Fondatorul PRM Corneliu Vadim Tudor, în vârstă de 65 de ani, a murit, luni, în Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău.
Starea lui Corneliu Vadim Tudor s-a agravat după ce a fost internat, luni dimineaţă, la Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, acesta a suferit un infarct şi a fost supus unei intervenţii.
Cu câteva ore înainte de a muri, Corneliu Vadim Tudor a postat următorul mesaj pe Facebook:
O „performanţă” a bezmeticei politici americane: ROMÂNII I-AU APLAUDAT PE RUŞI ÎN PICIOARE!
Ambasada Rusiei la Bucureşti mi-a trimis o invitaţie la concertul Corului Armatei Roşii – Alexandrov. A fost o singură reprezentaţie: sîmbătă, 12 septembrie 2015, la Sala Radio. Era o zi foarte încărcată pentru mine. Era ziua în care îmi propusesem să merg în pelerinaj la 5 cimitire, la mormintele părinţilor mei, ale prietenilor scriitori, cu două maşini pline de flori şi de pomeni. Nu s-a mai putut, aşa că s-au dus soţia şi fiicele să facă acest apostolat creştin.
La orele 12,30 am primit la partid o echipă de la „Observatorul” Antenei 1, în legătură cu dispariţia ciudată a Mitzurei Arghezi. Poliţia face o gafă monumentală: refuză să divulge unde a fost dusă această femeie de aproape 91 de ani. I-am dat un SMS lui Gabriel Oprea, dar el se crede foarte important, doar l-a trimis Klaus Iohannis la JAI (Justiţie, Afaceri Interne). Uite o „afacere internă”, puştiule: a fost răpită din Spitalul Elias, cu acordul Poliţiei (?!) fiica marelui scriitor Tudor Arghezi, dar noi, colegii ei de partid şi fiica fratelui ei, nu avem dreptul să ştim unde a fost ascunsă! Dar, să merg mai departe.
La orele 13 am prezidat o şedinţă a Biroului Permanent al PRM, în pregătirea Congresului VI. Au venit zeci de oameni, din toate Filialele.
Partidul există şi funcţionează, în ciuda unor intriganţi penibili, care ne-au trambalat prin tribunale, după care şi-au creat, ei înşişi, nişte partiduleţe de 0,003%. N-am cum să-i ajut, asta-i situaţia: javrele latră, caravana trece.
La orele 15 a venit o echipă de la postul România TV şi am participat la o emisiune – jumătate despre nelegiuirile lui Sorin Oprescu, jumătate despre cele ale lui Traian Băsescu. Ambii primari ai Capitalei. Săracul Bucureşti… I-a fost dat să aibă, în ultimii 25 de ani, aproape numai bandiţi pe post de primari: Dan Predescu, Nicolae Viorel Oproiu, Crin Halaian, Traian Băsescu, Adriean Videanu, Sorin Oprescu… Ce vacă de muls! Ce blestem! Tot la România TV am vorbit, cu cîteva zile în urmă, despre etalonul moral care a fost Delavrancea, primarul Capitalei, la începutul Secolului XX. Ar fi îngropat autorul capodoperei „Apus de Soare” un seif cu purcoaie de bani sub coteţul cîinelui? Cît de rău s-a ticăloşit lumea asta românească?
După emsiune, am primit în audienţă mai mulţi fruntaşi ai partidului, am dat autografe pe ultimele volume ale mele şi am plecat la spectacol. De fiecare dată cînd trec prin zona aceea (Str. General Berthelot – Temişana – Colegiul Sf. Sava) am o strîngere de inimă. Cîte amintiri pot avea legate de acest perimetru… L-am colindat, per pedes, de mii de ori în anii de liceu, dar şi după aceea, ca tînăr scriitor care bătea la porţile Radioului. „Parfumul străzilor” – inspirat titlul al unui cîntec, care a fost coloana sonoră a unui film despre ilegalişti, cu marele actor Octavian Cotescu în rolul principal. Mare coadă la intrarea în sală! Atît înainte, cît şi după reprezentaţie m-am întîlnit cu oameni de cultură, de care mă leagă relaţii de preţuire şi colaborare. Iată-l pe Dinu Săraru, care, deşi se deplasează greu (a depăşit 83 de ani), a venit de la Slătioara, împreună cu soţia sa, Viviana. Iată-l şi pe fostul senator Florin Rotaru, cu nevasta lui, Julieta, şi cu una dintre cele două fetiţe, în vîrstă de 4 ani. Am stat alături de poeta Cleopatra Lorinţiu, văduva unor oameni la care am ţinut: Aurel Dragoş Munteanu şi Gh. Tomozei. Mi-a făcut plăcere să-i văd pe generalii Mircea Olaru (şeful Jandarmeriei) şi Gabriel Creţu (director adjunct la SPP). M-am salutat şi cu fiicele unor oameni iluştri: Irina Cajal (fata acad. Nicolae Cajal) şi pianista Ilinca Dumitrescu (fata compozitorului Ion Dumitrescu). M-a abordat şi fiica lui Victor Brâncoveanu, care, în 2004, a venit din SUA la mine acasă, a intrat în PRM – dar, fiind în vîrstă şi suferind, n-a mai apucat alegerile. Mai multe feţe bisericeşti mi-au prilejuit un dialog despre nevoia de prudenţă şi înţelepciune în abordarea problemei aşa-zişilor refugiaţi: „Sigur că ne e milă de ei – dar o vorbă veche spune că cine plînge pentru toată lumea orbeşte, iar noi trebuie să avem grijă de românii noştri, care sînt amărîţi pînă la Dumnezeu!”
Foarte mulţi ruşi în sală. Cu greu am recunoscut-o pe văduva lui Tănase Negulescu, fost profesor la ASE – Ludmila, cu care am făcut revelionul din anii 1975-1976, la o cabană din Munţii Vrancei. Îi spunea fratelui meu, Marcu, ce frumos eram eu, acum 40 de ani – probabil că aşa mă vedea ea, dar eu nu m-am considerat, niciodată, aşa.
citeste mai departe pe http://www.antena3.ro/actualitate/ce-a-postat-corneliu-vadim-tudor-pe-facebook-cu-putin-timp-inainte-de-a-muri-312707.html