Sãptãmâna trecutã, politisti din cadrul Politiei orasului Negresti si Postului de Politie Todiresti au desfãsurat o actiune pentru prevenirea si combaterea faptelor antisociale. Oamenii legii au efectuat controale la 14 agenti economici, au verificat 56 de conducãtori auto si 16 conducãtori de vehicule de tractiune animalã. Pentru neregulile constatate, politistii au aplicat 15 sanctiuni contraventionale, valoare totalã a amenzilor depãsind 8.500 lei.
Pe D.N. 15 D, pe raza localitãtii Silistea, comuna Todiresti, politistii au depistat un bãrbat în vârstã de 41 ani, domiciliat în comuna Dumesti, care conducea un autovehicul desi se afla sub influenta bãuturilor alcoolice. Împotriva acestuia a fost luatã mãsura sanctionãrii contraventionale, iar ca mãsurã complementarã suspendarea exercitãrii dreptului de a conduce pentru o perioadã de 90 de zile. De asemenea, politistii au ridicat în vederea confiscãrii cantitatea de aproximativ 2 mc material lemnos, material ce era transportat de douã persoane cu douã cãrute, fãrã a detine documente de însotire conform prevederilor legale. Împotriva celor douã persoane au fost luate mãsuri de sanctionare contraventionalã în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice. „Reamintim faptul cã transportul materialelor lemnoase fãrã provenientã legalã sau transportul materialelor lemnoase fãrã avizele de însotire ori fãrã documentele comunitare echivalente acestora, prevãzute de normele privind circulatia materialelor lemnoase în vigoare constituie contraventii silvice si se sanctioneazã cu amendã de la 2.000 lei pânã la 5.000 lei si confiscarea materialelor lemnoase în cauzã”, a spus Mihaela Straub, purtãtorul de cuvânt al IPJ Vaslui.