spot_img
spot_img
5.6 C
Vaslui
29-nov.-2024
spot_img
spot_img

Căminul de Bătrâni s-a pregătit de iarnă

- Advertisement -

Încă din septembrie, personalul de la Căminul pentru Persoane Vârstinice a început „campania” prin care se pune la punct cămara pentru sezonul rece. Primul pas a fost zarzavatul pentru ciorbe și tocănițe care a fost realizat în cantitate de două tone, pus la borcane de câte cinci kilograme, frumos etichetate. Au urmat murăturile, pătlăgele și castraveți, peste 1000 de kilograme, iar zilele trecute au fost puse la butoaie cam trei tone de varză.

Magda Dimofte„Am pus și gogoșari la oțet, dar mai puțini, pentru că majoritatea bunicilor nu-i pot tolera din cauza unor afecțiuni medicale. Cu toate acestea am pus câțiva, să fie măcar de o poftă, din când în când”, a precizat Magda Dimofte, directorul Căminul pentru Persoane Vârstinice Bacău, care a specificat că toate acestea s-au făcut cu personalul dar și cu sprijinul unor beneficiari care s-au oferit să dea o mână de ajutor, preferând să fie mai activi.

Unul dintre aceștia este Nicolae Bontaș în vârstă de 80 de ani. „Nu pot să stau deoparte. Eu vreau să fiu activ pentru a mă menține în formă. Chiar îmi place. Am ajutat la bucătărie, am văruit, am cusut la mașină. Dacă nu am activitate, nu e bine”, a mărturisit octogenarul. Alți beneficiari se ocupă de spațiile verzi, iar săptămâna trecută au plantat butași de trandafiri.

În altă ordine de idei, Căminul pentru Persoane Vârstinice funcționează la capacitate maximă având 210 de beneficiari. „Avem liste de așteptare pentru 3 persoane dependente și alte 11 cereri cu anchete sociale efectuate, urmând ca aceștia să își facă dosarele intrând pe lista de așteptare. Dar este foarte greu să se elibereze locuri. Asta se întâmplă în cazuri nefericite de deces sau, foarte rar, în anumite condiții, de retragere”, a explicat directorul instituției, care ne-a dat asigurări că serviciile aferite aici sunt cele mai bune.

În perioada următoare, având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă, personalul căminului va împodobi specific așezământul, pentru a bucura bunicii de aici. …https://www.desteptarea.ro/caminul-de-batrani-s-a-pregatit-de-iarna/

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.