spot_img
spot_img
4.3 C
Vaslui
29-nov.-2024
spot_img
spot_img

Calimandruc, Lover Boy-ul de Roșiești, scapă de arestul preventiv

- Advertisement -
Iubãretul lãutar vrea arest la domiciliu, dar judecãtorii nu-l lasã acasã

CERERE RESPINSĂ… Trimis după gratii după ce a fost acuzat de șantaj, fals și înșelăciune, Marian Calimandruc vrea acum să fie lăsat în arest la domiciliu. Judecătorii au luat act de cererea lăutarului care înșela femei pe rețelele de socializare și au decis să o accepte. Astfel, bârlădeanul originar din roșiești se poate bucura de libertate. Calimandiuc și un tânăr de 28 de ani, complicele lui, au fost arestați preventiv la începutul lunii mai. Cei doi, împreună cu alți indivizi din Roșiești, care sunt acum cercetați, au determinat  mai mulți bătrâni din comună  să se deplaseze împreună la diferite magazine cu produse electronice de pe raza județelor Vaslui și Iași, luând bani sau bunuri, în numele acestora. Mai mult, Marian Calimandruc, de 34 de ani, a  înșelat mai multe femei din județele Mehedinți și Vaslui, precum și din Republica Moldova, prin  intermediul  rețelelor de socializare. Aplicând metoda „Lover Boy”, cu promisiunea de căsătorie, Marian  Calimandruc, ajutat de Ionuț  Băț,  ar fi obținut  sume mari de bani, bijuterii și alte foloase.

Arestat preventiv, alături de încă un complice, lăutarul din Roșiești vrea acum arest la domiciliu. A trimis cererea sa către judecători și, într-un final, instanța a decis să înlocuiască măsura privativă de libertate cu cea a arestului la domiciliu. La începutul lunii mai, trei bărbați  și o femeie, cu vârste cuprinse între 28 și 39 de ani, din comuna Roșiești, județul Vaslui au fost reținuți de către polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj, fals în declarații și înșelăciune. În jața judecătorilor au ajuns doi bărbați, Marian Calimandruc, de 34 de ani și Băț Ionuț Bogdan, 28 ani, iar femeia și un alt bărbat au fost puși sub control judiciar pentru 60 de zile, măsură dată de procurorul de caz. Faptele celor patru sunt incredibile. Au profitat de naivitatea unor bătrâni din Roșiești și au cumpărat în rate, pe numele acestora, diferite produse electronice de la Vaslui, Bârlad și Iași. Mai mult, unul dintre ei, Marian Calimandruc, recidivist și „stilat”, înscris pe mai multe site-uri matrimoniale și cu vreo patru profile pe Facebook, a înșelat, ajutat și de Băț Ionuț, mai multe femei cu promisiunea de căsătorie. „În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada septembrie 2019 – mai 2020, persoanele bănuite au profitat de starea de vulnerabilitate a unor persoane în vârstă de pe raza comunei Roșiești și le-au determinat să se deplaseze împreună la diferite magazine cu produse electronice de pe raza județelor Vaslui și Iași, obținând în mod ilicit foloase, bani sau bunuri, în numele acestora.  Totodată, polițiștii au stabilit și faptul că una dintre persoanele reținute, respectiv un bărbat de 34 ani, din comuna Roșiești, județul Vaslui, ar fi indus în eroare mai multe persoane de sex feminin din județele Mehedinți și Vaslui, precum și din Republica Moldova, prin intermediul rețelelor de socializare. Astfel, cu promisiunea de căsătorie, bărbatul ar fi obținut în mod injust sume mari de bani, bijuterii și alte foloase. Împotriva uneia dintre victimele sale, bărbatul ar fi recurs la șantaj. Prejudiciul în cauză este estimat la aproximativ 500.000 lei”, se arăta în comunicatul emis de IPJ Vaslui la data reținerii inculpaților.

 

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.