SUPĂRĂRI… Șantierele deschise în această perioadă în municipiul Vaslui ne amintesc, din nou, că incompetența autorităților locale este de nezdruncinat! După construcții faraonice care au înghițit milioane de euro și care zac nefolosite, după troleibuzele cumpărate cu zeci de mii de euro și ulterior aruncate la fier vechi fără a fi scoase nici măcar o zi pe traseu, după hârtoapele lăsate în urma extinderii rețelei de apă și canal, specialiștii din cadrul Primăriei Vaslui își arată din nou limitele, de data asta pe proiectul de modernizare a bulevardului Traian. Deși lucrările trebuiau finalizate de mult timp, acest lucru nu s-a întâmplat și nu din cauza societății responsabilă cu modernizarea străzii, ci a angajaților din cadrul primăriei, care s-au trezit în ultimul ceas că stâlpii pentru troleibuz urmează să fie puși fix pe conductele de alimentare cu gaz. La acest nivel de incompetență s-a ajuns și cu sprijinul proiectantului, care, cel mai probabil, a făcut toată documentația din birou, fără a se mai deplasa pe teren. Nu vom arunca însă toată vina spre el, pentru că în anii trecuți și alți constructori s-au plâns că lucrează “în orb” prin oraș, și asta deoarece angajații primăriei nu le-au pus la dispoziție documentația completă privind rețelele de gaze naturale și energie electrică din oraș. Reîntorcându-ne la bulevardul Traian, în această perioadă, angajații Gaz Est lucrează la foc automat pentru relocarea celor două conducte de pe trotuar pe mijlocul drumului, ca stâlpii să poată fi “plantați” la locul lor. Singurii care au de suferit de pe urma acestei incompetențe sunt cetățenii orașului. În timp ce pietonii sunt obligați să lupte în continuare cu praful, șoferii sunt și ei nevoiți să facă slalom printre șanțurile săpate în stradă, în loc să se bucure de un bulevard proaspăt reabilitat. În tot acest timp, “mințile luminate” care au contribuit la această situație își încasează, în continuare, salariile, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Într-o conferință de presă susținută ieri, chiar pe șantierul de pe strada Traian, consilierul județean Marius Arcăleanu a solicitat ca toți cei vinovați de această “batjocură” la adresa vasluienilor să plătească, așa cum se întâmplă și cu cei din mediul privat care greșesc.
Primăria municipiului Vaslui nu are deloc mână bună la proiectanți. După noul bazar, cele două piețe, noua autogară, toate construcții ridicate de la zero care nici azi nu au primit autorizație de securitate la incendiu, instituția condusă de Vasile Pavăl are probleme, din cauza proiectantului, și cu modernizarea bulevardului Traian. Lucrările trebuiau finalizate de câteva săptămâni, însă s-au tot prelungit după ce s-a descoperit că stâlpii rețelei de troleibuze urmau să fie puși pe locul unde se află conductele de gaz. Ioan Ciomaga, managerul general al societății Viacons, responsabilă cu modernizarea bulevardului Traian, a declarat că dacă nu intervenea problema conductelor, noul covor asfaltic era deja turnat. “Din punctul nostru de vedere, de o perioadă scurtă de timp, așteptăm să intervină câte cineva. Nu vreau să acuz pe nimeni, dar acum au intervenit cei de la gaz. Probabil că nu au știut dinainte să realizeze traversarea unei conducte de gaz de pe o parte pe alta a străzii. Au intervenit și cei de la Electromontaj pentru realizarea stâlpilor care alimentează troleul și, în aceste condiții, noi, după ce am realizat frezarea îmbrăcăminții vechi, stăm și așteptăm până ei își vor finaliza intervențiile de pe strada Traian. De aceea, vreau să-mi cer scuze pentru disconfortul creat, pentru termenul care se tot prelungește, deși noi zilele acestea ar fi trebuit să predăm lucrarea. Din aceste motive obiective, care nu depind de societatea noastră, am întârziat această lucrare”, a afirmat Ioan Ciomaga, managerul Viacons.
