spot_img
spot_img
7 C
Vaslui
06-ian.-2025

Brese prin care trec escrocii imobiliari

- Advertisement -

„Ziarul de Iasi” a mers pe urmele retelei de escroci imobiliari care a intrat in atentia procurorilor la sfirsitul anului trecut si va prezinta elemente care arata cit de vulnerabile sau interesate sint institutiile puse sa pazeasca legalitatea tranzactiilor si cum totul a fost descoperit dintr-o pura intimplare.

Ca sa vinzi o casa sau un teren, ai nevoie de o groaza de acte si trebuie sa treci pragul a nenumarate institutii: notariat, primarie, cadastru, asociatii de proprietari etc. Teoretic, tot acest circuit complicat este conceput ca sa te apere de numerosii escroci care pindesc la orice colt. Spunem teoretic, fiindca in practica, chiar daca institutiile sint platite din bani publici tocmai ca sa te fereasca de aceste riscuri, ele te protejeaza doar intr-o masura redusa. A demostrat-o cu virf si indesat reteaua de escroci imobiliari care a fost anihilata la Iasi doar dintr-o pura intimplare. Numai hazardul a facut ca escrocheria sa fie descoperita si faptele sa iasa la lumina. Reporterii „Ziarului de Iasi” au stat de vorba cu persoanele implicate, cu reprezentantii institutiilor in cauza si in rindurile care urmeaza va prezinta in detaliu cum a ajuns scandalul in atentia publicului si mai ales cum au reusit escrocii sa ocoleasca sistemul de aparare si sa vinda terenuri pe care nu le detineau in proprietate. Studiul nostru de caz arata clar ca institutii platite cu sume mari de bani ca sa faca ordine in tranzactiile imobiliare consuma resurse inutil si in loc sa te apere ele te arunca in gura lupului.

Putina istorie

Procurorii au destructurat aceasta retea de falsificatori la sfirsitul anului trecut, cind au fost retinute mai multe persoane, dintre care si angajati ai Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OCPI) Iasi. Capul retelei de falsificatori este considerat de procurori, Emanuel Osoianu, sotul Violetei Osoianu, grefiera la Tribunal. Acesta actiona in complicitate cu Bogdan Ionut Raduc, Maria Raduc si Mitica Raduc, Florin Petru Sterea, Dana Paraschiva Sterea, Victoria Vintila, dar si cu angajati de la OCPI – Cosmin Ciprian Radu, Ciprian Maftei si Ovidiu Cristian Plesescu. Dintre acestia, ridica semne de intrebare apartenenta la grupul infractional a Victoriei Vintila, o persoana de 96 de ani din Vaslui dar si a lui Ovidiu Cristian Plesescu. Potrivit unor surse din interiorul OCPI, Plesescu si-ar fi pus semnatura numai pe un document, fara sa stie prea bine care este situatia. Membrii gruparii sint acuzati ca identificau terenuri aflate in proprietatea Consiliului Local, care nu erau intabulate, si apoi le vindeau unor persoane de buna credinta. Numai ca acestia au dat-o in bara in momentul in care au prins curaj si au intentionat sa vinda si terenurile personale ale unor proprietari.

Scinteia care a detonat bomba

Norocul membrilor retelei s-a stins in momentul in care au incercat sa vinda un teren tocmai proprietarului, respectiv lui Ionel Toma. Imobilul in cauza este situat pe strada Moldovei nr. 30. Toma cumparase terenul in anul 2001 printr-un contract de vinzare-cumparare autentificat la notarul Birzu si fusese intabulat in august 2000. Potrivit unor surse din interiorul OCPI, Ionel Toma a povestit in ziua cind a inaintat plingerea ca i se pregateste vinzarea terenului, ca a auzit despre vinzarea propriului imobil la o nunta, apoi a urmarit rubricile de anunturi cu vinzari din ziarele locale. Acesta a fost pe faza si a sesizat in ultima clipa mirsavia la OCPI. „Subsemnatul Toma Ionel prin prezenta solicit blocarea Cartii Funciare, intrucit documentatia cadastrala aferenta este identica cu proprietatea mea din Municipiul Iasi, str. Moldovei nr. 30, asa cum rezulta din contractul de vinzare-cumparare autentificat in 2001 la biroul Notarial Birzu si a documentatiei cadastrale pe care o anexez prezentei”, a scris proprietarul terenului in plingerea pe care a inaintat-o pe 29 septembrie. Acesta a transmis reporterilor „Ziarului de Iasi” prin intermediul notarilor ca nu vrea sa vorbeasca despre acest caz. „Nu vrea sa spuna nimic. Asteapta finalizarea cercetarilor. Pina cind acestea nu se termina, nu vrea sa spuna nimic”, a afirmat Andi Cheptine, presedintele Camerei Notarilor Publici Iasi, unul dintre cunoscutii lui Ionel Toma.

