Un bărbat de 41 de ani din Bacău a fost transferat la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași, după ce a fost diagnosticat cu infecție cu hantavirus. Dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrolog, precizează faptul că pacientul prezenta și alte afecțiuni asociate, ceea ce i-a agravat semnificativ starea generală, necesitând monitorizare în terapie intensivă. În prezent, evoluția sa sub tratament suportiv și antibioterapie este favorabilă.
„Principalul mod de transmitere al hantavirusului este prin contactul direct cu materiile fecale ale rozătoarelor și ingerarea accidentală a virusului prin mâinile nespălate. Acest risc este mai ridicat în timpul activităților în aer liber, cum ar fi campingul, mai ales în zone montane sau contaminate, unde mâncatul și dormitului în aer liber expun persoanele unui pericol crescut de infectare”, a precizat Dr. Ionuț Nistor.
Pacientul s-a prezentat inițial cu dureri lombare
Transferul a fost solicitat de familie, având în vedere că medicii de la Spitalul „Parhon” au experiență în tratarea cazurilor similare în ultimii zece ani. Pacientul s-a prezentat inițial cu dureri lombare, iar ulterior a dezvoltat probleme respiratorii care l-au determinat să fie evaluat în mai multe servicii medicale. Apoi, s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe din Bacău, unde a fost internat în secția de terapie intensivă. După internare, boala s-a agravat, manifestându-se prin insuficiență respiratorie acută, renală și hepatică…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/caz-rarisim-de-hantavirus-internat-la-iasi-virus-luat-de-la-soareci-salbatici–1689280.html