Bugetul Iașului în acest an va avea o valoare de aproape 3 miliarde de lei. Forma finală va fi definitivată până la mijlocul lunii martie. Primarul Mihai Chirica a enumerat ieri câteva dintre investițiile care vor fi incluse în proiect.
S-a dat startul calendarului pentru aprobarea bugetului local. Cu câteva sute de milioane de lei mai mare față de varianta inițială din 2024, bugetul municipiului va ajunge la 2,8 miliarde de lei. În această sumă sunt cuprinse și veniturile instituțiilor din subordine sau de sub autoritatea administrației locale. De regulă, proiecția de la început de an diferă, în plus sau în minus, față de bugetul de la finalul anului.
Primarul vrea să resusciteze pasajele din Podu Roș, la pachet cu unul la Cotnari
O listă cu investiții încă nu este disponibilă, aceasta urmând să fie publicată în luna martie. Totuși, primarul a enumerat ieri câteva investiții. Printre acestea se numără resuscitarea proiectului de construire a pasajelor din Podu Roș, la pachet cu proiectarea unui pasaj subteran în intersecția de la Cotnari. Primarul a susținut că aceste investiții vin în completarea lucrărilor care se desfășoară în continuare spre Bucium, respectiv reabilitarea pasajului Socola, a șos. Bucium și a bd. Poitiers.
În context, Mihai Chirica a vorbit despre investiții în zona Anastasie Panu – str. Palat – Sf. Lazăr, care vor elimina „puncte de conflict în trafic” astfel încât să fie îmbunătățită circulația între Centru și zonele Bucium sau Nicolina. Un alt pasaj amintit de primar este cel din Alexandru cel Bun care ar urma să intre în reabilitare în acest an, în condițiile în care licitația a fost organizată acum doi ani, a fost un singur ofertant, iar contractul de lucrări a fost semnat cu o foarte mare întârziere…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/bugetul-iasului-in-2025-promisiuni-resapate-cu-pasaje-in-podu-ros-sau-cotnari-stadion-aqua-park-si-putine-noutati–1728615.html