UPDATE 2: Bărbatul ucis are 52 de ani și lucra ca cioban la stâna lângă care a și fost găsit decedat. Individul suspectat ca fiind autorul crimei este un localnic din zonă, în vârstă de 57 de ani. Acesta din urmă a venit la stână, întrucât era amic cu ciobanul, însă, pe fondul consumului de alcool, între cei doi a izbucnit un scandal. Bărbatul de 57 de ani l-ar fi lovit puternic pe cioban la nivelul capului, apoi l-a abandonat într-o baltă de sânge. Abia dimineață a fost descoperit cadavrul. Polițiștii alertați au reușit să dea destul de repede de urma autorului crimei, mai ales că localnicii au indicat ce prieteni avea în zonă ciobanul ucis.
UPDATE 1: În cazul crimei de la Bălțați, comuna Tătărăni, polițiștii au reușit să îl identifice pe prezumtivul autor al faptelor. Este un bărbat de 57 de ani, care acum se află la audieri, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui.
“Astăzi, 2 ianuarie 2025, ora 08.35, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a fost sesizat, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, în vecinătatea localității Bălțați, comuna Tătărăni, județul Vaslui, a fost găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat de 52 de ani, din Vaslui. Cadavrul, ce prezintă urme de violență, urmează a fi transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, în vederea efectuării autopsiei medico-legale și stabilirii cauzei decesului. Întrucât în cauză s-a pus în evidență suspiciunea săvârșirii unei infracțiuni contra vieții, cercetările au fost preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui. În cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului sesizat și dispunerea măsurilor legale. Un bărbat de 57 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii, se află în custodia polițiștilor”, au transmis polițiștii din cadrul IPJ Vaslui.
STIREA INITIALA: ANCHETĂ… Cadavrul unui bărbat a fost descoperit astăzi, în zona unei stâne de pe raza localității Bălțați, comuna Tătărăni. Se ia în calcul ipoteza săvârșirii unei crime, întrucât victima prezenta semne de violență, mai ales la nivelul capului. Polițiștii au fost sesizați și au împânzit zona, pentru cercetări, atât în vederea stabilirii identității victimei, a împrejurărilor în care a ajuns acolo, dar și în ce condiții bărbatul în cauză și-a pierdut viața. Unii localnici spun că cel descoperit mort nu pare a fi din zonă. Vom reveni cu amănunte.
În agricultură se lucrează la negru cu zilieri prost plătiți pe post de sclavi și se face evaziune fiscală . De ce nu se merge la aceste stâni sa se vadă dacă cei care primesc subvenții și beneficii din bugetul statului au angajați cu caracter permanent cu forme legale au unde Paște acele oi ?!?
Mai bine ati verifica in ce conditii statea ciobanul la stana,fam.Butuc este o familie de criminali,isi bat joc de ciobanii pe care ii aduc la stână si dupa ii omoara
Dar de unde știi tu aceste informații? Ai dovezi concrete in acest sens, de aberezi pe aici? Și in calitate de cine, vorbești tu? Spune-mi cine ești și te invit să-mi vezi condițiile in care se lucrează. Și te rog să-mi arăți și mie oamenii care au fost omorâți, că așa de aberat tot prostul poate să abereze și să vorbească in necunostiță de cauză! Ai putea plăti mult in instanță pentru aceste acuzații grave pe care le faci la adresa noastră, să numești un om criminal este ceva foarte grav, dar cred că habar nu ai ce vorbești. Cine știe ce „pierd de vară ” mai ești și tu, … Că e plina lumea in special in România de gunoaie ca voi care habar n-au pe ce lume trăiesc.
