Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ oferă cunoscătorilor şi iubitorilor limbii engleze şi, în acelaşi timp, pasionaţilor de călătorii, un nou prilej de a conversa în engleză, pe o temă specifică: locuri pitoreşti din America.
Astfel, Doamna Berta Schweinberger, voluntar al Corpului Păcii SUA în Piatra-Neamţ şi moderator al English Club, va prezenta, în cadrul întâlnirii de marţi, 19 iunie 2012, „O rapidă călătorie prin Statele Unite” („A Quick Trip through the USA”). Vor fi vizionate imagini ale frumuseţilor naturale şi arhitectonice ale Americii şi se va discuta pe marginea acestora, participanţii fiind astfel invitaţi să-şi exerseze abilităţile de comunicare liberă în engleză.
Prezentarea va avea loc la ora 16.30, la Filiala de carte străină a Bibliotecii Judeţene (Bd. Republicii, 17).
Vă amintim că întâlnirile English Club se desfăşoară în fiecare marţi, la ora 16.30, la Filiala de carte străină a Bibliotecii Judeţene, iar persoanele care doresc să participe, în mod frecvent sau ocazional, sunt aşteptate pentru înscriere, la sediul filialei, de luni până vineri, între orele 10.00 – 19.00. Înscrierea este gratuită, în limita a 20 de locuri disponibile/şedinţă.
www.ziarpiatraneamt.ro