spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Cabinet de avocatură: Peste 10.000 de procese cu „Spiru Haret” după scandalul diplomelor, câştigate de foşti studenţi

- Advertisement -

Peste 10.000 de procese intentate Universităţii „Spiru Haret” (USH) de foşti studenţi, care au absolvit în 2009 cursurile la distanţă (ID) şi cu frecvenţă redusă (FR), însă nu le-au fost eliberate diplomele de licenţă, au fost câştigate de aceştia, potrivit Cabinetului de Avocatură Coltuc.

Absolvenţi din 2009 ai Universităţii „Spiru Haret”, la formele de învăţământ FR şi ID, au început să dea în judecată unitatea de învăţământ pentru neeliberarea diplomelor de licenţă în 2010, primul dosar de care s-a ocupat C.A. Coltuc fiind soluţionat favorabil în 29 noiembrie 2012, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, avocatul Laura Scutarul, colaborator al cabinetului de avocatură din Bucureşti.

Avocatul a precizat că, iniţial, tribunalele şi-au declinat competenţa în aceste cazuri curţilor de apel, iar recursurile s-au judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), ceea ce a dus la stabilirea unor termene de judecată foarte îndepărtate, dat fiind numărul mare de cazuri de pe rolul acestor instanţe.

La 20 februarie 2012 însă, ICCJ a emis o decizie care prevedea ca tribunalele să fie prima instanţă competentă în aceste cazuri, iar recursurile să se judece la curţile de apel.

Până în prezent, numai ICCJ a dat decizii irevocabile în aceste cazuri, în 80% dintre ele reclamanţii având câştig de cauză şi primindu-şi diplomele de licenţă. Numărul de cazuri soluţionate favorabil este între 10.000 şi 15.000, a precizat avocata.

Pe de altă parte, în 2012, numai în Bucureşti au fost depuse peste 40.000 de cereri în instanţă, iar în 2013 au fost deja înregistrate 1.000 de dosare, într-un dosar putând fi şi mai mulţi reclamanţi, a mai spus Scutarul.

Diplomele a 50.000 de studenţi au fost blocate în vara anului 2009 de Ministerul Educaţiei, pe motiv că aceştia finalizaseră programe de studiu neacreditate ale Universităţii „Spiru Haret”.

MEDIAFAX.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.