Nea Rusu. POLITISTII Ipj Vaslui fac cercetari sub coordonarea Parchetului de pe Langa Tribunalul Vaslui, concluzia finala daca oamenii s.au sinucis sau nu o ia un procuror nu politistiii.Ce e asa suspect la baiatul ala care s a drogat si a murit pe un drum sau betivanul care era in coma alcoolica si s a injunghiat in abdomen sa o impresiunoneze pe nevastsa??? Aici nu e America si nici Columbia…
Dacă ești o persoană care nu are nicio treabă cu Poliția este de scuzat ceea ce ai postat. Dar dacă ești polițist, să știi că ești PROSTUL ANULUI DIN POLIȚIE. Procurorul ia concluzia finală pe baza probelor pe care le oferă polițiștii. De profesionalismul lor depind soluțiile dată de procuror.
Dacă ție îți pune unul droguri în băutură ca să-ți pierzi mințile și te arunci sub influența drogurilor de la etaj înseamnă că te-ai sinucis?!
Dacă tu ești în comă alcoolică și te înjunghie nevasta iar ia declară că te-ai hăcuit singur înseamnă că te-ai sinucis?!
Dacă totuși ești PROSTUL ANULUI DIN POLIȚIE și vrei un plan concret cu ceea ce ai de făcut la cazurile de mai sus să mai scrii și îți răspund.
– Rusu Jenică
Am corectat o literă la un cuvânt…
Dacă ești o persoană care nu are nicio treabă cu Poliția este de scuzat ceea ce ai postat. Dar dacă ești polițist, să știi că ești PROSTUL ANULUI DIN POLIȚIE. Procurorul ia concluzia finală pe baza probelor pe care le oferă polițiștii. De profesionalismul lor depind soluțiile dată de procuror.
Dacă ție îți pune unul droguri în băutură ca să-ți pierzi mințile și te arunci sub influența drogurilor de la etaj înseamnă că te-ai sinucis?!
Dacă tu ești în comă alcoolică și te înjunghie nevasta iar ea declară că te-ai hăcuit singur înseamnă că te-ai sinucis?!
Dacă totuși ești PROSTUL ANULUI DIN POLIȚIE și vrei un plan concret cu ceea ce ai de făcut la cazurile de mai sus să mai scrii și îți răspund.
– Rusu Jenică
Tocmai pentru ca nu este Columbia si nici America, este mult mai usor sa musamalizezi si/sau sa minimizezi gravitatea unui caz denigrand victima(un drogat/betiv/dependent de pacanele).
Acel baiat de 23 de ani a cazut din picioare in fata casei unui politist, vazusem un mesaj de condoleante pentru nepotul doamnei avocat Leonte (nu stiu daca este el nepotul ei, dar poate ne raspunde cineva daca vede comentariul), iar unul dintre comentatorii articolului scris despre moartea lui a spus ceva de genul a mai murit un sifon la politie si alte cuvinte obscene. Se pot emite multe ipoteze cu precadere ca pe o parte din traseul tanarului nu au fost camere.
Crima organizata cu gulere albe isi face dreptate in felul ei, nu aplica logica bunului simt, e vina ta si platesti tu atunci cand ei incalca legea, nu are simtul proportiei si se razbuna pe familia/anturajul persoanei care le-a deranjat interesele, uneori si dupa f multi ani sau pe parcursul mai multor ani. Doar in cazuri extreme elimina direct si rapid persoana care i-a deranjat. Iar cand fac asta, pare a fi un jaf, un accident sau o sinucidere.
Este posibil ca și în acest caz IPJ Vaslui să ne anunțe că s-a sinucis, că s-a dat singur cu capul de pietre până a murit, după cum și în utimele două crime din Vaslui IPJ Vaslui ne-a anunțat că un tânăr a plecat aiurea pe străzi și a murit firesc căzând din picioare, iar un altul, în alt caz, s-a înjunghiat singur de mai multe ori murind în tăcere.
Dacă vor blătui și crima asta mă mut în fața IPJ Vaslui.
– Rusu Jenică
Cat aveți pensia dl Jenica, cât tain mâncați de la stat?
Salut. Refuz să precizez valoarea pensiei mele și cât tain mânânc de la stat, dar este mare de tot.
– Rusu Jenică
Cit căcat fecale mincati
Câcat, comunistoidule, ai mâncat și mânânci tu.
– Rusu Jenică
Aveti o adresa de mail domnule Rusu?