spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

CCR: Legea pensiilor este constituţională

- Advertisement -

Curtea Constituţională a declarat Legea pensiilor constituţională. După decizia Curţii, Legea va ajunge pe masa preşedintelui pentru promulgare.

În şedinţa din ziua de 6 octombrie 2010, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituţia României şi al art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a soluţionat, în cadrul controlului anterior promulgării, sesizările referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind sistemul unitar de pensii publice, formulate de un număr de 55 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al P.N.L., respectiv 33 de senatori din grupul parlamentar al Alianţei politice PSD+PC, se arată în comunicatul CCR.

În urma deliberărilor, Plenul Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi, a constatat că legea sus-menţionată este constituţională, mai menţionează acesta.

PNL şi PSD au depus câte o contestaţie, după ce legea a fost adoptată de deputaţi în 15 septembrie.

Plenul Curţii Constituţionale a decis, pe 29 septembrie, întreruperea deliberării pe sesizările depuse de cele două partide pe Legea pensiilor, în urma cererilor formulate de unii judecători, pentru o mai bună studiere a problemelor din cele două sesizări.

PNL şi PSD susţin că Legea pensiilor încalcă dreptul de proprietate şi dreptul la un trai decent. Opoziţia nu este de acord nici cu egalizarea vârstei de pensionare şi nici ca punctul de pensie să fie mai mic de 45%.

O altă prevedere a legii contestată era legată de vârsta de pensionare. Astfel până în 2030 atât femeile cât şi bărbaţii vor ieşi la pensie la 65 de ani. În sistemul public de pensii au fost introduşi şi parlamentarii sau diplomaţii, dar şi cei plătiţi pe drepturi de autor sau PFA.

Noua lege a pensiilor aduce o serie de schimbări care îi vizează direct pe actualii salariaţi. Aceştia nu se vor mai putea pensiona la fel de uşor ca în prezent. În plus, vor ieşi la pensie mai târziu: la 65 de ani. VEZI PRINCIPALELE PREVEDERI

PSD îi va scrie lui Traian Băsescu să retrimită Legea pensiilor în Parlament

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că îi va trimite miercuri o nouă scrisoare în numele partidului preşedintelui Traian Băsescu prin care îi va solicita „să nu promule o lege adoptată în mod fraudulos”.

Vosganian: Băsescu nu se poate ascunde în spatele hotărârii CCR

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian s-a declarat dezamăgit de decizia CCR privind Legea pensiilor.

“Vă mărturisesc că sunt şi eu dezamăgit. Preşedintele nu se poate ascunde în faţa hotărârii Curtii Constituţionale. În legătură cu hotărârea, Curtea Constituţională nu a dat un verdict pe procedură, ci pe conţinut”, a declarat Varujan Vosganian la Realitatea TV.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.