Noroc de greseala din acte

Pe data de 28 septembrie, deci cu o zi inainte ca Toma sa faca plingere la Cadastru, un notar se pregatea sa parafeze tranzactia pentru vinzarea terenului acestuia de catre escroci. Liliana Blaj Avram spune ca doar o greseala a celor de la Cadastru a intirziat autentificarea tranzactiei cu o zi, oferind timp
pretios lui Toma. „Am cerut celor de la OCPI un extras de carte funciara pentru autentificare, iar in acesta aparea, din greseala, ca terenul nu avea sarcini, chiar daca pe acelasi extras figura ca exista un antecontract de vinzare-cumparare. Asadar, am aminat tranzactia cu o zi, pentru 29 septembrie, pentru ca cei de la Cadastru sa-mi trimita un alt extras corect. In aceeasi seara, Ionel Toma a facut o sesizare la Cadastru ca terenul lui este vindut de alte persoane, iar cei de aici m-au instiintat imediat si am oprit tranzactia”, a povestit notarul Liliana Blaj Avram.

Vinzarea terenului lui Toma se pregatea din primavara anului trecut. Pe 21 mai, Petru Sterea a semnat cu Aassar Abdul – Jaber, un cetatean roman de origine araba din Bucuresti, un antecontract de vinzare in valoare de 50.000 de euro. Atunci s-a platit si un avans de 25.000 euro. Dupa cum s-a putut observa in rindurile de mai sus, tranzactia a cazut dintr-o pura intimplare, dar a fost, totodata, factorul care a declansat ancheta procurorilor. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, Aassar Abdul – Jaber ar fi un cunoscut a lui Emanuel Osoianu.

Cum se albeste un act

Interesanta este modalitatea in care membrii retelei au facut rost de acte in fals pentru terenul de pe str. Moldovei nr. 30 apartinind lui Ionel Toma. In acest caz, reporterii „Ziarului de Iasi” va ilustreaza modalitatea prin care membrii retelei Mitica Raduc si sotii Florin Petru Sterea, Dana Paraschiva Sterea au obtinut chiar documente pentru a pune mina pe terenul lui Toma. In prima faza, Mitica Raduc, unul din membrii retelei, a conceput un contract de vinzare-cumparare, care figura ca fiind legalizat la notarul Kamelia Norocea, perfectat prin intermediul Notariatului Judetean de Stat in anul 1992. Actul prevedea ca in acel an, Victoria Vintila cumparase de la o alta persoana suprafata de 1.000 de metri patrati. Mai departe, terenul a mai fost tranzactionat o data, pentru a se pierde urma actelor false. Pe 24 martie 2010
, Mitica Raduc s-a prezentat la notarul Bogdan Irimia din Vaslui, care i-a intocmit o procura in numele Victoriei Vintila, prin care aceasta din urma il imputernicea sa-i vinda terenul. Dupa cinci zile, Raduc a venit la acelasi notar cu actul de vinzare-cumparare, in fals, si cu un client, respectiv Petru Sterea, pe care l-am regasit mai sus, cind incerca sa-i vinda imobilul lui Aassar Abdul – Jaber. Documentele nu i-au atras atentia notarului si tranzactia a fost incheiata.

