Biroul Judeţean USR Suceava a analizat situaţia creată de viceprimarul Teodora Munteanu, cu ocazia participării la tombola Motorfest, la care aceasta a câştigat marele premiu, şi a propus două sancţiuni care au fost înaintate Biroului Naţional.
Membrii Biroului Judeţean Suceava USR s-au întrunit într-o şedinţă pentru a analiza situaţia creată de colega lor de partid, viceprimarul Sucevei, Teodora Munteanu, care a câştigat şi a acceptat motocicleta-premiu a unui festival finanţat de primărie. „Membrii Biroului Judeţean îşi exprimă regretul pentru faptul că doamna viceprimar Teodora Munteanu nu a tratat cu atenţia şi demnitatea necesară unui ales politic un astfel de moment. La egalitate de voturi, sancţiunile propuse au fost de vot de blam / retragerea sprijinului politic, propunere care va fi înaintată forului de decizie competent, Biroului Naţional. Prin aceasta, biroul judeţean USR PLUS Suceava doreşte să afirme din nou faptul că este un susţinător al revoluţiei bunei guvernări şi că acţiunile aleşilor USR PLUS trebuie să fie consecvente cu acest deziderat”, se arată într-un comunicat de presă semnat de senatorul Gheorghe Mîndruţă, preşedintele filialei judeţene USR Suceava. În timpul şedinţei, i s-a cerut şi demisia Teodorei Munteanu din funcţiile deţinute în partid şi din funcţia de viceprimar al Sucevei, însă aceasta a refuzat.
Citeste mai mult: adev.ro/qxrpp1