Oraşul este prezentat în Statutul municipiului cu date vechi. Economia este arătată la nivelul anului 2007. Astfel, ne mândrim cu firme care acum sunt în insolvenţă.
Primăria promovează atuurile oraşului cu date învechite care pe alocuri sunt departe de realitate. Ceea ce ar trebui să fie cartea de vizită a oraşului este de fapt o încâlceală de cifre care uneori se şi se contrazic.
Reprezentanţii instituţiei au reactualizat Statutul municipiului, un document care conţine toate informaţiile despre istoria, geografia, economia oraşului şi organizarea lui. Acesta cuprinde detalii asupra principalelor instituţii din educaţie, cultură şi sănătate, precum şi asupra patrimoniului public şi a serviciilor din Iaşi. Prezentarea va fi aprobată în şedinţa de consiliu local de astăzi, însă documentul prezintă date destul de vechi. „Un astfel de oraş are nevoie de parteneri puternici în drumul său spre împlinire. Cu un mediu de afaceri dinamic, o comunitate academică de mare calibru, un sistem educaţional de o calitate recunoscută internaţional, Iaşul înseamnă garanţia succesului oricărei investiţii în onestitate, curaj şi inteligenţă. Vă invit să descoperiţi Iaşul, semnând ca oaspete de onoare în cartea sufletului său ospitalier şi apropiat oamenilor cu conştiinţă şi gânduri bune“ este mesajul de deschidere al primarului Gheorghe Nichita.
Câţi studenţi sunt în Iaşi?
Persoanele interesate să cunoască oraşul şi care studiază acest document dau însă de nişte informaţii vechi, neactualizate şi, prin urmare, neconcludente. Primăria descrie Iaşul ca fiind un oraş universitar, însă numărul flotanţilor la nivelul anului 2010, luna iunie, atunci când erau înregistraţi 17.900 de persoane cu domiciliul flotant în municipiu. Mediul academic este capitolul cu informaţii care se bat cap în cap. Primăria descrie cea mai veche universitate din ţară ca având 41.307 studenţi şi 870 de cadre didactice. Într-un alt paragraf, angajaţii din Primărie vorbesc de 26.000 de studenţi şi de 800 de cadre didactice, care sunt de fapt şi informaţiile reale. Statisticile cu privire la numărul studenţilor pe facultăţi se bate cap în cap şi pentru UMF, UTI sau Universitatea de Arte. Apar diferenţe majore între datele din tabele şi statistici şi cele menţionate în text. Primăria informează total greşit şi în alte capitole. În prezentarea mediului cultural, Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Asachi“ îşi are sediul central în aripa de est al Palatului Culturii. În realitate, instituţia nu mai funcţionează de câţiva ani în clădirea Palatului din cauza lucrărilor de restaurare. Sediul central se află acum în incinta galeriilor comerciale Ştefan cel Mare.
Primăria se mândreşte cu o firmă în insolvenţă
Economia municipiului este un alt capitol amplu prezentat. În loc să promoveze activităţile cu potenţial real în Iaşi, Primăria enumeră cifre de afaceri pe sectoare de activitate raportate la anul 2007, încă dinainte ca economia să fie afectată de criză. Un alt exemplu este prezentarea firmei Vinia SA. Primăria o descrie ca fiind „o firmă de prestigiu în Municipiul Iaşi în industria băuturilor a cărei cifră de afaceri este în creştere începând cu anul 2000. În ciuda faptului că numărul de personal angajat a scăzut în această perioadă profitabilitatea firmei a crescut ca urmare a unor îmbunătăţiri semnificative ale activităţii de producţie şi desfacere“. Singura problemă este că societatea amintită este în insolvenţă şi nu mai are profit de câţiva ani, doar pierderi. Aceleaşi date depăşite şi în cazul pensionarilor. Deşi numărul acestora a crescut în ultimii ani, documentul menţionează doar 75.388 de pensionari la data de 31 ianuarie 2011. La fel de învechite sunt datele cu privire la numărul asistaţilor sociali. În perioada 1.01.2009-31.05.2010 erau înregistrate în municipiu 103.790 de prestaţii sociale acordate ieşenilor. Şi rata şomajului este raportată tot la nivelul anului 2010.
Prezentarea turismului este la fel de stângace. După o enumerare amplă asupra obiectivelor şi atracţiilor din oraş, Primăria arată situaţia exactă cu statistici tot din anul 2007. Enumerarea proiectelor europene aflate în implementare pare capitolul cel mai bine pus la punct. Toate investiţiile Primăriei sunt amplu prezentate în document.
sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/cartea-de-vizita-a-iasului-realizata-cu-date-invechite–14408.html