spot_img
3.7 C
Vaslui
30-nov.-2024
spot_img

Buzduganii de la Huși, tâlhăriți și amenințați cu moartea de rivali, la Bârlad

- Advertisement -
AMENINȚĂRI… Chiar dacă anul trecut proprietarii de instalații electrice de distracție au împărțit un teren de sport pentru a organiza un bâlci în miniatură, anul acesta, la Bârlad, s-au amenințat cu moartea.

RIVALI… Scandal de proporții în parcarea unui centru comercial din Bârlad, acolo unde sunt amplasate, de ceva vreme, câteva instalații electrice de distracție. Victima scandalului a fost unul dintre Buzduganii de la Huși (Iulian Buzdugan – n.r.), proprietar de astfel de instalații. Acesta a povestit că a fost atacat de către rivalii săi din județele vecine. I-au lovit mașina, au încercat să-l tragă afară și i-au furat aproximativ 700 de lei. În plus, unul dintre atacatori l-a amenințat cu moartea. Mai mult, victima povestește că a fost atacat chiar de cei cu care, anul trecut, pe terenul de fotbal al Clubului Sportiv Viitorul, au adus distracția la Vaslui după ce Primăria municipiului Vaslui a decis anularea Bâlciului anual. Într-un final, cazul a ajuns și în atenția polițiștilor bârlădeni.

Scandal de proporții în parcarea unui centru comercial din municipiul Bârlad. Iulian Buzdugan, cunoscut vasluienilor ca proprietar de instalații electrice de distracție la bâlciurile anuale, a fost atacat și amenințat cu moartea de către rivalii din județele vecine. Mai exact, bărbatul a intrat în parcarea centrului comercial pentru a vedea dacă este oportun să-și instaleze și el unul sau mai multe aparate, pe lângă cele deja existente acolo. Numai că s-a trezit atacat de rivalii săi. Aceștia, trei la număr (unul din Piatra Neamț, unul din Galați și celălalt din Podul Iloaei – n.r.), i-au lovit mașina, l-au prins de mână și au încercat să-l scoată afară din autoturism, i-au luat banii din buzunar și l-au amenințat cu moartea. Într-un final, conflictul a fost aplanat de către polițiști. “Am intrat în parcare doar să văd dacă aș putea să montez și eu unul sau două aparate. M-am trezit cu ei peste mine. Au lovit mașina, mi-au luat banii din buzunar, aproximativ 700 de lei, și m-au amenințat cu moartea. Unul dintre ei, despre care știu că este recidivist și abia ieșit din închisoare, mi-a spus că moartea mea din mâna lor mi se va trage. Nu am înțeles de ce au recurs la asemenea gest mai ales că, anul trecut, după ce Primăria Vaslui a anulat Bâlciul anual, pe unul dintre ei l-am luat cu mine pe terenul acela de sport. Poate că datoria de aproximativ 400 de milioane de lei vechi, chiria pe teren, a fost motivul și de aceea au sărit la mine la bătaie. Până la urmă, am ajuns și la Poliția Bârlad și am dat declarații până pe la 1.30 dimineață”, povestește Iulian Buzdugan. În plus, bărbatul spune că nu le-a înțeles atitudinea mai ales că, anul trecut, a colaborat cu unul dintre ei atunci când a închiriat terenul de sport al Clubului Sportiv Viitorul și au oferit vasluienilor o variantă restrânsă de Bâlci anual. Odată intrați pe fir, polițiștii bârlădeni au audiat victima, apoi au deschis dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, distrugere și amenințare. “La data de 16 iulie 2023, ora 21.04, Poliția Municipiului Bârlad a fost sesizată, prin 112, de către un bărbat, în varstă de 39 de ani, din municipiul Huși, județul Vaslui, cu privire la faptul că, în aceeași zi, la ora 21.00, în timp ce se afla în autoturism, în parcarea unui complex comercial din strada Republicii, municipiul Bârlad, ar fi fost amenințat și deposedat de o sumă de bani, de mai multe persoane. Totodată, acestea i-ar fi produs avarii la autoturism. Cu ocazia sesizării a fost indicat și unul dintre prezumtivii autori, un bărbat din municipiul Piatra Neamț. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, distrugere și amenințare, fiind efectuate cercetări pentru identificarea autorilor, recuperarea prejudiciului cauzat și dispunerea măsurilor legale”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

  1. Țiganii de Buzdugan nu au ce căuta în Vaslui cu jafurile lor. Să-și cumpere carusele noi și apoi să facă bâlci.La ce aere de print își dă țiganul, mă mir că nu a luat-o până acum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.