spot_img
spot_img
-0.6 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

Cardurile de sănătate, sabotate de medici

- Advertisement -

Cardurile de sănătate, sabotate de medici• cardurile de sănătate vor trebui completate cu date de către medicii de familie • pentru asta, doctorii trebuie să-si cumpere un soft si un cititor de carduri, investitie de circa 2-3.000 de euro • medicii se opun vehement si refuză această activitate neplătită •

Despre cardurile de sănătate vorbeste toată lumea desi nimeni nu stie nimic concret în legătură cu acest document a cărui emitere ar fi trebuit deja să înceapă în această lună. Ultima găselnită a guvernantilor constă în pasarea acestor carduri de sănătate în responsabilitatea medicilor de familie, desi banii pentru ele vor fi încasati direct de Casa de Asigurări de Sănătate, iar costurile tipăririi acestora vor ajunge în buzunarele unor firme „apropiate“ probabil mai-marilor sănătătii de la Bucuresti, cu ceva miros udemerist, zic gurile rele. Medicii de familie nemteni s-au făcut Dunăre pe sefii lor cînd au aflat ce li se pregăteste si au decis boicotarea cardului. „Am auzit ultima intentie a Casei Nationale de a ne arunca în curte pisica moartă a cardurilor si am rămas cu gura căscată. Practic, Casa intentionează să emită aceste carduri contra sumei de 2 sau 3 euro de la fiecare persoană. Pe aceste carduri se vor regăsi doar datele de identitate ale persoanei respective: nume, prenume, vîrstă, domiciliu, CNP si calitatea de asigurat sau nu. Ulterior, după emiterea cardurilor va trebui ca noi, medicii de familie, să le umplem cu datele medicale ale fiecărui pacient în parte, precum istoricul său medical, tratamente urmate, operatii, alergii, medici curanti etc. Pentru a face aceste lucru va trebui să ne cumpărăm un soft de cabinet, un program informatic ce costă între 2 si 3.000 de euro si un cititor de carduri. Toate aceste cheltuieli vor fi făcute de către fiecare doctor în parte fără a ni se deconta vreun leu. În plus, pentru serviciile pe care se presupune că noi le vom efectua, nu vom fi retribuiti. În aceste conditii, vom refuza categoric să ne ocupăm de afacerea cu carduri din care unii cîstigă bani frumosi, iar noi ne alegem cu munca“, a declarat medicul Mihaela Covrig, presedintele Patronatului Medicilor de Familie Neamt. Conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Neamt este la curent cu atitudinea doctorilor dar speră să-i convingă să revină la sentimente mai bune cu toate că nu are nici un argument financiar cu care să-i momească. „Informatiile referitoare la cardurile de sănătate sînt foarte putine si neclare dar am fost înstiintati că de «umplerea» acestora se vor ocupa medicii de familie. Deja am fost contactati de o bancă din Piatra Neamt care s-a arătat interesată să instaleze medicilor aceste softuri de cabinet contra unor abonamente anuale care vor fi modice, cam de 40-50 de euro. Urmează să avem mai multe informatii după care vom organiza o întîlnire cu doctorii, dar si cu reprezentantii unor bănci pentru a le prezenta primilor o ofertă palpabilă. Să sperăm că pînă la urmă medicii vor fi de acord să completeze cardurile de sănătate pentru a fi utile bolnavilor“, a declarat Valerică Frătilă, presedintele CJAS Neamt.
monitorulneamt.ro
- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.