UPDATE 3: Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au finalizat cercetarea prealabilă în cazul omorului de la Albești. În urmă cu puțin timp, criminalul, Mihai Gavrilă, a fost scos din sediul Poliției municipiului Vaslui, urcat într-o autospecială și dus la Tribunal, în fața judecătorilor de drepturi și libertăți. Magistrații trebuie să decidă dacă vor accepta propunerea procurorilor și să emită, pe numele criminalului, mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.UPDATE 2: Autorul crimei de la Albești, o mai veche cunoștință a polițiștilor
Ies detalii incredibile în cazul crimei de la Albești. Oamenii din sat spun că agresorul, Mihai G. nu se află la prima astfel de faptă, iar polițiștii i-ar fi întocmit mai multe dosare penale din cauza bătăilor în care a fost implicat. În trecut, bărbatul a avut ceva de împărțit și cu fratele victimei de aseară, conflictele fizice fiind aproape la ordinea zilei pe ulițele din sat. Totul ar fi pornit din cauza consulului de băuturi alcoolice.
UPDATE 1: În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că autorul măcelului de la Albești este un tânăr de 28 de ani din municipiul Vaslui. Acesta a fost reținut de către anchetatori și urmează să ajungă în fața unui judecător de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă. În urma anchetei s-a stabilit faptul că cei doi au băut împreună, în locuința agresorului. La un moment dat s-au luat la ceartă și tânărul de 28 de ani și-a lovit victima cu pumnii. Au ieșit apoi amândoi în drumul public, iar agresorul a continuat să-și lovească victima cu un par. “După ce au consumat alcool împreună, între inculpat și victimă a intervenit un conflict spontan. Inculpatul a aplicat lovituri cu pumnul victimei, în zona feței, cât timp se aflau în locuința inculpatului. Apoi, violențele au fost exercitate în afara locuinței, pe drumul public. Inculpatul a folosit un corp contondent din lemn cu care a aplicat multiple lovituri în zona capului și corpului provocând multiple leziuni care au condus la decesul victimei. Inculpatul a fost reținut și acuzat de omor și urmează să fie prezentat judecătorilor de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă”, a transmis președintele Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Caz incredibil la Albești! Un bărbat și-a găsit sfârșitul după ce a fost bătut ca pe șnițel
GRAV… Un bărbat de 52 de ani din comuna Albești a ajuns în stare extrem de gravă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vaslui, ca urmare a unei bătăi încasate de la persoane rămase, deocamdată, necunoscute. A fost descoperit căzut într-un șanț de către un consătean care a dat alarma. În scurt timp, la fața locului a sosit o ambulanță, iar salvatorii au încercat să-i acorde primul ajutor apoi să-l urce în autospecială. În acel moment, victima a intrat în stop cardio-respirator. A fost resuscitată de către medic, apoi transportat la spital. Ajunsă în Unitatea de Primiri Urgențe, victima a intrat încă o dată în stop cardio-respirator, dar medici au reușit și de această dată să-l resusciteze. Scena s-a mai repetat de câteva ori, inclusiv în momentul în care a bărbatul fost dus la examenul CT. Din păcate, spre dimineață, a decedat. Cazul a intrat acum în atenția polițiștilor vasluieni. Vom reveni cu amănunte.

muie eduard popica ,la multi ani lu femeisa care o faceam posta acu vreo 20 de ani :)))
Tu ești probabil și vreun mare macho futac si aia nu mai putea sa stea fara pula ta. Mars de aici bai lighioanelor,numai asistați social și mâncători de kkt în județul ăsta imbecil, gunoaie fără căpătâi,prosti, analfabeti si toate celelalte, în schimb plini de aere de țăran coclit plin de bălegar care face umbra pământului degeaba. Nu ma încălzește acest individ de Popica cu nimic,un agramat si un analfabet docil cu privire de vițel, nici familia și nici farmazon alt bou și ala un îmbogățit prin furt și mizerii de partid, asa cum nu ma încălzesc nici maimuțoii de tastatura care doar știu sa urle,”muie popica,muie nevasta-sa,muie fiica-sa și tot neamul lor. Pai bai leprelor dacă aveți gura mare de ce pula mea nu ieșiți public sa ii terfeliti pe acești indivizi? Este ca sunteți viteji doar de după tastaura ? Fir-ati ai dracu de boschetari nemâncați. Nu degeaba terfeleste o tara întreaga județul ăsta, boilor. După comportamentul vostru, urangutani primitivi.
L-a făcut șnițel vienez?
Nici la Infractoarea Mov nu vă primesc!
„Ca pe șnițel”…. Doamne ferește, sunteți retardați!