LA JUDECATĂ… Consilierii locali vasluieni i-au ales, joi, pe cei doi viceprimari ai municipiului, Valeriu Caragață de la PSD și Daniel Bulumac de la PNL. Numai că alegerea celor doi nu s-ar fi făcut respectând întocmai cadrul legal, atrage atenția președintele USR Vaslui, Cătălin Mîndru, care în exclusivitate pentru Vremea Nouă a declarat că proiectul de hotărâre are probleme de legalitate. În primul rând, la începutul ședinței, raportul de specialitate lipsea de la dosar, deși Codul Administrativ spune destul de clar că în momentul în care dorești să treci un proiect de hotărâre prin Consiliul Local, dosarul trebuie să cuprindă și acel document, care joi a fost de negăsit în primele 30 de minute ale ședinței. Ca și cum acest lucru n-ar fi de ajuns, consilierii locali au votat de la acest proiect de hotărâre privind alegerea viceprimarilor, doar primul articol, uitând să voteze proiectul în ansamblul său. Consilierii USR au cerut sfatul juriștilor pentru a vedea dacă au suficiente elemente să conteste adoptarea proiectului în instanță.
Prezent în studio-ul Vremea Nouă, alături de Marius Arcăleanu, președintele Forța Dreptei Vaslui și Ionel Sandu, președintele AUR Vaslui, fostul viceprimar al municipiului Vaslui, Cătălin Mîndru, a explicat vasluienilor cum au decurs negocierile dintre partidele de dreapta pentru formarea unei majorități în Consiliul Local, dar și cine se face vinovat de “înghețarea” dialogului. “Ce s-a întâmplat în ultima ședință de Consiliu Local este o spulberare a speranțelor vasluienilor de a avea o construcție politică de dreapta în legislativ și de a avea o construcție de dreapta în proiectele care trebuie implementate pentru vasluieni. Această construcție de dreapta a reușit în anul 2020, însă cu alți consilieri PNL. Împreună cu ei și cu consilierii USR, am reușit să avem majoritatea în CL și așa s-au construit proiecte utile pentru cetățenii municipiului. Era momentul prielnic, era logic și firesc să continue acest proces, evident cu acest partid vopsit în roșu pentru care vedem acum cât de mult a contat lupta cu PSD. Ne-am întâlnit pentru a reuși să avem un proiect comun, iar una dintre variantele pe care le-am avut pe masă la discuții, a fost aceasta, a unei rotative. Problema nu s-a pus că am fost împotriva acestei rotative, ci că am venit și cu o altă variantă pe care am pus-o pe masa colegilor cu care ne-am întâlnit, și anume varianta unor mandate întregi, urmând să discutăm despre aceste mandate în interiorul fiecărui partid, ca apoi să propunem variantele agreate și colegilor din celelalte partide. Din păcate, această ultimă întâlnire nu a mai avut loc pentru că au venit semnale din partea colegului de la PNL cum că trebuie pusă pe pauză această discuție” a declarat președintele USR Vaslui. Rotativa la care face referire Cătălin Mîndru presupunea posturile de viceprimari să fie ocupate de reprezentanții a două partide de dreapta, urmând ca în următorii doi ani, cele două posturi să revină celorlalte două formațiuni politice. Reamintim că alianța de dreapta din Consiliul Local Vaslui avea la momentul tratativelor cinci partide politice: PNL, USR, Forța Dreptei, AUR și PMP, ultimul, cu un singur reprezentant.
Alegerea noilor viceprimari nu s-ar fi făcut conform legii
Cătălin Mîndru a anunțat că jurisții Uniunii Salvați România analizează posibilitatea să conteste în instanță proiectul de hotărâre privind alegerea celor doi noi viceprimari, Valeriu Caragață (PSD) și Daniel Bulumac (PNL). “Proiectul are probleme de legalitate pentru că în momentul când a fost suplimentată ordinea de zi, conform Codului Administrativ, acel proiect trebuia să vină însoțit și de raportul de specialitate. În momentul suplimentării ordinii de zi, acel raport nu exista. Până în momentul dezbaterii proiectului a ajuns și acel raport, este adevărat, însă Codul Administrativ spune destul de clar când trebuie depuse documentele care însoțesc un proiect. O a doua problemă de legalitate a acestui proiect de hotărâre privind alegerea celor doi viceprimari o reprezintă faptul că el nu a fost votat. Proiectul de hotărâre care ne-a fost adus la cunoștință pe ultima sută de metri și care a fost supus votului a avut patru articole. Noi, în ședința de Consiliu Local de joi, am votat un singur articol. Proiectul de hotărâre, în ansamblu, nu a fost supus votului. La această oră, nu există vot dat pe acest proiect de hotărâre privind alegerea celor doi viceprimari”, a atras atenția fostul viceprimar al Vasluiului.
SI DOAMNA LUI MOSTRĂ CARAGATA,,, o obosita si acritură se îndoaie cu profesorasul porno de tumbe . Peace&looove
Wtf murătura lui Monstră se tăvălește cu un jardam de la Curtea de conturi și saracu nu mai scapă de ea , a facut și hernie se ascunde de ea .😂
Cum te intorci tu acum sa predai la copii, nu ti-e rusine nenorocitule care ai promovat borta curului impreuna cu bulangiii useristi?
Stati linistiti! Nevasta prostalaului de Bulumac judecă la Tribunal. Nimic nu mai pierde cl-ul, primăria în instanta supremă a giudețului! Trăiți, domnu Bulumac!
Omul fara gat un nesătul ,un îngâmfat , când nu te mulțumești cu ce îți dă Dumnezeu vei rămâne fără nimic 😉