Prima veriga slaba

Tranzactia prin care notarul din Vaslui a legalizat practic un fals ridica doua mari intrebari. In primul rind se pune problema daca imputernicirea a fost realizata cu Victoria Vintila de fata, in conditiile in care aceasta avea la data respectiva 96 de ani. „Nu spun nici da, nici nu. Nu aveti imputernicirea legala sa ma intrebati acest lucru. Sint secrete strict profesionale”, a rabufnit Irimia Bogdan Constantin, fiul vicepresedintelui Camerei Notarilor Publici Iasi (n.r. – Vaslui face parte din Camera Notarilor Iasi) Traian Claudy Irimia. Un posibil raspuns pentru care a fost ales acest notar ne este sugerat tocmai de membri din interiorul breslei. „Au stiut ca notarul Irimia Bogdan este tinar si este incepator in meserie. Putea sa-si dea seama ca actul este fals, deoarece scrisul din contract este grosolan, iar semnatura Kameliei Norocea este si ea falsa. Totusi, actul a parut autentic, deoarece stampila si formularul erau originale. Se pune intrebarea de unde au fost obtinute”, a precizat un notar care are legatura cu cazul.

A doua veriga slaba

Apoi, este interesant cum au reusit Mitica Raduc si Petru Sterea sa insele vigilenta celor de la OCPI si sa intabuleze terenul. Cum au penetrat al doilea scut de aparare? Salariatii de aici nu s-au sesizat ca actul emis de Notariatul de Stat este fals deoarece nu au facut verificari amanuntite. Nici macar nu au observat suprapunerea terenurilor pe acelasi amplasament. Cum a fost posibil acest lucru? O explicatie a reprezentantilor de la Cadastru ne ofera un capat de fir care ne ajuta sa ne facem o idee cit mai apropiata de realitate. „In perioada 1992 – 1995, lucrarile de publicitate imobiliara nu erau inregistrate corespunzator, iar asistentul registrator trebuia sa caute intr-o baza de date foarte mare. De asemenea, documentele depuse in vederea intabularii cit si suprapunerea terenurilor trebuiau sa fie verificate de consilierul Cosmin Radu, inainte sa ajunga la asistentul registrator. Acesta verifica la rindul lui toate actele in registrul de transcriptiuni si inscriptiuni in arhiva scrisa si putea sa observe ca numarul continea de fapt altceva. In cazul de fata, dupa verificare, trebuia sa respinga inscrierea. In schimb, a aprobat-o si apoi documentatia a fost transmisa registratorului Ciprian Maftei, care trebuia sa analizeze si el documentele. Ar fi trebuit sa vada ca nu au fost intreprinse verificarile si in mod normal le-ar fi respins”, a explicat unul dintre inginerii de la OCPI Iasi. Acesta pare a fi unul dintre motivele pentru care procurorii ii cerceteaza pe Ciprian Maftei si Cosmin Radu si, totodata, cheia succesului retelei.

Pozitia oficiala a notarilor

Foarte curioasa este si pozitia adoptata de notari in fata acestui caz. „Cei de la Oficiul de Cadastru trebuie sa verifice toate documentatiile depuse in vederea inscrierii in cartea funciara pe teren. Trebuie sa se confrunte documentatia cu cele din teren, adica amplasamentul. Este treaba lor”, a precizat Andy Cheptine, presedintele Camerei Notarilor Publici Iasi. In replica, reprezentantii Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OCPI) sustin ca documentele sint verificate cu adevarat in arhiva detinuta de Camera Notarilor Publici. „Actele de vinzare-cumparare emise de Notariatul de Stat sint tinute de notari, iar noi tinem numai registrul de transcriptiuni si inscriptiuni. Cu alte cuvinte, noi putem verifica un act doar in privinta numarului de inregistrare, adica cine este cumparatorul si vinzatorul, dar nu putem vedea detalii. Documentul se poate vedea fizic numai in arhiva notarilor”, a precizat Narciza Nedelcu, directorul OCPI. Cheptine nu recunoaste ca ar detine aceasta arhiva.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.