spot_img
14.4 C
Vaslui
20-sept.-2024
spot_img

Ce impozite plătim în 2011 pe casă şi maşină

- Advertisement -

Taxele locale sunt, în mare, neschimbate. În Bucureşti, proprietarii mai multor case vor da mai mulţi bani, iar maşinile electrice au impozit redus.

Impozitele pe care românii trebuie să le achite în acest an pentru casă şi maşină au rămas neschimbate faţă de anul trecut. Cu mici excepţii, a scăpat de creşteri şi cea mai mare parte a listei taxelor şi impozitelor locale. Printre birurile mărite de primării în acest an se numără cele pentru maşinile cu capacitate cilindrică de peste 2.000 de centimetri cubi, unde valoarea impozitului s-a dublat în oraşe precum Bucureşti şi Cluj-Napoca, sau taxa pentru locurile de veci din Iaşi.


În Capitală, „principalele impozite şi taxe locale pentru anul 2011 au rămas la acelaşi nivel cu cel al anului 2010”, ne-au spus reprezentanţii Primăriei Sectorului 1. Potrivit acestora, taxa pentru o Dacie Logan cu o capacitate cilindrică de 1.598 cmc este de 64 de lei, valoare neschimbată faţă de cea plătită de bucureşteni anul trecut.

Posesorii de autoturisme cu o capacitate cilindrică ce depăşeşte 2.000 de centimetri cubi vor suporta taxe duble. Spre exemplu, impozitul pentru autoturismele cu o capacitate cilindrică între 2.001 şi 2.600 cmc creşte de la 36 lei anul trecut până la 72 lei în 2011. Spre deosebire de aceştia, puţinii proprietari de maşini „verzi” sunt încurajaţi de autorităţile locale prin impozite la jumătate faţă de cele de anul trecut. La sfârşitul anului trecut, pe străzile Bucureştiului circulau 460 de maşini hibrid sau electrice din totalul de circa 1,8 milioane de autoturisme.

Impozitul pe casă creşte pentru cei cu averi mari

Veşti proaste pentru bucureştenii care au mai multe apartamente. Ei vor plăti, în acest an, impozite mai mari începând cu cea de-a doua locuinţă, după cum au hotărât guvernanţii anul trecut. Pentru a doua casă impozitul creşte cu 65% faţă de nivelul de bază, după o taxă suplimentară de 15%, în 2010. A treia locuinţă va fi suprataxată cu 150%, faţă de 50% anul trecut. Iar cei care au cinci case şi peste vor plăti un impozit cu 300% mai mare pentru restul imobilelor.

Persoanele care au în posesie o singură locuinţă nu au de ce să-şi facă probleme, deoarece impozitul nu se modifică. De exemplu, pentru un apartament cu două camere în suprafaţă de 47 mp, situat pe bd. Ion Mihalache, considerat zonă semicentrală, valoarea impozitului este de 94 lei. Reprezentanţii Primăriei Sectorului 1 precizează că şi la calculul impozitului pe clădiri se au în vedere mai multe elemente printre care zona în care se află clădirea, suprafaţa imobilului, anul construcţiei materialele din care este construit şi instalaţiile cu care este echipat.

Trei luni de reduceri

Bucureştenii care plătesc integral impozitul pe clădiri, terenuri şi maşini până la 31 martie 2011, beneficiază de o reducere de 10%. Dacă impozitele şi taxele locale pe 2011 nu sunt plătite anticipat, acestea pot fi plătite în două tranşe egale, la termenele scadente de 31 martie şi 30 septembrie, susţin oficialii Primăriei Sectorului 1. Ei au precizat că locuitorii sectorului îşi pot plăti taxele prin diverse modalităţi: cu numerar, prin internet banking, cu cardul, prin ordin de plată sau prin mandat poştal.

CE AU DECIS PRIMĂRIILE

Majoritatea taxelor locale din ţară au îngheţat la nivelul din 2010

Primăriile din principalele oraşe ale ţării au păstrat neschimbate majoritatea taxelor şi impozitelor locale în acest an faţă de anul trecut. Totodată, contribuabilii care se grăbesc să-şi achite datoriile faţă de bugetul local până la finele lunii martie beneficiază, ca în fiecare an, de reduceri.

Impozitul pe casele din Timişoara, acelaşi din 2009

Autorităţile locale din Timişoara au păstrat taxele şi impozitele locale la valoarea din 2009. Anul trecut, au fost majorate doar impozitele pentru maşinile cu capacitate cilindrică mai mare de 2.000 de centimetri cubi, precum şi cele pentru persoanele care deţin mai multe proprietăţi, potrivit declaraţiei lui Adrian Bodo, şeful Direcţiei Fiscale din cadrul Primăriei Timişoara.

Astfel, pentru o Dacia Logan cu o capacitate cilindrică de 1.400 centimetri cubi, impozitul este în valoare de 56 de lei, la acelaşi nivel încă din anul 2009. Iar pentru un apartament cu o suprafaţă cuprinsă între 50 şi 70 de metri pătraţi, birul ajunge la maximum 100 de lei, valoare stabilită tot în 2009.

Unele maşini au taxe mai mari la Cluj-Napoca

Taxele şi impozitele datorate de clujeni bugetului local au rămas neschimbate faţă de anul 2010, cu excepţia maşinilor cu capacitate cilindrică mai mare de 2.000 de centimetri cubi, unde valoarea impozitului s-a dublat.

Potrivit oficialilor Primăriei Cluj-Napoca, pentru un apartament cu două camere impozitul ajunge la 116 lei, însă, dacă proprietarul mai are şi alte clădiri, taxele se măresc.

În cazul unui autoturism Dacia Logan, cu capacitate cilindrică de 1.400 centimetri cubi, taxa ajunge la 56 de lei.

Taxă mai mare pe locurile de veci din Iaşi

Dintre taxele şi impozitele locale au fost majorate anul acesta doar taxele de folosinţă pentru terenurile agricole şi pentru concesionarea locurilor de veci. „În 2011 majoritatea taxelor şi impozitelor locale au rămas îngheţate la nivelul anului trecut. În 2010, consiliul local a operat doar majorarea cu 15% a impozitului pe maşină şi majorarea cu 4% a impozitului pentru teren şi casă”, explică Sebastian Buraga, purtător de cuvânt al Primăriei Iaşi.

Astfel, în 2010 şi 2011, ieşenii trebuie să plătească un impozit de 56 de lei pentru o Dacia Logan, iar pentru apartament cu o suprafaţă medie de 54 de metri pătraţi taxa este de 104 lei, la fel ca şi în 2010.

64 lei pentru un Logan, la Constanţa

Consilierii locali din Constanţa au decis păstrarea taxelor şi impozitelor locale la cuantumul din 2010. Potrivit şefului Serviciului Public de Impozite şi Taxe Locale Constanţa, Virginia Uzun, impozitul pentru un apartament de două camere ajunge la 110 lei, iar pentru o Dacia Logan cu o capacitate de 1.400 de centimetri cubi taxa este de 64 lei.

evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.