Un bărbat de 64 de ani din Lunca Cetăţuii este protagonistul unui caz demn de filmele de groază. Gelu Lungu este cercetat pentru omor deosebit de grav după ce şi-a ucis în mod violent fratele de pe mamă. El a fost arestat vineri pentru 29 de zile, după ce, imediat după comiterea faptei a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Socola. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunal, cei care instrumentează cazul, Gelu Lungu a fost eliberat condiţionat din puşcărie în octombrie 2012, după ce a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru tentativă la omor deosebit de grav. Imediat după eliberare, Lungu a mers să locuiască la un bărbat din Lunca Cetăţuii pe nume Mihai B. În aceeaşi localitate îşi ducea veacul şi fratele agresorului, Ioan Achiţei. Cei doi se certau mai tot timpul, cel mai des din cauza moştenirii unei case părinteşti. Pe 2 aprilie, cei doi fraţi au mers împreună la un bar unde au consumat băuturi alcoolice. Ulterior, ei au decis de comun acord să meargă în casa lui Mihai B. Acolo au început să se certe ca la uşa cortului, iar Gelu Lungu a pus mâna pe o secure şi i-a sfârtecat capul fratelui său. L-a lovit de mai multe ori după care a pus o pătură pe trupul victimei „pentru a nu o mai vedea cum se zbate“, după cum se menţionează în rechizitoriu.
După ce şi-a ucis fratele, Lungu s-a aşezat în pat, s-a uitat la televizor o bucată de vreme după care s-a culcat. A dormit toată noaptea cu trupul neînsufleţit al victimei în mijlocul camerei. „A doua zi, suspectul a mers singur la Poliţie şi s-a predat“, a spus Carmina Pascal, procuror-şef al Parchetului de pe lângă Tribunal.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.