“Proiectantul și executantul proiectului, având ca obiect noile trasee de troleu din municipiul Vaslui, nu au prevăzut această deviere de conducte”
Reprezentanții Gaz Est spun că s-a ajuns în această situație din cauză că devierea conductelor de gaze naturale nu a fost prevăzută în proiectul pentru noile trasee ale troleibuzelor. “Având în vedere informațiile vehiculate recent în spațiul public referitoare la lucrările de construcții desfășurate pe strada Traian din municipiul Vaslui, societatea Gaz EST SA, în calitate de distribuitor și furnizor autorizat de gaze naturale, aduce la cunoștință următoarele: Lucrările, desfășurate de către societatea Gaz Est în aceste zile pe strada Traian, au ca obiectiv devierea a două conducte principale de alimentare cu gaze naturale a municipiului Vaslui. Din omisiune, proiectantul și executantul proiectului, având ca obiect noile trasee de troleu din municipiul Vaslui, nu au prevăzut această deviere de conducte. Întrucât, în teren, s-a constatat necesitatea amplasării a 8 stâlpi de pe linia de troleu pe traseul conductelor de alimentare cu gaze naturale, se impune devierea de urgență a celor două conducte principale. Autoritățile locale au solicitat sprijinul societății Gaz Est pentru efectuarea cu celeritate a acestor lucrări. Compania Gaz Est a realizat, în egală măsură, necesitatea, complexitatea și caracterul urgent al efectuării lucrărilor, demarând în forță implementarea acestei devieri de conducte. Subliniem faptul că disconfortul creat în trafic nu este cauzat de acțiuni ale societății Gaz Est, care, dimpotrivă, depune eforturi susținute pentru implementarea în timp util, dar, mai ales, în condiții de maximă siguranță a devierii celor două conducte de gaze naturale. Ne pare rău pentru situația dificilă creată prin executarea acestor lucrări și îi asigurăm pe cetățenii vasluieni că vom depune toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor în condiții optime”, au transmis reprezentanții Gaz Est.
La Vaslui, constructorii lucrează “în orb”
Descoperirea celor două conducte abia în ceasul al 12-lea arată cât habar au cei din Primăria Vaslui despre rețelele de gaze și energie electrică din oraș. În urmă cu câteva luni, acuzați că tot sparg țevile de gaz și rup cablurile subterane, responsabilii cu modernizarea rețelei de apă și canal din oraș ne-au spus că nu ar fi cauzat niciodată atâtea avarii dacă autoritățile le-ar fi pus la dispoziție planurile rețelelor de distribuție gaze naturale și energie electrică. Aceștia au spus cu subiect și predicat că “la Vaslui, constructorii lucrează <<în orb>>“. De ce se întâmplă acest lucru, nimeni nu știe. Un singur lucru este cert: singurii care suferă de pe urma acestei incompetențe de care dau dovadă autoritățile locale sunt cetățenii municipiului Vaslui, nicidecum proiectantul lucrărilor, societatea Drum Design SRL din Focșani, și nici Cătălin Amăriuței, șef Serviciu Agricultură din cadrul Primăriei Vaslui, care este managerul de proiect.
“Ne-am bucurat cu toții acum câteva săptămâni, când am văzut că asfaltul se decopertează, crezând că imediat se va asfalta și coșmarul nostru va lua sfârșit”
Sătul și el să înghită praful de pe un șantier, care pare că nu se mai finalizează, consilierul județean Marius Arcăleanu a susținut, luni, o conferință de presă chiar de lângă muncitorii care lucrau la relocarea conductelor, solicitând ca cei vinovați de aceste întârzieri să fie trași la răspundere. “Lucrările pe acest bulevard au început în urmă cu un an, mai exact pe 2 mai 2022 și trebuiau să fie încheiate, conform planului, la începutul lunii martie anul acesta. Astăzi, 29 mai 2023, lucrările sunt încă în desfășurare, după cum se vede. Cum se poate așa ceva? Da, se poate, pentru că cei responsabili din primărie nu-și fac treaba și își bat joc de noi, urmărind un singur lucru: doar să încaseze taxe și impozite de la noi. Ne-am bucurat cu toții acum câteva săptămâni, când am văzut că asfaltul se decopertează, crezând că imediat se va asfalta și coșmarul nostru va lua sfârșit. Dar…surpriză! Executivul din Primaria Vaslui și-a dat seama abia acum că mai are de montat niște stâlpi pentru “faimosul” troleu care vin, taman, peste conducta de gaz. Acesta este punctul în care am ajuns din cauza incompetenței de care au dat dovadă în ultimii ani. Nu cred că astfel de greșeli au vreo justificare, mai ales că cei implicați sunt plătiți cu sume foarte mari de bani. După cum observați, cei de la Gaz Est se ocupă acum de remedierea acestei probleme. Sperăm să o facă cu simț de răspundere și să compacteze bine terenul în zona unde lucrează. Astfel vor evita probleme de tipul celora create de firma care a lucrat pentru Aquavas la montarea conductelor de apă și canalizare și au lăsat deja cunoscutele tranșee prin oraș.
