spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
27-nov.-2024
spot_img
spot_img

Buzatu, in Delta! Imparte judetul cu David!

- Advertisement -

Greii USL Vaslui au plecat la negocieri

Fierbere mare în Deltã, astãzi. Liderii Uniunii Social-Liberale (USL) discutã, într-un cadru mai potrivit pentru o vacantã în familie, despre împãrtirea colegiilor electorale în toatã tara. Vasluiul este reprezentat de liderul PSD, Dumitru Buzatu, si cei ai PNL, Cristian David (secondat de Florin Ciurariu). Vasluiul, în care USL are un cuvânt important de spus, ar urma sã fie disputat pe paritatea de la alegerile locale, când pe lista de consilieri de la Vaslui, de exemplu, s-a aplicat paritatea de unu la trei (la trei consilieri PSD, posturi eligibile, urma sã se regãseascã si unul de la alianta PNL-PC). Asta înseamnã cã David va primi douã colegii de deputati si unul la Senat, posturi eligibile, în timp ce PSD ar urma sã-si calculeze restul de sapte colegii, cinci pentru deputati si douã la Senat. “Nu stiu cum va fi si ce se va împãrti, abia am ajuns la Murighiol. Voi putea spune mai multe sâmbãtã seara.”, a spus Dumitru Buzatu, presedintele PSD, asearã târziu.

Delta nu este o destinatie strãinã liderilor PSD, în special celor de la Vaslui, care se duc de mai multe ori în aceste locuri cu un farmec aparte. Dumitru Buzatu, presedintele CJ si liderul social-democratilor, dar si Titi Constantinescu, primarul Bârladului, vin în multe week-end-uri în Delta Dunãrii, având propriile ambarcatiuni, dar si alte “facilitãti”.

De data aceasta, conducerea USL a convocat toti liderii mai mari sau mai mici ai Uniunii. Asta pentru cã, sâmbãtã dimineatã, va avea loc sedinta comunã a Comitetelor Executive ale PSD si PNL. Liderii PSD si PNL de la Vaslui, Buzatu si David, secondat de Florin Ciurariu, sunt cazati în exclusivistul “Puflene Resort” din Murighiol, un complex hotelier de cinci stele, la care o noapte de cazare costã între 300 si 400 de lei pentru un loc în camerã. Interesant este cã USL nu a închiriat complexul în întregime, asa cã fiecare lider PSD si PNL îsi va achita contravaloarea cazãrii si a serviciilor de care a beneficiat din propriul buzunar, însã cu o reducere semnificativã aplicatã la tarifele afisate pe site. Buzatu are o camerã prevãzutã cu tot confortul cerut de functia sa de presedinte de Consiliu Judetean: aer conditionat, cabinã sau cadã de dus, terasã, TV, internet, minibar, seif. Liderul PSD Vaslui va avea acces nelimitat la piscinã interioarã, jacuzzi, saunã, salã de fitness, salon de înfrumusetare, putând sã înoate în piscina exterioarã sau sã joace biliard, tenis de câmp sau de masã, precum si sã facã excursii pe canalele Dunãrii cu bãrcile sau cu hidrobicicletele.

O reuniune tensionatã

Nu este o reuniune calmã, însã, spun surse din USL. Sedinta a fost convocatã pentru a valida negocierile din interiorul aliantelor PSD-UNPR si PNL-PC privind împãrtirea colegiilor eligibile pentru alegerile parlamentare. Unele surse spune cã la reuniune se va face doar lista definitivã a candidatilor pentru parlamentarele din iarnã, mai ales cã liderii Uniunii nu concep cã vor pierde alegerile parlamentare. De aceea, se fac tot felul de calcule pentru câstigarea celor mai multe posturi de parlamentari, la nivel national, pentru ca USL sã constituie si majoritatea parlamentarã viitoare. Potrivit unor surse, în baza negocierilor, PNL va ceda conservatorilor 21 de colegii eligibile, iar PSD va ceda UNPR-ului 24 de colegii eligibile, pãstrând principiul paritãtii între PSD si PNL. Ce se va discuta legat de judetul Vaslui? Nu sunt multe calcule, pentru cã Buzatu si David au creionat deja o strategie. Pe principiul paritãtii de unu la trei, posturi eligibile, din cele zece colegii parlamentare, trei vor reveni PNL-ului lui David si restul vor fi adjudecate de PSD. Se stiu si câteva nominalizãri: Dan Bordeianu va fi sustinut de USL pentru un al doilea mandat pe colegiul Vaslui rural (conform unor surse, Bordeianu are sustine la vârful PNL, fiind înrudit cu secretarul general al partidului!), în timp ce medicul husean Nelu Tãtaru va candida pe un post de deputat în colegiul Husi. Senatorul Cristian David îsi schimbã si el colegiul, urmând sã fie sustinut pentru Colegiul Senat Bârlad (acum este senator de Husi). La PSD, sunt mai multe calcule. Doina Silistru va merge pentru a câstiga un nou mandat pe Colegiul Senat Vaslui, în timp ce la Husi, la Senat, ar urma sã fie aruncat Aurel Cãciulã. Sunt discutii legate si de restul nominalizãrilor în PSD, fiind în discutie fostul deputat Stativã, fostul inspector general Mariciuc, actualul deputat Victor Cristea, dar si alte nume grele din partid. Este în discutie si trecerea unui post eligibil la deputati cãtre UNPR, însã Dumitru Buzatu are propria variantã la acest zvon. “Care UNPR? Nu stiu nimic, sã vedem ce discutii vor fi!”, spune liderul PSD, demonstrând cã nu este decis la concesii în favoarea altor partide.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

22 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.