spot_img
15.2 C
Vaslui
20-sept.-2024
spot_img

Cătălin Păuna (BM): Banca Mondială a aprobat împrumutul de 300 de milioane de euro pentru România

- Advertisement -

Board-ul Băncii Mondiale (BM) a aprobat joi cel de-al doilea împrumut pentru România, în valoare de 300 de milioane de euro, din cadrul Programului de Împrumut pentru Dezvoltare (DPL), a declarat pentru Agerpres economistul şef al Biroului Băncii Mondiale la Bucureşti, Cătălin Păuna.

Programul împrumuturilor pentru dezvoltare (DPL-Development Program Loan) pentru România, în valoare de un miliard de euro, face parte din pachetul de sprijin în valoare de 20 de miliarde de euro, acordat României de FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială în mai 2009.
‘Banii vor merge la Ministerul Finanţelor Publice, ca suport bugetar. Conform procedurii, după aprobarea de către Board-ul BM, acordul de împrumut urmează să fie ratificat de către partea română, ceea ce se va petrece în cel mai scurt timp’, a precizat economistul şef al Biroului de la Bucureşti al BM.

DPL-2 este acordat României pentru ‘consolidarea finanţelor publice prin reforma procesului bugetar, pentru adoptarea legislaţiei privind reforma salarizării şi a pensiilor, a unor măsuri în domeniile asistenţei sociale şi sănătăţii, precum şi pentru realizarea reformei sectorului financiar unde, între altele, a trebuit să fie adoptată legea independenţei reglementatorilor financiari’, a afirmat Cătălin Păuna, care a subliniat că reformele ‘stabilite de România cu BM au fost îndeplinite, ceea ce a şi permis supunerea spre aprobare a DPL-2 de către Boardul BM’.

Primul împrumut (DPL-1) a fost aprobat de BM pe 16 iulie 2009, a fost semnat pe 1 septembrie 2009 şi a fost efectiv eliberat pe 20 octombrie 2009. DPL-1 a fost în valoare de 300 de milioane de euro.

DPL-2 a fost iniţial programat să fie eliberat în 2010, întregul program ‘fiind conceput să se încheie în acelaşi timp cu împrumutul acordat de FMI’, a declarat marţi directorul de ţară pentru România, Polonia, Bulgaria şi ţările baltice, Peter Harrold, în cadrul unei întâlniri cu presa la Bucureşti.

Directorul de ţară pentru România a precizat că este probabil ca următorul acord al României cu BM, FMI şi CE să dureze doi ani, continuarea sa dincolo de anul electoral 2012 fiind de natură să stimuleze încrederea pieţelor financiare internaţionale în reformele din România.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.