Ca urmare a celor expuse, sunt convins că fiecare dintre noi așteaptă un răspuns la cea mai simplă întrebare. Când se vor finaliza aceste lucrări? Și încă un lucru: consider că această batjocură la adresa vasluienilor trebuie să ia sfârșit iar cei responsabili să plătească: proiectant, manager de proiect, primar și celelalte persoane implicate în acest proiect”, a cerut Marius Arcăleanu, președintele Partidului Forța Dreptei Vaslui.
Dacă nu ieșea iar în presă Arcaleanu, nu se simțea bine, avea insomnii. Iar o luăm de la capăt? De ce nu a ieșit în momentul în care s-au pus stâlpii? A ieșit acum ca șarpele la drumul mare și începe să muște, un hoț și un găinar!!!
Voi va dați seama ce prosti conduc orașul, daca un fost paznic de noapte că arcaleanu, a priceput că treabă nu-i buna🤕🤕🤕
Să ne spună și nouă nea Vasile de unde ia el bani pentru mutatul stâlpului sau mutatul conductei, din buzunarul propriu sau din banii publici, normal ar trebui ca cei care au greșit(proiectant, cel care a avizat lucrarea), să plătească din propriul buzunar și nu din banii vasluienilor.
Sa dea un comunicat de presa cei de la Primaria Vaslui si sa spuna cum de s-a ajuns in situatia asta, asa cum au facut cei de la Gaz Est, care merita felicitati cum au comunicat cu oamenii si cum s-au mobilizat sa repare greseala primarului, managerului de proiect si a proiectantului
Ce treaba are primarul Paval cu conducta de gaz pe unde trece. Arhitectul sef Ana Maftei este VINOVATA de aceasta intamplare nefericita pentru Gaz Est. Ea este sefa de la Urbanism care are toate schitele orasului cu toate conductele si cablurile pe un de trec
L-a pus primarul Paval manager de proiect pe Amariutei pentru ca de Paste si Craciun acesta ii aduce miei, oua, vin, porci si CASCAVAL. Plus ca din cei 5000 de lei luati ca manager de proiect din fonduruile europene 3000 de lei ii da primarului Paval paraindarat. Pe aistea nu.i mai vede DNA ul . Poate ii vede AUR-ul si USR -ul la anul inainte de alegeri, ca PNL a facut blat cu PSD
Sa mearga consilierul Arcaleanu si in Zona Industriala in fata la Mecanica si la IAMC sa vada cati stalpi de troleu s-au pus pe metrul patrat. Sunt 2 stalpi la 10 metri. Este o bataie de joc la fondurile europene la cati stalpi sau pus acolo. Ia sa-i vezi pe carutasi cum dau cu oistea in stalp si ii da jos
Fiind proiect pe fondurile europene managerul de proiect are 25% spor la salariu, asta inseamna cam 3000 lei lunar pe care ia incasat Amariutei Catalin. Si primarul Paval ia spor la salariu de fonduri europene tot de 25% din 18.000 lei ia 4500lei lunar. Rusine primare Paval pe cine ai pus manager de proiect la o asemenea investitie. Acum sa dati banii inapoi sau sa platiti lucrarea celor de la Gaz Est ca sa nu avem mai scump gazul la iarna
am sesizat personal acest lucru acum de la inceputul lucratilor! detin foto! locuiesc in str Traian! M-au criticat cand am scos zsa le arat inentia su cum se procedeaza!
Zona din partea stg lasat in izbeliste de vreo30 de ani m, colt Milescu in fata Mol!
