În luna februarie, ca în fiecare an, se va desfãsura campania de revaccinare antipoliomeliticã, ultima din seria vaccinurilor care se administreazã minorilor pentru combaterea temutei boli. În judetul Vaslui, circa 5500 de elevi de clasa a III-a sunt asteptati la cabinetele scolare sau ale medicilor de familie pentru imunizare. Poliomelita este una dintre cele mai temute boli contagioase care au avut incidentã secolul trecut, nu doar prin numãrul mare de victime, cât, mai ales, din cauza sechelelor cu care au rãmas cei infectati, respectiv paralizia unuia sau a mai multor membre.
În afara vaccinurilor de sezon, cum ar fi cele împotriva gripei sau a rujeolei, începând din luna februarie, la copiii de clasa a III-a, respectiv cei în vârstã de 9 ani, se va face si vaccinarea antipoliomeliticã. Poliomelita, una dintre cele mai de temut boli ale secolului trecut, a fãcut nenumãrate victime, inclusiv la noi în tarã, mare parte a celor afectati rãmânând cu sechele si paralizii. Cea mai mare epidemie de poliomelitã din România a fost în 1957, dar aceastã boalã este în curs de eradicare, si datoritã administrãrii, pe plan national, încã de la vârste foarte fragede, a vaccinului antipoliomelitic.
Campania care va începe luna viitoare constã în cea de-a cincea vaccinare a copiilor în vederea imunizãrii, fiind ultima din seria inoculãrilor, care se face la vârsta de 2, 4, 6 si 12 luni. Numai în judetul Vaslui, peste 5500 de copii în vârstã de 9 – 10 ani, vor trebui sã se prezinte la cabinetele medicale scolare, în mediul urban, sau la medicii de familie, în mediul rural, pentru administrarea vaccniului antipoliomelitic. “În prezent, reteaua de epidemiologie din cadrul Directiei de Sãnãtate Publicã Vaslui supravegheazã foarte atent toate cazurile de paralizie acutã flascã în vederea stabilirii cauzei bolii, pentru a verifica dacã nu se datoreazã virusului poliomelitic. În judetul Vaslui, nu a mai fost semnalat niciun caz al acestei boli de foarte multã vreme, dar trebuie ca sã fim cu totii constienti de gravitatea acestei boli infectioase si sechelele care pot rãmâne în urma contractãrii ei, paralizia membrelor ori, mai grav, moartea celor infectati. De aceea, recomand tuturor pãrintilor copiilor din categoria de vârstã 9 ani sã cearã vaccinarea minorilor, pentru evitarea îmbolnãvirilor”, a declarat Luminita Costache, medic epidemiolog în cadrul DSP Vaslui.
Poliomelita, boalã contagioasã cu efecte foarte grave asupra omului
Poliomielita, denumitã si paralizie infantilã, este o boalã infectioasã care se poate rãspândi de la o persoana la alta pe cale fecal-oralã, prin consumul de apã infectatã, sau oral – oralã. În aproximativ 1% din cazuri, virusul intrã în sistemul nervos central, ceea ce duce la paralizie si slăbiciune muscularã acutã. Cea mai comunã formă de paralizie se produce în functie de nervii implicati în coloana vertebralã, care de cele mai multe ori implică picioarele. Poliomielita este extrem de contagioasã, în zonele epidemice, virusul poliomelitic putând infecta practic întreaga populatie din zona respectivã. Boala este transmisã primar pe cale fecal-oralã, prin ingerarea alimentelor contaminate sau apã. Nu existã niciun leac pentru poliomielitã, iar tratamentul posttraumatic necesitã adesea, pe termen lung, reabilitare, terapie fizicã, proteze, pantofi corectori, si, în unele cazuri, interventii chirurgicale ortopedice, dar acestea nu readuc în totalitate, celor afectati de temuta boalã, mobilitatea normalã a membrelor. Mãsurile de igienã personalã sunt, si în cazul acestei boli, recomandate, de exemplu, spãlarea deasã a mâinilor cu apã si sãpun, dar, în primul rând, cel mai eficace mijloc de protectie împotriva bolii rãmâne vaccinarea antipoliomeliticã.