spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Carambol greu de imaginat provocat de maşina Poliţiei în Leţcani

- Advertisement -

Carambolul s-a produs în Leţcani. Duba Poliţiei ar fi pătruns pe contrasens. Alţi martori spun că TIR-ul implicat mergea prea aproape de axul drumului

O dubă a Poliţiei a fost implicată ieri într-un accident cu opt victime produs în localitatea Leţcani, la intersecţia cu şoseaua spre Cucuteni. Într-o curbă, cu linie continuă, venind spre Iaşi, duba Poliţiei pirotehnice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) care se afla în misiune a lovit cu partea stângă remorca unui TIR ce se îndrepta dinspre Iaşi către Târgu Frumos, apoi a lovit uşor un autoturism Opel care circula în spatele camionului. Ford-ul a ricoşat pe contrasens, unde s-a izbit de un microbuz cu 16 pasageri, cadre didactice venind din localitatea Liteni, comuna Belceşti, spre Iaşi. Cinci persoane din microbuzul inscripţionat cu însemnele operatorului „Autoconfort“ au fost rănite uşor în coliziunea cu Opel-ul, şi alte două victime au fost din Opel. Poliţiştii rutieri încercă acum să afle dacă duba Poliţiei circula cu viteză şi cu luminile şi semnalele actustice în funcţiune, aceasta venind de la o operaţiune de detonare din judeţ, şi dacă a pătruns pe contrasens, după cum au declarat mai mulţi martori. De asemenea, alţi martori au precizat că duba Poliţiei circula regulamentar şi că TIR-ul este cel care s-a apropiat prea mult de axul drumului. „O autospecială de Poliţie, în timp ce se afla în misiune deplasându-se pe DE 583 în localitatea Leţcani, către municipiul Iaşi, într-o curbă a intrat în coliziune cu un TIR care se deplasa din sens opus, moment în care s-a produs un carambol cu încă două autovehicule care se deplasau regulamentar. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a şapte persoane, care au fost transportate la spital pentru investigaţii. În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă“, a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt în cadrul Poliţiei.
Deşi Poliţia a numărat şapte răniţi, la spital, spun autorităţile medicale, au ajuns opt persoane: cinci bărbaţi şi trei femei. Şase au necesitat îngrijri în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon“, iar celelalte două au fost transferate la Spitalul de Neurochirurgie. „Cei de la noi au numeroase contuzii şi fracturi, dar nu le este pusă în pericol viaţa. Ceilalţi doi au fost trimişi la Neurochirurgie după ce au suferit contuzii la coloană. Toate victimele erau conştiente, fără risc vital, şi au cooperat cu medicii“, a declarat conf.dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef la UPU-SMURD.

ziaruldeiasi.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.