LA CONTROL… Zilele acestea, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Vaslui, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au derulat o acțiune polițienească în comunele Băcani, Bogdănița, Oltenești, Bunești-Averești, Crețești și Tătărăni, în vederea verificării legislației aplicabile regimului serviciilor specializate de gestionare a câinilor fără stăpân, a adăposturilor publice pentru câinii fără stăpân, precum și pe linia regimului de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.
Cu ocazia activităților desfășurate, au fost verificate opt persoane și cinci exemplare canine – câini periculoși, fiind aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 28.400 de lei. Dintre acestea, trei au fost aplicate pentru abateri la O.U.G. 55 din 2002, privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, iar cinci au fost aplicate pentru abateri prevăzute de O.U.G. 155 din 2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.
Ce câini sunt considerați periculoși sau agresivi
Potrivit legislației în vigoare, prin câini periculoși se înțelege câinii aparținând următoarelor rase, grupate în două categorii, după cum urmează: a) categoria I: câinii de luptă și de atac, asimilați prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog și metișii lor; b) categoria a II-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso și metișii lor. Proprietarii raselor de câini anterior menționate au obligația să depună la sediul poliției în a cărei rază este situat imobilul în care este deținut câinele o adeverință în fotocopie, eliberată de Asociația Chinologică Română, afiliată la Federația Chinologică Internațională, din care să rezulte încadrarea câinelui în categoriile prevăzute mai sus, precum și o declarație pe propria răspundere cuprinzând următoarele date: numărul de identificare al câinelui, aplicat prin tatuare sau microcip; efectuarea vaccinării antirabice și a rapelurilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; efectuarea sterilizării câinilor din rasele Pit Bull, Boerbull, Bandog și metișii lor; existența unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de acești câini. În cazul schimbării adresei imobilului, proprietarii de câini periculoși au obligația să depună în termen de 48 de ore, la sediul poliției în a cărei rază se află, noua adresă. Pierderea sau decesul unui câine considerat periculos, precum și înstrăinarea lor vor fi declarate în termen de 48 de ore la sediul poliției în a cărei rază se află imobilul de deținere al câinelui.
Am asistat întâmplător la o discuție pe o terasa, între două vagaboante botoxate.
-Vai draga, nu am dormit o secundă, sunt exterminată😁
Am sunat la Cluj la doctor pentru operatie!!
În gândul meu, mă gândeam că are vreun copil bolnav. Când colo, curva, se plângea că i moare potaia, in morții mă sii de jegoasa. Îmi venea să o dau cu capul de masa😡😡😡 A cheltuit 20 mil pentru o javra, in timp ce copii sau oameni bolnavi , nu au bani sa de a la doctori pentru un tratament, nu mai spun de operatie.☹️☹️☹️ Unde ești Ceaușescu, sa bagi curvele in fabrici, sa le treacă cheful de javre, 🤮
Sper din suflet să nu dea nimeni nimic pentru ca tu să supraviețuiești prea mult! Nu meriți! Între tine și câine, salvez oricând câinele! El este sau poate deveni uman! Tu nu! Din acest motiv nu suporți câinii și iubitorii de animale! Ambii fac repede și bine diferența între umanitate și jigodism!
Ești un mare prostănac!
Eu, sau mai bine anonimul care crapă de ciudă că blonda botoxată preferă câinii în locul lui? Compătimiți? Nu vă dau atenție femeile? Luați-vă câini și veți vedea ce succes dobândiți! Voi sunteții prostănaci, pisica niciodată!
Toți jegosii care au câini la bloc, eutanasiati😡😡😡 nu caiini, jegosii🤫caiinele se tine la curte în cușcă, caca mă s pe javrele voastre spurcate🤮🤮🤮 o ajuns și sărăcia de român, sa plimbe javrele că la Paris, nu te poți caca de foame când îi vezi. Plin orașul de 💩 ce javra, ți e greata de ce vezi…amendați sau la pușcărie cu iubitorii de javre
Unii nu sunt doar iubitori de animale au înclinații zoofile; vezi dame cu javre ce-si împrăștie căcatul peste tot , nu este petic de iarba unde sa nu fie căcat de câine, sau o dama care sa se lingă cu câinele pe o banca în parc. Bărbații fiind mai „puternici ” își i-au o javra de talie mare care lasă ditamai căcătoiu și bineînțeles ca nu-l strânge.
Și sa ferească Dumnezeu sa le spui sa strângă căcatul, sa-si țină javra în lesă sau sa nu mai urle .
Ce se poate face cu un câine și stăpânul lui ? Cât un vițel, câinele acela urlă ca și câinele din Baskerville, la cele mai neașteptate ore ale nopții, sub geamurile blocurilor din Vasile Lupu. Cu sigurtanță nu este hrănit suficient și latră/urlă de foame. Nu se poate face nimic? Are stăpânul lui o turmă de oi in curte și cotarla o păzește de lupi?
HCL 96/2021 art 8 și Ordinul 119/2014, dar nu se respecta și nu se va respecta niciodata.
Să ne sugi pula tov.Chelaru Vasile, javra poliției locale.
Extraordinară cultură! Păi fă ce faci de obicei! Adică folosește-ți cele mai proaste obiceiuri de la Văleni! Te deranjează câinele că nu te poți apropia cu vreo gașcă de violatori siamezi ție să violezi și tu ceva? Eventual să lovești și victima ca să te exciți și tu, că altfel nu poți finaliza violul?
Domnii politisti sa vina si prin parcurile din Vaslui la orele diminetii si seara. Acolo sa vezi stapani nesimtiti de caini agresivi. Nu au nici o jena si nu le e friica ca poate mai trecu copii prin parcuri la orele alea si ca potaile lor pot sari ca sa-i muste. Te duci dimineata la scoala prin parc si risti sa fii muscat de javrele unor dezaxati.