Ce-a de-a XXVIII-a editie a Festivalului de obiceiuri si datini de iarnã a debutat, ieri, în fata Casei de Culturã a municipiului Vaslui. Duminicã de dimineatã Centrul Civic al municipiului Vaslui a devenit neîncapator pentru zecile de vasluieni veniti sã vadã datinile si obiceiurile de iarnã prezentate în cadrul festivalului anual organizat de Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale în colaborare cu Consiliul Judetean Vaslui si Primãria Vaslui. Evenimentul a reunit amsambluri si grupuri de urãtori din tot judetul, parada mãstilor plecând din zona Copou în jurul orelor 10.00 si ajungând, la scurt timp, dupã ce a traversat o parte din oras, în Centrul Civic al orasului. Deschiderea festivalului a apartinut formatiei din comuna Todiresti , dar s-au remarcat pe parcurs si cele din Osesti, Lipovãt, Gârceni, Zorleni si multe altele. Cei prezenti au fost conectati câteva ore cu spiritul neamului prin multimea obiceiurilor scoase la rampã de artisti. Spectacolul de colinde si urãtori va tine câteva zile, vasluienii putând vedea formatii din toate colturile judetului. Urãtorii sunt veniti în numãr mare – peste 400 de persoane care vor sustine spectacole unde trecãtorii vor putea sã vadã “Steaua”, “Plugusorul”, “Caprele”, “Haiducii” si multe altele.