Bunicul Gabrielei Vrânceanu Firea,
OMAGIU Astãzi, la cei aproape 91 de ani, bunicul Gabrielei Vrânceanu Firea, una dintre cele mai celebre jurnaliste din România, este mândria Inspectoratului Judetean de Jandarmi Vaslui. Este vorba de maiorul (r) Gheorghe Rotaru, pe care jandarmii vasluieni l-au descoperit dupã ce si-a petrecut o viatã în slujba tãrii, depãnându-si faptele de arme, într-un colt al judetului Vaslui, în satul Dragomiresti, la granita cu judetul Bacãu. „Stim cã judetul Vaslui este un judet cu traditie în jandarmerie, dar am rãmas profund uimiti când, cu ceva timp în urmã, l-am întâlnit pe Gheorghe Rotaru, astãzi maior în retragere, un om care poartã în el însusi întreaga istorie a jandarmeriei vasluiene, de la 1949 încoace”, a declarat Paul Smântânã, seful IJJ Vaslui.
Ieri a fost o zi mare, deopotrivã pentru comuna Dragomiresti, cât si pentru membrii Inspectoratului Judetean de Jandarmi Vaslui care si-au sãrbãtorit decanul de vârstã. O delegatie impresionantã, formatã din mai multi membri ai inspectoratului, colonelul Paul Sâmtânã, Mihai Carp, comisarul sef al IPJ Vaslui, în frunte cu Radu Renga, prefectul judetului, l-au vizitat la el acasã, pentru a-i aduce un omagiu, pe maiorul (r) Gheorghe Rotaru, care la cei 91 ani este cel mai longeviv veteran al jandarmeriei vasluiene. Locuieste în comuna Dragomiresti si, pentru cã tot mai sunt doar câteva zile pânã la Ziua Jandarmeriei Române, ieri, maiorul s-a bucurat de ocazie si a „petrecut” în avans, alãturi de cadrele active ale inspectoratului. „Stim cã judetul Vaslui este un judet cu traditie în jandarmerie, dar am rãmas profund uimiti când, cu ceva timp în urmã, l-am întâlnit pe Gheorghe Rotaru, astãzi maior în retragere, un om care poartã în el însusi întreaga istorie a jandarmeriei vasluiene, de la 1949 încoace. Pentru noi este o onoare sã ne aflãm în preajma Domniei sale, îl considerãm simbolul Jandarmeriei vasluiene si astãzi îl vizitãm pentru ai aduce un omagiu”, a explicat colonelul Paul Smântânã, seful Inspectoratului Judetean al Jandarmeriei Vaslui. Pentru merite deosebite, pentru serviciile aduse apãrãrii idealului national, pentru o viatã întreagã pusã la dispozita tãrii, mos Gheorghe, asa cum îi place sã i se spunã, a primit în semn de onoare din partea Guvernului României, prin intermediul prefectului Radu Renga, drapelul national si o diplomã de excelentã, dar si o plachetã omagialã, special lucratã, la comanda Inspectoratului Judetean de Jandarmi Vaslui. „Domnul Rotaru merită toată stima si consideraţia noastră. Este un exemplu desãvârsit, un model de virtute si dragoste de tarã. Este de datoria noastră să-l omagiem şi să ne rugăm să fie sănătos pentru a ne bucura sufletul la vederea lui, simbol al trăiniciei poporului român”, a declarat Radu Renga, prefectul judetului Vaslui.
