte o mãrire de salariu, la întocmirea CCM-ului anual, asta în cazul în care o obtin! Nu au putut fi contactati pentru a ne spune ce averi detin, dar sigur este cã, nici unul nu iese în evidentã ca fiind foarte avut, ca liderii marilor confederatii sindicale. Cât despre Nicolae Perju, liderul “Sanitas” din Bârlad, majoritatea bârlãdenilor îl cunosc ca fiind unul dintre cetãtenii care merg doar pe jos sau în mijloacele de transport în comun, din cauzã de sãnãtate si modestie financiarã.