spot_img
spot_img
5.2 C
Vaslui
29-nov.-2024
spot_img
spot_img

Calea ferată Galaţi – Tecuci, atacată pentru câţiva lei! Iată ce a fost în stare să facă un hoţ

- Advertisement -

Hoţii care atacă şinele de cale ferată pentru a fura piese componente par de neoprit. Cel de-al treilea furt din acest an care putea avea consecinţe deosebit de grave asupra siguranţei feroviare s-a produs zilele trecute la Tudor Vladimirescu, unde un tânăr de numai 23 de ani, din localitate, cunoscut cu antecedente penale, s-a apucat să scoată tirfoanele de la calea ferată. Piesele, deşi puţin valoroase în comparaţie cu alte elemente de infrastructură, au o importanţă majoră în siguranţa circulaţiei trenurilor, ele având rolul de fixare a şinelor.
„În momentul în care a fost depistat, tânărul sustrăsese deja, numai în ziua respectivă, 77 de tirfoane. El i-a condus pe poliţişti la locul unde se afla încă o sacoşă cu piese, 35 la număr, pe care le sustrăsese cu o zi înainte, precum şi sculele pe care le folosea”, a precizat cms. Ştefan Constandache, şeful Biroului Poliţiei Transporturi Galaţi.
În apărarea sa, pentru a sugera că nu a pus în pericol circulaţia trenurilor, individul le-a spus poliţiştilor că nu a luat tirfoanele la rând, ci selectiv, la o distanţă de câţiva metri. Scuza nu l-a scăpat şi a fost reţinut, urmând, cel mai probabil, să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. O nouă condamnare îl va trimite, cel mai probabil, după gratii, având în vedere că a atacat calea ferată la momentul în care îi expira o condamnare de trei ani cu suspendare, tot pentru un furt.

Piese vândute pe temirice şi mai nimic

Potrivit poliţiştilor de la Transporturi, hoţii care atacă calea ferată pe raza comunelor produc pagube însemnate şi mai ales creează pericole pentru siguranţa circulaţiei. Profiturile obţinute de aceştia sunt însă înjumătăţite pentru că neavând centre de fier vechi în zonele respective, iar deplasarea până la un punct de colectare de la Galaţi sau Tecuci ar creşte mult riscul de a fi prinşi, ei predau piesele romilor din Slobozia Bradului, judeţul Vrancea, care le cumpără la jumătate de preţ şi le valorifică apoi în centre la preţul „corect”.

Sursa: http://www.viata-libera.ro/eveniment/43142-galati-viata-libera-furt-tirfoane-fier-vechi-dosar-penal

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.