Pagini de istorie vie
Acum maior în rezervã, Gheorghe Rotaru si-a început cariera la 17 ani, a sustinut examen la Bucuresti unde a intrat, ca voluntar, la Şcoala Militară, arma Jandarmi. A făcut parte dintre cei peste 5000 de candidaţi pentru şcolile militare, dar şi dintre cei 1000 admişi. Primul an de Şcoală Militară l-a făcut la Timişoara, si astãzi îsi aduce aminte cã „pregătirea de specialitate se fãcea trei zile pe săptămână în sălile de clasă, iar două zile, instrucţie în curtea Scolii”. A urmat cursurile Centrului Tehnico-Ştiinţific Cluj, unde, timp de şase luni, a urmat cursuri de criminalistică, dar şi cursuri de pregătire conducãtori câini serviciu urmărire şi însoţire. Cel de-al doilea an al Scolii Militare îl duce la Drãgãsani. Imediat dupã absolvire, Gheorghe Rotaru, sau mos Gheoghe, cum îsi zice, a fost numit ajutor de şef de post la Legiunea de Jandarmi Slatina/Compania 21 Jandarmi. La data de 20.02.1944 este încadrat la Legiunea de Jandarmi Tecuci, iar la data de 25.10.1944 este mutat la Centrul 4 Jandarmi – Legiunea Jandarmi Olt. Experienţa de război a început odată cu plecarea lui, noaptea, spre Turnu Măgurele. În timpul deplasării, au fost atacaţi de avioanele nemţeşti. Atunci a simţit pentru prima oară cât de aproape e moartea. A văzut cum camarazi de-ai lui se sting, a văzut suferinţa, neputinţa şi disperarea acestora. Pe timpul deplasărilor armatei române, jandarmii au executat patrule pedestre, care asigurau şi coordonau circulaţia trupelor româneşti în bune condiţii. Legiunea de jandarmi din care făcea parte a fost responsabilă cu siguranţa Diviziei 21 Infanterie, lângă Prut. În anul 1944 a participat la Campania din Ungaria şi Cehoslovacia, aici a stat o lună de zile, o perioadă grea, unde a desfăşurat activităţi de pregătire, în special instrucţie de front. În Ungaria, împreună cu încă cinci camarazi, au fost prinsi de unguri, dezarmaţi, dezbrăcaţi si legaţi, fiind la un pas de-a fi executaţi. Au fost salvaţi în ultima clipă de soldaţii ruşi care le-au oferit îmbrãcăminte, arme şi i-au trimis înapoi la unităţile lor. La finalul rãzboiului au fost trimisi în concediu nelimitat, fiind înlocuiţi de ofiţeri şi subofiţeri de Infanterie. Mai tâziu a fost rechemat în rândurile miliţiei, la pază si ordine, la Bacău, unde a fost şi comandant de grupă.
În familia Rotaru, jandarmeria se mosteneste
Gheorghe Rotaru ne-a mãrturisit cã uniforma de jandarm nu i-a dat sens doar vietii sale, ci mai mult, sub simbolul ei s-a desfãsurat destinul întregii sale familii. Maiorul s-a născut la 08.07.1922 în comuna Dragomireşti, judeţul Vaslui, a fost singurul băiat dintre cei patru copii ai familiei, o familie cu tradiţie în arma Jandarmi. „Si bunicul si tatãl meu si eu am fost jandarmi si nu numai atât, si bãiatul meu tot jandarm a fost la începuturi”, ne spune cu mândrie dar si cu dezamãgire în glas maiorul. Mos Gheorghe recunoaste cã cel mai mare regret al vietii sale este acela că fiul sãu a renunţat la Jandarmerie, silit fiind sã plece la muncã peste hotare, rupând astfel tradiţia familiei.
Gabriela, mândria lui
La asa o viatã si la anii sãi, Mos Gheorghe are sute, miii de motive de mândrie, dar marea majoritate, zice el, nu se pun, pentru cã intrã la capitolul „datorie”, asa cã mândretile lui sunt copiii, nepotii si strãnepotii si, dintre toti, parcã cea mai cea este Gabriela, Gabriela Vrânceanu Firea. Din întâmplare, mos Gheorghe ne povesteste despre nepoata sa, de care este tare mândru, cã este jurnalistã la Bucuresti, prezintã stirile si asa, din vorbã în vorbã, aflãm cã veteranul nostru este bunicul matern al Gabrielei Vrânceanu Firea. „Am si eu o fatã, e nepoata mea care e ziaristã la Bucuresti, da’ sigur o stiti, prezenta stirile, Gabriela Vrânceanu, Gabriela Vrânceanu Firea”. Emotionat, bãtrânul ne spune cã nu a mai vãzut-o de mult pe nepoata sa, dar în schimb e multumit cã îl sunã destul de des, stie cã nepoata sa este o femeie ocupatã, intratã în politicã si cu familie si cã Bucurestiul nu-i chiar la o aruncãturã de bãt.