Unicat in toata zona rezidentiala: frum de acces pentru intrarea cu masina in curte!Unicat
De la colt Racova se urca cu masina pe trotuar pentru a intra in curte , iar inainte de Casa vetde se taie trotuarul pentru a creea acces la propietate!!! De cesi pentru cine! De ce se aplica acest lucru?!
Nici hidrantii cu apa nu s-au instalat pe partea aceadta sesizand acest aspect!Oare cei ce locuiesc la case in aceasta zona. de ce sunt afectati de acest mod de intra cu masina in curte?!!!!
Bulevardul. Traiana fost proiect european si cel care este responsabil face exceptii si trateaza cu ignoranta cetatenii din aceasta zona! Oare se face discriminare rasiala?!!!Mereu a fost in aceasta zona locuita de etnia Rroma! Au instalat doar benzinariei Mol hidrant. ! nu si pe partea stg unde sunt case!
Daca in toata Europa se schimba folosirea masinilor pe carburanti,,si se cer masini electrice nepoluante,, de ce in strada Traian era nevoie de troleu?Cati oameni vor folosi acest troleu??caci pe Stefan cel Mare s-aeliminat. Poate zona Traian devine zona Industriala?!!!Meditati si ganditi la modul de a gestiona banii contribuabililor vasluieni!
Mai verifică domnule consilier și faptul ca cei cu canalizarea au intrat în insolvență.. Cum se zice, șanțul vesel asa rămâne până când or găsi altu sa l facă
De când lumea…lucrările de șantier au avut mereu tot felul de greșeli.. devieri..refaceri și înlocuiiri.De vină fiind .. ori arhitecții. sau inginerii constructori cu meșeterii și nu cei care plătesc.
Normal, doar e lucru „bun” făcut de Paval.
Demisia Pavale, mai da afara din nepregătiți din primărie.
Oricum nu mai ieși primar, du-te la Herghelia cu Mitica.
Domnu Marius Arcaleanu poate aflați cât costa lucrarea GazEst de mutare a conductelor de gaz iar după asta sai dați factura sa o plătească Primarul Pavăl și celor din primarie
Da bunurile furate de tactu!! Cind le aduci inapoi??
Le am pus la casa meeaa!!
Lucrările se vor taragana pana la anu înainte de alegeri când se va face inaugurarea cu mare fast pt. Vasluienii săi voteze din nou. Păcat, Păcat pt.cei ce locuiesc în acest oraș.
Cind are probleme de imagine s-o trebuie sa se întâlnească cu cetățenii municipiului care lau ales primar, Vasile Pavăl o tușește în concediu medical. Asta înseamnă să fii mafiot
MÂRLANUL din REBRICEA, amăriuței cătălin *, fost pușcăriaș și hoț din Spania a ajuns să fie director la Primăria Vaslui. Ar fi mai bine să meargă înapoi la vacile lui din Rebricea. Pușcăriașul.
Nu era nevoie de acest proiect cu troleibuze în orașul vaslui.
Poate ne spune cineva citi bani ia în plus la salariu de 12.000 lei managerul de proiect Amariutei Cătălin șeful serviciului agricultura din cadrul Primăriei Vaslui ?
Da’ unde-i dom’primar Paval? Unde s-a ascuns? Tace mâlc!nici un cuvânt despre eșecul proiectului Traian! Cu ce bani se fac astfel de modificări etc.Nu mai are de făcut cumpărături în piață Traian? Când era pe val te împiedicai mereu prin piața, acu sta ascuns…
Se știa de mai de mult de idioțenia pe care au făcut-o cei care au pus stâlpul pe magistrala de gaz, tolomacu de Braniște credea că e conductă de apă. Iaca ăștia își iau câte 150 de milioane lunar, incompetenți, înghesuiți în birouri de către partide fără să verifice lucrările, așa cum s-a întâmplat și cu rețeaua de canalizare. Stați așa că asta nu e tot, la Gura Bustei se face o creșă exact unde se executare de firma fostului viceprimar Chiosa un puț de mare adâncime, chipurile pentru alimentarea cu apă (bani sifonați), iar acum cei care execută lucrările se chinuie să,, pună dop” la acesta. Asta înseamnă să fii mafiot și să-ți bați joc de banii publici.